-->

Concert extraordinar Violoncellissimo – De la baroc la rock, la Sofia
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-extraordinar-violoncellissimo-de-la-baroc-la-rock-la-sofia/

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu şi Ansamblul Violoncellissimo vor susţine un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marşuri şi lucrări de Mozart în variantă… rock.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2024

Nu întâmplător, concertul poartă numele De la Baroc la… Rock şi deschide seria recitalurilor din turneul Clasic la puterea a treia 2024.

Bilete aici.

Proiectul Violoncellissimo, pe care profesorul Marin Cazacu l-a început în urmă cu peste 30 de ani, a pornit din dorința de a le dezvolta studenților săi creativitatea, dar și de a apropia publicul de muzică, indiferent de genul acesteia, de pregătirea sau preferințele ascultătorilor, sau de locul în care se desfășoară evenimentul. De altfel, în anul 2024 maestrul Marin Cazacu și ansamblul Violoncellissimo își propun să ajungă în cât mai multe comunități, inclusiv în cele ale românilor din diaspora, în seria Turneelor de poveste…pretutindeni.

Violoncellissimo este alcătuit din cei mai buni tineri celiști din țară, fiind unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimele decenii. Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii George Enescu și profesor de violoncel la Universitatea Națională de Muzică din București. Maestrul Cazacu a cântat de-a lungul timpului alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu sau Jeremy Menuhin. De asemenea, a avut multiple apariții la festivaluri internaționale precum cele de la Berlin, Hong- Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seoul, Tokio.

Concertul din data de 11 februarie de la Sofia este realizat cu sprijinul JTI.

JTI este printre primele companii multinaționale care au investit în România încă din 1993, coordonând și afacerea din Bulgaria începând cu 2011. Compania este recunoscută pentru susținerea celor mai importante evenimente și instituții culturale: FITS, TIFF, Filarmonica „George Enescu”, Muzeul Brukenthal, SoNoRo. JTI susține, de asemenea, Turnee de poveste – turnee de muzică clasică în orașe mici, Aplauze pentru poet și COOLsound.ro – on line despre scena independentă românească, fiind și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Întâlnirile JTI, devenite un brand cultural național pentru dansul contemporan, aniversează în 2024 un sfert de veac, ”dând consistență vieții noastre artistice”. JTI a fost premiată de Ministerul de Externe din Japonia pentru promovarea culturii nipone în România.

01
/10
/25

După succesul de la Festivalul „Enescu” – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber, în cadrul secțiunii „Piața Festivalului” – Big Band-ul Radio România dirijat de carismatica Simona Strungaru vă invită la Sala Radio la primul concert din noua stagiune.

25
/09
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează sâmbătă, 27 septembrie, la Muzeul de Etnografie din capitala poloneză, un concert special în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” („Warsaw Autumn”), cea mai importantă și cunoscută manifestare de muzică nouă din Polonia, organizată anual de Uniunea Compozitorilor Polonezi.

14
/08
/25

Pe 14 august 1996, când a murit la reşedinţa lui de lângă Paris, Sergiu Celibidache străbătuse deja aproape un secol. Un secol de muzică, început într-o casă din Roman. A refuzat întotdeauna să-i fi înregistrate concertele pe discuri, pe motiv că spaţiul sonor nu poate fi redus la două dimensiuni.

06
/08
/25

Pe 19 august 2025, ziua în care se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, Festivalul care-i poartă numele celebrează memoria compozitorului printr-un eveniment special, desfășurat în spațiul imersiv al MINA – Museum of Immersive New Art.

03
/07
/25

În luna iulie 2025, organiștii Eduard și Maria-Luisa Antal, vor susține o etapă de vară a unei noi ediții a Turneului Național „Orgile României”, un proiect de redescoperire a patrimoniului sonor al țării.

25
/06
/25

Începând cu 24 august, timp de 29 de zile, România devine cea mai mare scenă a muzicii universale. Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide porțile unei călătorii sonore excepționale, cu tema „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.

15
/05
/25

Între 6 și 8 iunie, Clujul se “convertește” din nou la muzică: ediția 2025 Jazz in the Park aduce în Parcul Etnografic trei zile de concerte cu nume mari de pe patru continente, întâlniri cu creatori de tot felul, experiențe artistice diverse, o perpetuă stare de bine și, poate cel mai important, sentimentul de apartenență la o comunitate. L-am luat la întrebări pe Alin Vaida, omul care-a născocit acest festival în 2011. Ca să lămurim împreună cum a fost drumul până aici și cum se întrevede ce va urma.

05
/05
/25

Îndrăgitul festival „Jazz in Church” revine la Biserica Lutherană din București, pentru a zecea ediție, care se va desfășura în perioada 8-11 mai la Biserica Lutherană din Bucureşti.

13
/03
/25

Seria de concerte de la Sala Palatului va include, în ediția din acest a Festivalului Internațional George Enescu, două concerte susținute de Philharmonia Orchestra din Londra, sub bagheta renumitului dirijor finlandez Santtu-Matias Rouvali. Alături de reputata orchestră britanică vor evolua doi dintre cei mai activi muzicieni români pe plan internațional: violoncelistul Andrei Ioniță și pianista […]