-->

Concert Extraordinar de Anul Nou, cu Orchestra Simfonică București
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-extraordinar-de-anul-nou-cu-orchestra-simfonica-bucuresti/

Marţi, 30 decembrie, Orchestra Simfonică Bucureşti va susţine cea de-a doua ediţie a concertului extraordinar de Anul Nou, la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 20:00. Regia artistică a spectacolului este semnată de Alice Barb.

Un articol de Elena Simion|23 decembrie 2014

Orchestra Simfonică București vă invită să luați parte la o seară memorabilă în care veți avea ocazia să ascultați în exclusivitate muzică clasică de cea mai bună calitate. Programul cuprinde o selecție specială de valsuri celebre din creația compozitorilor Ceaikovski, Richard Strauss, Berlioz, Rachmaninov, Prokofiev, Dvorak și alții.

Atât prin exuberanța, energia și bucuria de a face muzică, cât și din dorinta de a deschide lumea sunetelor și a formelor muzicale către un public variat, Orchestra Simfonică București și-a transpus viziunea pe termen lung în ceea ce privește arta interpretării muzicale. Timp de șapte ani, misiunea Orchestrei Simfonice București a constat în atragerea și educarea unei palete cât mai largi de iubitori ai tuturor genurilor muzicale.
Video concert de Anul Nou 2014.

​ De-a lungul timpului, flexibilitatea orchestrei în alegerea stilurilor muzicale diverse s-a concretizat printr-o serie de concerte susținute începând cu 2007. Astfel, Orchestra Simfonică București a abordat o diversitate de stiluri și genuri muzicale, de la muzica clasică până la stiluri mai puţin convenţionale pentru o orchestră simfonică precum muzică de film, pop/rock și crossover, încântând și atrăgând deopotrivă atât cunoscătorii, cât și tinerii iubitori de muzică.

Astfel, s-au remarcat colaborările cu artişti de talie internaţională precum renumitele soprane Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Tarja Turunen, Irina Baianț, Tina Munteanu, tenorii Teodor Ilincăi, Marcel Pavel, Vlad Miriţă, artiști instrumentiști Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Corina Belcea, cântărețul Toto Cutugno și formația Phoenix.

​ Cea mai importantă realizare din istoria Orchestrei Simfonice București  a fost ambițiosul proiect “Bucharest Symphony Orchestra – Premieră românească în America de Sud”. Turneul de concerte și evenimente culturale (29 octombrie – 12 noiembrie 2013) au reprezintat participarea în premieră a unei orchestre românești de prim rang într-un turneu de anvergură în America de Sud.

INFO

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.eventim.ro, din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești) și de la casa de bilete a Sălii Palatului.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.

16
/02
/23

Joi, 23 februarie 2023 (de la 19.00) sunteți invitați la Sala Radio la un concert-eveniment ce ne va purta în America începutului de sec. XX, prin cunoscute hit-uri ce compun un repertoriu popularizat, de-a lungul deceniilor, de mari artiști precum Frank Sinatra, Dean Martin, Ella Fitzgerald, Nat King Cole, Billie Holiday, Tony Bennett, Michael Bublé ș.a.