Compozitorul Vladimir Cosma, pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/compozitorul-vladimir-cosma-pe-scena-ateneului-roman/

Filarmonica „George Enescu” anunţă marţi, 22 şi miercuri, 23 decembrie două concerte extraordinare în care Orchestra simfonică şi Corul îl vor avea la pupitru pe maestrul francez de origine română Vladimir Cosma. După o absenţă de peste 50 de ani, în anul 2011 maestrul a revenit pentru prima oară în România şi a apărut tot pe scena Ateneului Român, într-un concert al Filarmonicii.

Un articol de Liliana Matei|18 decembrie 2015

Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940) este un violonist, compozitor şi dirijor francez, născut la Bucureşti. Cariera sa internaţională este spectaculoasă. După ce câştigă primele sale premii la Conservatorul din Bucureşti, Vladimir Cosma ajunge în 1963 în Franţa, unde îşi continuă studiile cu Nadia Boulanger la Conservatorul Naţional din Paris.

Pe lângă formaţia clasică, s-a simţit mereu atras de muzica de jazz, de muzica de film şi de toate formele muzicilor populare. Compozitor al muzicii din mai bine de 300 de film şi al operei Marius et Fanny, Vladimir Cosma şi-a legat numele şi faima de producţii devenite legendare, printre acestea Marele blond cu un pantof negru, La Boum, Diva, câteva serii Asterix sau Aventurile rabinului Iacob, unul din clasicele Louis de Funes.

În paralel cu activitatea de compozitor, Vladimir Cosma s-a consacrat şi dirijării şi rescrierii propriilor compoziţii muzicale pentru film, în scopul de a fi interpretate în afara sălilor de cinematograf, în cadrul concertelor de muzică simfonică.

Dirijează mari orchestre simfonice în Franţa şi în străinătate. În anul 2009, a apărut la editura „Hors Collection” o carte de interviuri realizată de Vincent Perrot, intitulată „Vladimir Cosma comme au cinéma”. În 2010, postul de televiziune France 3 i-a consacrat două seri difuzând concertul de la Teatrul Chatelet şi un film documentar intitulat „Vladimir Cosma Intime”.

Muzicianul a primit două premii Cézar pentru „Cea mai buna muzica de film”: „Diva” (1982) si „Le Bal” (1984), apoi în 1986 şi 1991 premiul pentru „Cea mai buna muzica TV” ca şi alte diferite premii şi distincţii. Vladimir Cosma a obţinut numeroase Discuri de Aur şi Platină în întreaga lume: Franţa, Germania, Japonia, Anglia, Elveţia, Belgia, Italia, Olanda, Scandinavia, etc. Maestrul este Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, Mare Ofiţer al Meritului Cultural Român şi Comandor al Ordinului “ Des Arts et des Lettres”. În luna noimebrie a anului 2011 a primi titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Filarmonica “George Enescu” / Ateneul Român

Marţi, 22 şi Miercuri, 23 decembrie 2015, ora 19
Concert extraordinar de Crăciun
Orchestra şi Corul Filarmonicii “George Enescu”

Medalion Vladimir Cosma – compozitor şi dirijor

Solişti: Irina Baianţ, Giani Lincan, Cezar Cazanoi, Emil Bîzgă, Tudy Zaharescu, Eugen Tegu, Herve Noirot, Vincent Beer-Demander
Dirijorul corului : Iosif Ion Prunner

INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

FOTO: Facebook Vladimir Cosma

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.