Concert regal la Sala Radio: Simfonia a IX-a cu Tiberiu Soare la pupitru
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-regal-la-sala-radio-simfonia-a-ix-a-cu-tiberiu-soare-la-pupitru/

Simfonia a IX-a, marea capodoperă a lui Beethoven, una dintre cele mai cunoscute partituri ale tuturor timpurilor, va fi interpretată de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, vineri, 9 mai (19.00), la Sala Radio

Un articol de Petre Ivan|5 mai 2014

Va participa Corul Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia. Evenimentul va avea loc în ajunul datei de 10 mai – sărbătoare a regalităţii în România – şi se va bucura de prezenţa membrilor Familiei Regale a României.

Mai mult, pe lângă semnificaţia regală – pe 10 mai 1866 Carol I a devenit domnitor al României, 11 ani mai târziu a fost consfinţită independenţa României, iar la 10 mai 1881 România devenea regat – concertul de la Sala Radio, programat aşadar în ajunul datei de 10 mai, sărbătoreşte implicit şi Ziua Europei (9 mai).

Concert regal Legătura între repertoriul ales şi Ziua Europei este şi ea una specială: în 1972, Consiliul Europei a transformat Oda bucuriei, cunoscutul imn inclus în ultima parte a Simfoniei a IX-a, în propriul său simbol, iar în 1985, liderii europeni l-au adoptat ca imn oficial al Uniunii Europene.

Creaţie beethoveniană devenită celebră publicului larg mai ales graţie Odei bucuriei (pe versurile unui poem semnat de Friedrich Schiller), Simfonia a IX-a este ultima simfonie complet definitivată de compozitor şi primul exemplu notabil în care un mare muzician a folosit vocile umane într-o lucrare de acest tip.

Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio, TIBERIU SOARE, unul dintre cei mai activi muzicieni români, al cărui palmares în ultimii ani înseamnă concerte şi spectacole dirijate pe toate scenele importante din România, dar şi în săli de concerte de marcă din străinătate, cum ar fi Royal Festival Hall – Londra, Sala Smetana – Praga, Filarmonica din Munchen şi Opera Royal – Palatul Versailles, Paris.

Concertul se va desfăşura cu participarea specială a patru importanţi solişti lirici: Iulia Isaev, Sidonia Nica, Marius Vlad Budoiu şi Octavian Dumitru.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Concert regal la Sala Radio şi Tiberiu Soare

 

06
/04
/16

Concertmaestrul filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, și pianista Cătălina Butcaru vor susține, cu prilejul Zilei Europei 2016, trei recitaluri extraordinare în România: la Ateneul Român din București, pe 2 mai, la Sala Thalia din Sibiu, pe 3 mai și la Filarmonica Banatul din Timișoara, pe 4 mai. Toate recitalurile încep la ora 19.00.

06
/04
/16

Rolling Stones lucrează la un nou album, unul de blues, cu piese noi și versiuni clasice, care ar putea fi lansat înainte de sfârșitul anului.

05
/04
/16

Începând din data de 4 aprilie 2016, dirijorul Tiberiu Soare asigură conducerea interimară a Operei Naționale București, pe durata suspendării contractului de management al domnului Răzvan Ioan Dincă, conform unui Ordin emis de către Ministrul Culturii.

05
/04
/16

„Muzica este cea mai sinceră și universală formă de comunicare și are puterea de a-ți atinge sufletul și de a te purta într-o călătorie emoțională. Fie că îți place Bach, Bon Jovi, Beyonce sau Lady Gaga, muzica este coloana sonoră a vieții, iar eu sunt onorată și recunoscătoare că pot face ceea ce iubesc.” – Sarah Chang. Violonista de origine coreeană va concerta pe 15 aprilie la Opera Națională Română Cluj-Napoca și pe 16 aprilie la Sala Palatului București.

05
/04
/16

CD-ul „Ethnotic Project. Şapte scări” al Irinei Sârbu a fost declarat CD-ul anului 2015, secţiunea Etno,  la Gala premiilor de jazz, un concert-eveniment ce a avut loc duminică, 3 aprilie, la Hard Rock café din Bucureşti.

04
/04
/16

Are 22 de ani. În 2015 a fost câştigătorul locului I şi al medaliei de aur la Concursul Internaţional „Ceaikovski" din Rusia, o „olimpiadă a muzicii”. Violoncelistul Andrei Ioniţă este invitat la Nocturne de luni, 4 aprilie. Ediţia se difuzează de la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

02
/04
/16

Flautistul Matei Ioachimescu pornește într-un nou turneu prin România, însoțit de această dată de virtuozul pianist venezuelean Alfredo Ovalles, cu programul LA VIDA LOCA, ce va cuprinde unele dintre cele mai îndrăgite cântece și dansuri latino americane. Îi puteți auzi pe 17 aprilie, ora 19.00, la Teatrul Odeon - Sala Majestic.

01
/04
/16

The Hollywood Vampires, grupul care a făcut senzaţie la Premiile Grammy 2016, format din actorul Johnny Depp, rockerul Alice Cooper şi chitaristul trupei Aerosmith, Joe Perry, va cânta, în premieră în România, pe 6 iunie.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

30
/03
/16

Bartholomäus Traubeck este un artist multimedia născut în 1987 la Monaco, care trăieşte şi munceşte la Viena. Lui Traubeck i-a venit ideea să secţioneze transversal un trunchi de copac, asemenea unui disc de vinil, şi să-l asculte la un pick-up special. Ceea ce a ieşit este cu adevărat impresionant. Copacii chiar au multe de povestit...

29
/03
/16

Vineri, 1 aprilie, de la ora 19.00, dirijorul francez Julien Salemkour, care a fost asistentul celebrului Daniel Barenboim, la Opera de Stat din Berlin, revine la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Programul serii cuprinde şi Daphnis şi Chloé, balet într-un act semnat de Maurice Ravel, considerat adesea ca cel mai mare compozitor francez al epocii moderne.

28
/03
/16

Celebrul compozitor american Philip Glass, cunoscut pentru coloana sonoră a unor filme precum The Hours/Orele și Notes on a Scandal/ Jurnalul unui scandal și cvartetul de coarde Kronos Quartet vin la Bran și la București pentru a interpreta LIVE în premieră românească un spectacol unic care a făcut înconjurul lumii: DRACULA - MUZICA ȘI FILMUL.

25
/03
/16

Duminică, 27 martie, de la ora 15,00, de Ziua Mondială a Teatrului, Centrul Cultural Casa Artelor (CCCA) lansează programul cultural „Matineele Artelor”, dedicat seniorilor din Sectorul 3.

24
/03
/16

24 martie 1997 este prima zi de emisie a postului Radio România Muzical, cel care, după 19 ani, rămâne unicul post de radio românesc dedicat muzicii clasice, un reper al calității confirmate.

23
/03
/16

Sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 19:00, la Opera Națională București are loc premiera baletului „Manon” - muzica de Jules Massenet, coregrafia de Kenneth MacMillan. Cu un scenariu bazat pe romanul din 1731 al Abatelui Prévost, „L’Histoire du Chevalier des Grieux et de Manon Lescaut” -, spectacolul marchează întâia reprezentare integrală a acestui balet pe o scenă din România.

23
/03
/16

Romantic exclusiv. Chopin. Cu această propunere muzicală, Horia Mihail pornește din nou la drum însoțit de un pian de concert, pus la dispoziție de Radio România. Turneul Pianul Călător, ediția a VI-a, va avea loc în perioada 24 martie – 21 mai 2016, în 19 localități din țară și la Chișinău.