Concert aniversar „I Love VERDI”: arii și uverturi din opere celebre
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-aniversar-i-love-verdi-arii-si-uverturi-din-opere-celebre/

La aniversarea a 10 ani, „Fundaţia Calea Victoriei” ne propune o seară muzicală plină de strălucire şi emoţie, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Un articol de Liliana Matei|27 februarie 2017

În 4 aprilie, de la ora 19.00, la concertul aniversar „I LOVE VERDI” de la Sala Radio, operele celui mai iubit compozitor italian ne vor aduce inspirație, vitalitate şi multă bucurie sonoră.

Genialul compozitor Giuseppe Verdi își construia personajele având în minte oameni adevărați, cu care te puteai întâlni în viața reală, spune dirijorul Tiberiu Soare. Impetuoasa Violetta şi pasionalul Alfredo, Gilda cea ingenuă şi libertinul Duce, curajoasa Aida şi Radames cel loial sunt eroi în care ne putem regăsi experiențe personale, visuri și frământări.

Îi vom descoperi astfel pe eroii imaginați de Verdi și poveștile lor melodioase, într-un concert susținut de soliști vocali apreciați de publicul meloman din țară și din străinătate: soprana Irina Iordăchescu, tenorul Hector Lopez, baritonul Ionuț Pascu, alături de tinerii muzicieni din Symphactory Orchestra.

Nu vor lipsi ariile celebre din Traviata, Rigoletto, Aida, Nabucco, Trubadurul şi Forța destinului.

La finalul concertului, publicul va avea ocazia să se întâlnească în foaier cu dirijorul Tiberiu Soare și cu cei trei soliști, pentru a face fotografii și a împărtăși impresii despre concert. De asemenea, Tiberiu Soare va acorda autografe pe cartea sa „Nouă povești muzicale”.

De 10 ani, Fundația Calea Victoriei inspiră prin Arte și Cultură publicul de toate vârstele, prin cursuri și evenimente interactive și originale, ce animă viața capitalei.

Biletele la Concertul de Gală „I love Verdi” se pot achiziţiona numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online, de aici.

Categorii de bilete:

Categoria I – 120 ron

Categoria II – 100 ron

Categoria III – 85 ron

Detalii pe www.victoriei.ro.

 

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.