Constantin Chiriac, în recital special la Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-in-recital-special-la-iasi/

Constantin Chiriac prezintă două recitaluri de poezie ce vor avea loc azi şi vineri, 15 noiembrie, la Iaşi.

Un articol de Andrada Văsii|13 noiembrie 2013

Constantin Chiriac prezintă două recitaluri de poezie ce vor avea loc azi şi vineri, 15 noiembrie, la Iaşi.

„Recitalul este un cadou pe care îl dăruiesc acestui oraş pentru care am un respect profund. Eu am copilărit în apropiere de Iaşi, la Prisăcari, pe malul Prutului şi am absolvit cursurile Liceului „Costache Negruzzi” din Iaşi”, a declarat Constantin Chiriac, înainte de pregătirile pentru acest eveniment.

Primul recital de poezie va avea loc azi, la ora 15.00, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi. Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire, ce îşi propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

Cel de-al doilea recital este construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, explorând legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români. De asemenea, recitalul afirmă dimensiunea culturală a poeziei populare, văzută ca matrice pentru sufletul popular românesc. Evenimentul va avea loc la vineri, 15 noiembrie, de la ora 12.00, la sediul Primăriei Municipiului Iaşi.

50 de spectacole pentru Constantin Chiriac

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa, ajuns anul acesta la cea de-a XX-a ediţie.

În perioada 2004 – 2007 a fost vicepreşedinte al „Asociaţiei Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007“, iar din 2010 este membru al comitetului de selecţie şi monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă.

Constantin Chiriac

Actorul Constantin Chiriac

Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numără „Moromeţii“ (regia: Stere Gulea), „Croaziera“ (regia: Mircea Daneliuc) şi „Undeva în Palilula“ (regia: Silviu Purcărete).

Info: 

Intrarea la aceste recitaluri se face gratuit, în limita locurilor disponibile.

Foto credit: Sebastian Marcovici, Cinemagia, foto cu Constantin Chiriac

30
/05
/17

într-o zi de 30 mai se stingea din viaţă scriitorul și filozoful Iluminismului francez, Voltaire - spiritul cel mai înalt al epocii sale, pe doctrina căruia s-a fundamentat Revoluția din 1789.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

29
/05
/17

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în data de 29 mai, ora 12, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică. Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

29
/05
/17

Eşti un pic circumspect, te uiţi la prăjiturica maro modestă şi tăcută, mustăceşti, respiri adânc, înfigi linguriţa în ea şi un val tumultuos de ciocolată năvăleşte în farfurie. Aşa a început festCO 2017. Întâi părea destul de tăcut şi închis în carapacea lui şi apoi a izbucnit că o lavă de ciocolată care îţi inundă simţurile.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.