Concert integral cu muzică braziliană
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-integral-cu-muzica-braziliana/

Dacă sunteţi deja cu gândul la sezonul estival, ritmuri braziliene cu parfum de vacanţă vă aşteaptă la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|30 martie 2022

Miercuri, 6 aprilie 2022, la ora 19:00, Claudio Cohén, unul dintre cei mai apreciați dirijori brazilieni, este invitat special la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, într-un concert integral cu muzică clasică braziliană.

Organizat în parteneriat cu Radio România, evenimentul realizat în colaborare cu Ambasada Braziliei la București și cu sprijinul Academiei Braziliene de Muzică, face parte din programul de celebrare a Bicentenarului Independenței Braziliei, ce cuprinde mai multe evenimente comemorative, derulate pe parcursul anului 2022, în principalele orașe din toate țările cu reprezentanţe diplomatice ale Braziliei.

În programul serii, veți călători imaginar pe tărâm brazilian, ascultând lucrări semnate de Heitor Villa-Lobos,  Alexandre Guerra, Carlos Gomes, Cláudio Santoro, Ricardo Calderoni și Ney Rosauro.

Unul dintre cei mai activi muzicieni brazilieni ai momentului, dirijorul Claudio Cohén este membru fondator al Orchestrei Simfonice a Teatrului Național „Cláudio Santoro”. A fost membru al ansamblului Quarteto de Brasília, alături de care a efectuat turnee în Brazilia, Asia, America, Europa și a înregistrat mai multe CD-uri, câştigând premiul „Sharp” la categoria cel mai bun disc clasic al anului 1993. A concertat în calitate de dirijor cu orchestre din SUA, Mexic, Austria, Ungaria, Serbia, Polonia, Portugalia, Bulgaria, Finlanda, Italia, Argentina, Chile, Ecuador, Qatar, Republica Cehă, Spania, Israel, România etc.

Este membru al Academiei Braziliene de Litere și Muzică și deținător al unor distincții importante, acordate de statul brazilian. În 2022, a fost decorat cu Crucea de Aur pentru Artă și Știință de către Guvernul Austriei. În 2019, a început să realizeze o emisiune zilnică intitulată „Ora Dirijorului”, la Rádio Justiça, făcând un tur al marilor opere muzicale din toate timpurile.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și live online, pe website-urile celor două posturi de radio.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.

08
/10
/14

În urmă cu 150 de ani, în octombrie, 1864, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza, se înfiinţa Conservatorul de Muzică şi Declamatiune din Bucureşti. S-a numit, de-a lungul timpului, Academie Regală de Muzică şi Artă Dramatică, Conservator de Stat, Academie de Muzică şi Universitate Naţională, iar istoria sa a reflectat întru totul istoria vremurilor tulburi pe care le-a parcurs într-un deceniu şi jumătate.

07
/10
/14

Supranumită „Carmen a secolului XX”, VIORICA CORTEZ, una dintre cele mai aplaudate voci lirice feminine din toate timpurile,  va cânta la Sala Radio într-o gală extraordinară care îi este dedicată.

05
/10
/14

Teatrul de Operetă și Muzical „Ion Dacian” a organizat un amplu casting la nivel național, în vederea distribuirii rolurilor principale din musicalul „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, una dintre cele mai de succes producții de divertisment din toate timpurile.

04
/10
/14

Cea de-a noua ediție a celui mai important eveniment dedicat dansului contemporan și performance-ului din România, eXplore dance festival — Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival a început la WASP — Working Art Spance and Production.

03
/10
/14

Cea de-a treia ediție a Festivalului de Arte Noi InnerSound a adus la București 70 de artiști din 10 țări și o seară unică, dedicată filmului mut de scurtmetraj: Regizorul Gabriel Durlan (România) a câștigat Trofeul InnerSound pentru filmul “ÎnCerc”. Muzica a fost scrisă de Șerban Marcu (Cluj)