Vă oferim un fragment din romanul „Pământeni” de Sayaka Murata, apărut de curând în colecţia „Biblioteca Polirom” a Editurii Polirom – traducere din limba japoneză şi note de Iolanda Prodan.
Un articol de Ziarul Metropolis|1 august 2023
„O carte şocantă, hazlie, de multe ori sumbră, extraordinar de antrenantă”, după cum nota Financial Times, Pământeni de Sayaka Murata – autoarea bestsellerului Femeia minimarket – apare în anul în care colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Dan Croitoru, împlinește 25 de ani de existență. Cele mai recente apariții din colecție, aici.
Natsuki, o fată de unsprezece ani, nu-şi găseşte locul în propria familie. Părinţii o preferă pe sora ei cu doi ani mai mare, iar cel mai bun prieten al ei e un arici de pluş numit Piyyut. Acesta îi spune că a venit de pe planeta Popinpobopia cu misiunea specială de-a o ajuta să salveze Pământul. Într-o vară, când e în vacanţă împreună cu vărul ei Yuu la casa bunicilor din regiunea muntoasă Nagano, Natsuki ajunge la convingerea că este extraterestră, de vreme ce nu reuşeşte să-şi găsească locul în lume ca toţi ceilalţi. Peste ani, acum femeie adultă, trăind împreună cu soţul ei, dar fără a avea relaţii intime, Natsuki încă este bântuită de umbrele copilăriei şi decide să evadeze din „fabrica de copii” care e societatea. Ca şi în alte romane, Sayaka Murata explorează, în Pământeni, dinamica relaţiilor dintre oameni abuzaţi direct sau indirect, dintre indivizi siliţi de societate să-şi asume roluri pe care nu le aleg ei înşişi (căsătorie, sexualitate normativă, procreare, intrarea în câmpul muncii), dintre personaje care îşi apără, prin încălcarea tabuurilor, prin incest, prin asexualitate, nevoia de a decide singure în privinţa propriilor vieţi şi de a crea legături afective profunde şi liber alese.
„În Pământeni, a fi extraterestru e un alt fel de a numi starea de alienare. Personajele nu se descriu prin ceea ce sunt, ci printr-o idee generală despre ceea ce nu sunt: fiinţe care se reproduc. Forţa vocii autoarei e dată de lentilele naive prin care ne aduce înainte viziunea sumbră asupra umanităţii: noi, pământenii, suntem nişte roboţi trişti şi avariaţi care se târâie prin lume într-un vis confuz.” (The New York Times Book Review)
„Ce înseamnă să te simţi acasă în lume? Natsuki, eroina acestui roman uimitor, nu ştie: de mică e convinsă că a fost contactată de extratereştri, care o vor salva de viaţa într-o familie din clasa de mijloc japoneză. Sayaka Murata preia o idee copilărească şi, cu o imaginaţie plină de fervoare, construieşte în jurul ei o lume, dezvăluind strălucit cruzimea şi arbitrarul convenţiilor umane.” (The New Yorker)
„O carte şocantă, hazlie, de multe ori sumbră, extraordinar de antrenantă. Murata a creat un roman de neuitat, în care fantezia absurdă se îmbină cu cel mai pur realism.” (Financial Times)
FRAGMENT DIN ROMAN
Vacanța noastră ar trebui să țină o lună. Atât ne permitem să stăm în Akishina.
Dacă am sta mai mult, rămânem fără bani, iar angajații Fabricii n-ar trece cu vederea absența noastră. Dacă ne găsesc, ne vor duce cu forța înapoi în Fabrică.
— Ar fi bine să vă întoarceți înainte să sosească iarna, ne avertizează Yuu. Aici ninge mult. Sunt ierni în care parterul casei e îngropat sub zăpadă.
Tomoya e dezamăgit, dar eu știu că nu putem să stăm mai mult.
Când ieșim pe drumul din fața casei, vedem un munte impunător. Pe zi ce trece, pădurea se înroșește din ce în ce mai mult, iar acum, jumătate din munte e îmbrăcat în culorile toamnei.
După plimbarea de dimineață, în timp ce coc pe grătar niște gogoși umplute cu legume, facem planuri pentru toată ziua. Yuu vrea să lucreze în grădină, Tomoya vrea să caute ștevie. Nu sunt sigură dacă crește toamna, dar ține morțiș să mănânce ștevie, așa că nu pot să-l opresc. Limba mea încă nu simte nimic. Chiar dacă am găsi ștevie, nu i-aș simți gustul acrișor. Mă întristez și prefer să rămân acasă ca să aranjez vesela.
— Mi-era dor de paharele astea. Oare unchiul mi-ar da voie să iau unul?
— Cred că mai bine ai vorbi cu mătușa Ritsuko. Ține foarte mult la ele.
— Așa o să fac.
Frunzele copacilor din grădina casei au început să se înroșească.
— E pentru prima oară când văd Akishina toamna, spun cu glas stins în vreme ce privesc copacii. Doar vara veneam aici. Nu pot să-mi imaginez cum arată iarna.
— Sunt troiene tot timpul, spune Yuu, fără să întoarcă privirea către mine.
— Știu că ninge mult, dar nu-mi pot imagina cum arată Akishina iarna.
— Fiindcă vrei să vezi doar ce-ți arată ochii, Natsuki, răspunde Yuu pe un ton apăsat.
— Păi nu toți suntem la fel? întreb încet, cu privirea în Pământ.
— Lumea e plină de oameni care trăiesc privind lucruri pe care le urăsc. Am senzația că de când ne-am reîntâlnit și i-am spus că sunt de pe altă planetă, Yuu mă disprețuiește.
— Sunt sigur că priveliștea de aici e superbă iarna. Nu se compară cu toamna, spune Tomoya cu un aer visător. Cred că e minunat. Ce norocos ești că poți să vezi niște peisaje atât de frumoase… Eu m-am născut și am crescut în Tokio și niciodată n-am văzut zăpadă prea multă. Trebuie să fie feeric!
— Nu e atât de feeric pe cât crezi, răspunde Yuu zâmbind – pare mai relaxat în prezența lui.
— Iernile grele fac parte din viața la sat, nu-i așa? Mi-ar plăcea să trăiesc și eu o iarnă grea, continuă Tomoya în șoaptă, cu toate că știe că nu putem să rămânem aici.
— Tomoya, tu chiar te-ai îndrăgostit de Akishina, spune Yuu.
Niciodată nu-l contrazice pe Tomoya. E același Yuu din totdeauna. Nu s-a împotrivit nici când maică-sa îl trata ca pe iubitul ei și nici când eu l-am obligat să se „însoare“ cu mine. Abia mai târziu mi-am dat seama că supușenia a fost strategia lui de supraviețuire.
— Da! Și îmi doresc foarte mult să văd Akishina iarna și primăvara, dar nu cred că am vreo șansă. Cei din Fabrică sunt imprevizibili. Niciodată nu știi de ce sunt în stare, spune încet soțul meu.
Și eu și Tomoya simțim că nu mai e mult până când Fabrica va trimite „un emisar“ ca să verifice cum ne trăim viața. Nu ne asumăm responsabilitățile în calitate de componente ale Fabricii și în curând vom fi forțați să ne întoarcem în capitală. Adevărul e că aștept cu nerăbdare sosirea emisarului. Ne-ar obliga pe mine și Tomoya să ne întoarcem în Fabrică. Soțul meu va fi forțat să muncească, iar eu să voi fi invitată pe un ton apăsat să iau parte la procesul de producție a copiilor. Toți îmi vor ține predici despre cât de minunat va fi rolul meu în Fabrica de produs copii.
Sunt pregătită să-l întâmpin. De data asta le voi arăta tuturor cât de bine am fost spălată pe creier și ce componentă ireproșabilă a Fabricii sunt.”
Sayaka Murata (n. 1979), considerată de criticii occidentali noua senzaţie a literaturii japoneze contemporane, a debutat ca prozatoare în 2003 cu nuvela Hrănitul la sân, recompensată cu Premiul Gunzo pentru debut. A continuat să scrie, iar în 2009 a publicat Cântec de argint, cu care a câştigat Premiul Noma pentru tineri scriitori. Nonconformismul şi incisivitatea cu care abordează în prozele ei subiecte-tabu în societatea japoneză – sexualitatea, obsesia pentru imaginea şi recunoaşterea sociale, complexele de inferioritate ale tinerilor care nu se pot adapta capricioaselor standarde de frumuseţe – i-au adus recunoaşterea publicului, iar în 2012 a publicat Despre oase, despre căldura trupului, despre oraşul alb, pentru care a fost recompensată cu Premiul Yukio Mishima. Trei ani mai târziu i-a apărut romanul Femeia minimarket (Polirom, 2018), care i-a adus Premiul Akutagawa. Printre celelalte cărţi ale sale se numără Şoarece (2008), Apă pentru stele (2010) şi Arca (2011).
Vacanța noastră ar trebui să țină o lună. Atât ne permitem să stăm în Akishina. Dacă am sta mai mult, rămânem fără bani, iar angajații Fabricii n-ar trece cu vederea absența noastră. Dacă ne găsesc, ne vor duce cu forța înapoi în Fabrică.
Fotografie de Naoki Fujioka / Editura Polirom, 2023
