Colinde traditionale, interpretate in sase limbi de copii din scolile brasovene, la Biserica Neagra
https://www.ziarulmetropolis.ro/colinde-traditionale-interpretate-in-sase-limbi-de-copii-din-scolile-brasovene-la-biserica-neagra/

Peste 100 de copii, elevi din clasele I-XII de la Liceul Teoretic „Johannes Honterus”, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” şi ai ansamblului Canzonetta din Braşov îşi vor uni glasurile şi instrumentele pentru a cânta colinde tradiţionale europene în cadrul unui spectacol intitulat „Ascultaţi colindul îngerilor la Biserica Neagră”, se precizează într-un […]

Un articol de Andrada Văsii|19 decembrie 2012

Peste 100 de copii, elevi din clasele I-XII de la Liceul Teoretic „Johannes Honterus”, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” şi ai ansamblului Canzonetta din Braşov îşi vor uni glasurile şi instrumentele pentru a cânta colinde tradiţionale europene în cadrul unui spectacol intitulat „Ascultaţi colindul îngerilor la Biserica Neagră”, se precizează într-un comunicat transmis de Biserica Evanghelică, Parohia Braşov.

Sub conducerea profesorilor Ingeborg Acker, Claudia Miriţescu, Gizella Benedek, Gabriela Schlandt, Laura Greavu şi Steffen Schlandt, copiii vor cânta colinde în limbile română, germană, maghiară, latină, engleză şi franceză.

Proiectul, desfăşurat de Biserica Evanghelică Parohia Braşov şi Fundaţia Forum ARTE, s-a născut din dorinţa de a stimula interesul copiiilor pentru muzică, de a le transmite bucuria de a cânta colinde din diverse zone geografice. Muzicienii braşoveni se vor alătura copiilor şi vor completa ansamblul vocal-instrumental.

„Sperăm astfel să păstrăm vie tradiţia colindului, ce include atât interpreţii cât şi ascultătorii, în lauda şi preamărirea lui Dumnezeu pentru naşterea Mântuitorului”, se mai arată în comunicatul de presă.

Manifestarea începe vineri, la ora 17.00 la Biserica Neagră, iar biletul de intrare costă 5 lei. Acestea se pot cumpăra de la Biserica Neagră începând de miercuri până vineri cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului, când se va permite şi accesul publicului în biserică.

 

Sursa: Agerpres

01
/08
/23

Cramele Recaș, partener principal al proiectului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, continuă inițiativele pentru susținerea culturii, turismului și promovării vinului românesc prin lansarea „Bufetului Simțurilor: o expoziție interactivă a elementelor care definesc experiența degustării vinului, prin folosirea simțurilor vizual, olfactiv și „gustativ”.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.