Cont(r)acte: spectacolul unei alte generaţii irosite
https://www.ziarulmetropolis.ro/contracte-spectacolul-unei-alte-generatii-irosite/

Se joacă la Act, pe Victoriei, o piesă care enunţă ce se ştie până acum despre corporaţii. O recomand, nu o impun. Scriu, totuşi, explicit: e necesară înainte să fie prea târziu.

Un articol de Andrei Crăciun|14 aprilie 2014

În anul 2005, printr-un concurs de împrejurări, pe care în lipsa unui alt termen, poate mai adecvat, îl voi numi destin, am intrat într-o redacție de ziar. Ziarul acela aparținea unei multinaționale cu sediul central în Elveția, la Zürich. Fiind, pe atunci, excesiv de tânăr mi s-a spus „Junior”, iar bătrânii redacției m-au luat sub aripile lor, nici protectoare, dar nici rău-voitoare.

Sediul nostru era pe platforma industrială Pipera. Am trăit ca un corporatist, printre triștii corporatiști. N-am mai avut de atunci, până la eliberare, vreme de opt ani, multe zile libere, weekend-urile au devenit o tandră amintire de dinainte de Revoluția Portocalie, iar programul mi se sfârșea arareori în aceeași zi în care începea. Mă întorceam acasă după ce miezul nopții se furișa în oraș. O vreme, am reușit să fiu fericit, ba chiar să trăiesc în redacția aceea cele mai frumoase zile, iar uneori chiar nopți, din tânăra mea viață.

În intimitatea simigeriilor

Am schimbat apoi jurnalul, dar n-am ieșit din perimetrul îngust al platformei. Acolo am trăit, acolo am mâncat, acolo m-am îndrăgostit, și nu de puține ori acolo am pus și punct unor afaceri sentimentale care, în alte condiții, în alt secol, s-ar fi sfârșit probabil altfel, mai aproape de ceea ce din bătrâni se povestește că ar fi „o familie”. Nici măcar nu câștigam, precum colegii de pe platformă, mici averi care să-mi justifice irosirea. Primul meu salariu, la angajare, e drept din ingrata poziție de colaborator, a fost undeva la două sau poate că trei milioane de lei vechi.

Trăiam ca un fachir, trăiam ca un acrobat. Eram un supraviețuitor care cunoștea îndeaproape viața intimă a simigeriilor. Aveam însă nesperata șansă să practic meseria pe care o visasem încă de la șapte ani, de când descărcam împreună cu proprietarul unui chioșc de ziare, în zori, gazete noi, într-un oraș monoindustrial, acum muribund. Mă amăgeam cu destinul romantic cu care jurnalismul își îmbie toate victimele și pe care Borges înaintea tuturor știuse să îl remarce, să îl elogieze și, în definitiv, să îl blesteme.

Platforma, închisoarea

Cu timpul, am început și eu să simt platforma ca pe o închisoare, mărginită la est, dar și la vest de alte sedii de corporații, în care bântuiau oameni abrutizați, specialiști în IT, dar și în marketing, analiști financiari, fel de fel de personaje, îndeosebi tineri care-și purtau conform ecusoanele cu mândrie, apoi, ca niște zombie, cu o tot mai blazată deznădejde. Se spune că ziariștii sunt mai predispuși la ulcer, la divorț și la paranoia. Mi-am lăsat și eu acolo tinerețea, am căpătat unele boli cronice, profesionale, nu tocmai ulcer, nu tocmai divorț, nu tocmai paranoia, dar nici foarte departe de toate acestea.

I-aş face piesei acest scurt epilog. L-aş numi chiar aşa: foamea.

Nu se poate dovedi că foloseam jetoane false pentru a-mi procura cafea de la automatele de pe platformă, dar nici nu se poate nega. Simțeam și eu dimineața ca pe un blestem, urcând scările metroului din Pipera, ca și cum aș fi fost un figurant, o oarecare oaie din începutul filmului de cinema „Timpuri noi”, poate că îl știți, o mai veche capodoperă a domnului Charlie Chaplin. Peste toate și multe altele, ce vor rămâne nepovestite, s-a așternut timpul, nu ca un vindecător, ci altfel.

S-a așternut timpul până când am început să văd în clar linia de orizont a vieții – sfârșitul. Într-o dimineață de martie, era jumătatea unei săptămâni cum mai fuseseră sute înainte, mi-am dat demisia și, consolidându-mi singurătatea, nu m-am mai întors.

Foamea, epilogul

Când am aflat că se joacă la Teatrul Act, pe Victoriei, în regia lui Cristi Juncu, piesa „cont(r)acte”, a unui tânăr dramaturg britanic, Mike Bartlett, cu doar trei ani mai în vârstă ca mine, am știut că voi merge la această piesă pentru a reîntîlni demoni bătrâni și, poate, pentru a-mi confirma că n-am greșit plecând înainte de a mă fi abandonat definitiv unei captivități deghizate în rutină. Piesa acestui Bartlett e brutală, e crudă, fără să fie neapărat exagerată. Arată, fără să menajeze, cum corporațiile distrug vieți.

E o piesă jucată doar de actrițe: Theodora Stanciu și Irina Antonie (aceasta fiind înlocuită în unele reprezentații de foarte talentata Diana Cavallioti, despre care am scris aici). Eu pe ele le-am văzut, despre ele voi scrie.

Theodora Stanciu face, în rolul șefei, o demonstrație de actorie. Este cinică, este insuportabilă, este grotescă, este exact așa cum știți că pot fi cele mai odioase angajate de la departamentul de resurse umane. A fost, în minima-mi cultură de spectator, pentru prima oară când am văzut-o. De-acum o voi căuta și în alte spectacole, căci mă încearcă o certitudine: va împlini ceva măreț în teatrul românesc.

Irina Antonie e tânără, e frumoasă, intră cu ușurință în hainele office ale fetei naive de care sistemul își bate joc până la sfârșit. Își exploatează calm, cu o nebănuită maturitate, atuurile: e, așa cum o cere rolul, candidă, pentru a se abandona apoi, nu fără necesara revoltă, unei anume disperări. Dacă ar trebui să pariez pe o anumită actriță din „tânărul val”, fără rezerve, pe Irina Antonie aș paria.

contracte foto oana monica nae

Irina Antonie / Theodora Stanciu. Foto: Oana Monica Nae

Dacă aș fi directorul unui teatru, deși e evident că nu voi fi niciodată, aș lua acest spectacol și l-aș duce pe o scenă publică, poate chiar pe platforma industrială Pipera, în disprețul a tot ce ar crede managerii mijlocii, precum și cei de top, obișnuiții locului.

Un singur lucru i-aș obiecta piesei lui Bartlett: sfârșitul. Sfârșitul e foarte posibil să fie acela pe care l-a scris, dar eu cunosc un altul: odată evadat, cel puțin în realitatea românească, la primul colț de stradă te așteaptă un monstru egal umilințelor dintr-o corporație: foamea. E drept, nu mai ai senzația aceea că timpul aleargă, inutil, pe lângă tine, dar și foamea e fizică, și foamea e concretă. În plus, și foamea e letală.

Piesei “cont(r)acte” i-aș face acest scurt epilog – l-aș numi chiar așa: „Foamea”. În rest, nimic nu se poate spune în contra, căci cu adevărat așa se abuzează, așa se risipește viața unei întregi generații.

27
/09
/12

În cadrul iniţiativelor organizate cu ocazia Anului Culturii Române în Italia, Biblioteca Nazionale Centrale din Roma în colaborare cu Asociaţiile culturale Dacia şi Propatria prezintă vineri, 28 septembrie, volumul ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură”, scris în italiană de reputatul italienist şi critic literar Geo Vasile şi apărut de curând la Fundaţia ‘Scrisul românesc’. […]

27
/09
/12

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” sărbătoreşte, miercuri, 3 octombrie, de la ora 19,30, împreună cu publicul său, Ziua Naţională a Germaniei printr-un concert special, informează Biroul de presă al Operei Naţionale Bucureşti (ONB). În cadrul evenimentului, sopranele Edith Borsos, Anda Pop şi Andreea Iftimescu, acompaniate de pianista Verona Maier, vor interpreta lucrări […]

27
/09
/12

Trei dintre scurtmetrajele regizorului Cristian Nemescu, realizatorul celebrului film „California Dreamin'” (2007), vor fi prezentate în acest sfârşit de săptămână în cadrul centrului cultural nonprofit 92Y Tribeca, din New York, conform unui material publicat în L Magazine.  Cele trei scurtmetraje selectate pentru a fi prezentate la New York sunt „Mihai şi Cristina” (2001), „Poveste de […]

27
/09
/12

RCS&RDS a primit, joi, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, care vor începe să emită de la 1 octombrie, în reţelele companiei de telecomunicaţii.   Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, din nou în şedinţa de joi, solicitarea companiei RCS&RDS de modificare a licenţei audiovizuale […]

27
/09
/12

În 1917, a încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834). 1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464) 1461 – Prima […]

27
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) în colaborare cu editura Archipelago Books vor organiza la data de 3 octombrie la sediul centrului literar Poets House din New York o ‘noapte de poezie’ în onoarea lui Nichita Stănescu – ‘cel mai mare poet contemporan român’ – cu ocazia lansării antologiei în limba engleză ‘Wheel with a Single Spoke […]

26
/09
/12

Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul „Augustin Frăţilă”, a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectate cinci finaliste. Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, va stabili cinci autori finalişti care vor intra […]

26
/09
/12

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind hotărârea plenului Parlamentului referitoare la componenţa actuală a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, validată la sfârşitul lunii iunie. Potrivit CCR, cei 8 membri ai CA al SRTv validaţi de Parlament urmează să-şi piardă calitatea odată cu publicarea hotărârii Curţii în […]

26
/09
/12

Pictura „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza a fost vedeta Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism, organizată marţi seară la Ateneul Român din Bucureşti, suma pentru care a fost adjudecată depăşind 100.000 de euro. Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism a deschis noul sezon al pieţei de artă. Cu o rată de adjudecare de 92,41%, la care […]

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]