Conferință de Crăciun, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-de-craciun-la-ateneul-roman/

Luni, 8 decembrie (ora 18.30), la Ateneul Român, are loc A Doua Conferinţă de Crăciun, ,,From Here to Eternity” (De aici spre eternitate), prezentată de Profesorul Joseph Silk, Membru al Royal Society.

Un articol de Liliana Matei|3 decembrie 2014

Ca și anul trecut, evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al A.S. Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României. Conferința de Crăciun 2014 este organizată de Institutul de Fizică Atomică, Filarmonica „George Enescu”, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Clubul Rotary București-Curtea Veche, cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii, a British Council și a Ministerului Educației Naționale.

Inițiate de marele fizician Michael Faraday în anul 1825, Conferințele de Crăciun s-au desfășurat neîntrerupt până în ziua de astăzi la Royal Institution, Londra, cu excepția a doar câțiva ani în timpul celui de al doilea Război Mondial. Anul trecut, România a devenit prima țară în afara Marii Britanii care organizează acest mare eveniment anual, desfășurat totdeauna la începutul lunii celor două mari sărbători care încheie fiecare an: Ziua Națională a României și Crăciunul.

Profesorul Silk, unul dintre cei mai importanți cosmologi și astrofizicieni contemporani, profesor la Institut d’Astrophysique de Paris, Université Pierre et Marie Curie, Homewood Professor of Physics and Astronomy, Johns Hopkins University, Emeritus Fellow of New College, Oxford. Activitatea sa de cercetare este dedicată în cea mai mare parte Cosmologiei și Astrofizicii Particulelor, domeniile sale predilecte fiind CMB – Radiația Cosmică de Fond („relicva” Big Bang-ului), formarea galaxiilor și Dark Matter – materia întunecată.

A publicat peste 700 de lucrări științifice dar și o serie de cărți dedicate unor largi audiențe și devenite imediat best-seller-uri: „The Big Bang”, „On the Shores of the Unknown: A Short History of the Universe”, „Cosmic Enigmas” și „The Infinite Cosmos”. În anul 2011 a primit Premiul Balzan pentru cercetările sale asupra Universului timpuriu. Este Fellow al American Physical Society și al Academiei Americane de Arte și Științe, Membru de Onoare al Societății Franceze de Fizică.

Joseph Silk este considerat ca fiind cel care a determinat transformarea cosmologiei într-o știință de înaltă precizie. Lui i se datorează de asemenea progrese importante ale primelor studii care au încercat să lămurească înțelegerea Materiei Întunecate, făcând posibile experimente de mare anvergură cu noi tipuri de telescoape.

INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Pret bilete categoria I – 25 de lei, categoria a II-a – 20 de lei.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervări, accesați site-ul www.fge.org.ro

13
/07
/15

„Ăsta-i bărbatul cu care o să mă mărit” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se aflau la un teatru din Londra, iar pe scenă juca Laurence Oliver, în spectacolul cu piesa “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare. „Nu fi proastă, doar sunteţi amândoi căsătoriţi” îi răspunde amica. „Nu are importanţă, tot o să mă mărit cu el. Ai să vezi tu!” o contrazice Vivien.

12
/07
/15

Marţi, 14 iulie, ora 19.00, Teatrul Nottara va găzdui un eveniment special, dedicat poeziei cehe contemporane şi având în prim-plan opera uneia dintre cele mai talentate poete ale noii generaţii - Alžběta Stančáková.

11
/07
/15

Doi actori vestiţi în fruntea distribuţiei – Artan Imami şi Yllka Mujo, îndrumaţi de unul din cei mai cunoscuţi regizori albanezi – Spiro Duni aduc la Bucureşti o dramă zguduitoare despre oameni disperaţi prinşi în ghearele sorţii, acea soartă care dă cu o mână şi ia cu cealaltă. O familie prinsă în vârtej, între iubire […]

10
/07
/15

Devenit celebru prin rolurile din filmele „Doctor Zhivago” și „Lawrence al Arabiei”, actorul Omar Sharif a murit astăzi, într-un spital din Cairo. Avea 83 de ani.

10
/07
/15

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

10
/07
/15

Primul festival timişorean dedicat filmului european invită publicul iubitor de cinema la cinci zile de proiecţii ce se vor desfăşura la Grădina de vară «Capitol», Casa Artelor, AMBASADA, dar şi în comuna Gottlob, începând cu 22 iulie. Organizatorii Ceau, Cinema ! (Festival de buzunar) au pregătit o selecţie de filme numai bune de vizionat în seri răcoroase de vară – lejere, dar nu lipsite de miez –, oferind publicului în premieră atât titluri premiate, cât şi noi descoperiri.

09
/07
/15

Am fost să văd „L-V:8-16”. Târziu, admit. Nu vreau să scriu o evidență, dar o scriu: e mai bine decât să nu fi fost niciodată.

09
/07
/15

La sfârşitul lunii septembrie, cel mai renumit cor din lume, Corul Armatei Roşii, ajunge în Capitală pentru a cuceri publicul bucureştean. Artiştii au adăugat în agenda turneului internaţional cel de-al doilea spectacol la Bucureşti, eveniment ce se va desfăşura pe 22 Septembrie, în aceeaşi locaţie - Sala Palatului.

08
/07
/15

Vineri, 10 iulie, Institutul Francez din București dă startul unei veri responsabile. Campania „A vélo au cinéma – Pedalează spre cinema”, se înscrie în programul de conștientizare COP21 asupra riscurilor încălzirii globale.