Concert The Motans și un spectacol de flamenco în închiderea Festivalului Tânăr de la Sibiu 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-the-motans-%c8%99i-un-spectacol-de-flamenco-%c3%aen-%c3%aenchiderea-festivalului-t%c3%a2n%c4%83r-de-la-sibiu-2019/

Spectacolul de flamenco „Cuatro tacones y un sentio”, susţinut de grupul Las Turroneras (Spania), şi un concert The Motans (Republica Moldova) vor închide, pe 10 noiembrie, cea de-a cincea ediţie a Festivalului Tânăr de la Sibiu, la Teatrul Gong.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2019

Las Turoneras vin pentru prima dată în România și aduc la Sibiu un spectacol colosal direct de pe scena Teatro Flamenco Madrid.

„Cuatro tacones y un sentio” va avea două reprezentații, de la orele 14:00 și 18:00, în sala de la parterul Teatrului Gong.

Spectacolul este regizat de María Eliezer Truco Pinillos ʺLa Trucoʺ, care semnează coregrafia împreună cu Cristian Rubio Truco, artist invitat.

Jorge Rodríguez semnează regia muzicală și va interpreta la chitară, Manuel Martínez Chica ʺMoncadita” va asigura percuția, iar pe scenă vor cânta José Plantón Heredia și Jose Bastante Luelmo ʺPepillo”.

Las Turroneras – Candela Amigo, Itzíar ʺLa Pulga”, Claudia ʺLa Utrerana” și Paola ʺLa Polaca” – au devenit cunoscute în vara anului 2017. Studente la Institutul de Flamenco La Truco, ele au participat la emisiunea „Spania are talent”, unde doi jurați au apăsat butonul auriu, devenind astfel finaliste ale show-ului de televiziune.

Ele se află acum în turneu cu „Cuatro tacones y un sentio”, un spectacol de flamenco elegant și electrizant, care stimulează spiritul și îndeamnă la visare, prin care spectatorii sunt purtați într-o călătorie spre originile acestei arte.

Spectacolul are o durată de 80 de minute și este recomandat tuturor grupelor de vârstă.

Concertul The Motans va avea loc pe 10 noiembrie, începând cu ora 20.00, în Sala Etaj a Teatrului Gong.

The Motans este un artist extrem de cunoscut în peisajul muzical românesc, recunoscut pentru piesele sale captivante și pline de emoție.

Proiectul The Motans a început în 2016, debutând cu „Versus”, o piesă ce a cucerit inimile publicului chiar de la prima ascultare. La puțin timp după lansare, publicul intra în extaz de fiecare dată când piesă era difuzată în cluburi, la radio sau în orice zonă comercială. A fost un adevărat fenomen.

Ceea ce a urmat a fost și mai surprinzător. Majoritatea lansărilor The Motans devin instant iubite de public, dar și susținute de radio-urile și canalele TV din toată țară.  #1 este o poziție cu care artistul deja s-a obișnuit. Cele mai multe dintre piesele sale s-au clasat pe poziția #1 în toate topurile comerciale, inclusiv în topul MediaForest unde The Motans este mai mereu prezent. Printre lansările de succes se numără și „ISNFN”, „Pentru Că” și „Jackpot” ce nu s-au abătut de la regulă, devenind hit-uri uriașe cu un succes impresionant pe piața muzicală românească. Lansări recente precum „Maraton” și „Invitat”’ au cucerit instant publicul românesc, cea de-a doua piesă intrând rapid în top 10 radio chart. Ultimele sale colaborări, Delia feat. The Motans – „Rămâi” și The Motans feat. Irina Rimes – „POEM” se bucură de un succes impresionant, reușind să ocupe primele 2 locuri în YouTube trending în prima săptămână de la lansare.

Sound-ul unic și profunzimea versurilor acestei trupe contribuie la promovarea diversității artelor performative ca misiune a Festivalului Tânăr de la Sibiu pentru a aduce oamenii mai aproape, uniți prin emoție și povești.

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc între 1 și 10 noiembrie, la Teatrul Gong.

Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului sunt disponibile online, pe Entertix.ro.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral. Co-finanțat de Centrul Cultural German și co-produs de Radio România. Parteneri: Conceptual Lab by Theo Nissim și Rollercoaster PR.

Prezentat de Zile și Nopți în parteneriat cu Music Channel, Ziarul Metropolis,  Scena 9, Revista Amfiteatru, Sibiu 100%, Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Hermannstader Zeitung, Star Sibian, Capital Cultural, Știri de Sibiu.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.