„Conversații cu prieteni” de Sally Rooney, dovada că generația Millenials poate da scriitori excepționali
https://www.ziarulmetropolis.ro/conversatii-cu-prieteni-de-sally-rooney-dovada-ca-generatia-millenials-poate-da-scriitori-exceptionali/

Este numită „un Salinger al generaţiei Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) şi că „pur şi simplu îţi citeşte toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversaţii cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm şi a fost recompensat deja cu premii importante.

Un articol de Petre Ivan|28 februarie 2019

„Bobbi și cu mine“ – așa începe Frances să povestească despre relația sa cu cea mai bună prietenă, care îi fusese pentru o vreme și iubită. Ea se vede pe sine ca pe o jumătate din întregul pe care îl constituie această relație, disecată brutal de onest și pusă în raport cu celelalte relații pe care Frances încearcă să le aibă.

Autoarea inventează și propune un nou limbaj prin care oamenii, legați unii de alții prin atașament sau iubire, să reușească să comunice și să supraviețuiască împreună. Ce se află în spatele unei discuții obișnuite cu cea mai bună prietenă, cu iubitul, cu mama sau cu tatăl alcoolic? Până unde merge un om atunci când tot ce vrea este să fugă de sine?

Conversațiile între personajele principale ale cărții par de neoprit: observații, teorii, dialoguri aprinse, ironii. Încep în persoană, se continuă pe email, SMS, social media, într-un dialog continuu, fiindcă în epoca ecranelor conversațiile pot să meargă la nesfârșit.

Iar toate aceste dialoguri țes o pânză invizibilă care leagă relațiile din carte cu un fir comun, și totodată evidențiază așteptările complet diferite pe care le au acești oameni. Sally Rooney pune în personajele sale câte puțin din tot ce am putea fi oricare dintre noi, într-un roman care radiografiază foarte bine relațiile în secolul al XXI-lea.

Sally Rooney

Autoarea a câștigat premiul pentru Cel mai bun Scriitor Tânăr al Anului oferit de Sunday Times. Totodată s-a aflat în 2018 pe lista scurtă a următoarelor premii: Dylan Thomas Prize, Kerry Group Irish Novel of the Year și Rathbones Folio Prize. Nu în ultimul rând s-a aflat pe lista lungă a Desmond Elliott Prize 2018 și a fost una dintre cele mai recomandate cărți de către publicațiile Sunday Times, The Observer și The Telegraph.

Despre Sally Rooney

Sally Rooney s-a născut în 1991 și a crescut în Castlebar, Irlanda, împreună cu un frate mai mare și o soră mai mică. A studiat limba engleză la Trinity College din Dublin și a continuat cu un masterat în științe politice, pe care nu l-a terminat. Ulterior s-a înscris și a absolvit tot la Trinity College un masterat în literatură americană.

Înainte de a se hotărî să scrie, Rooney a fost un renumit speaker și debeater, astfel că în anul 2013 aceasta a obținut locul întâi la Campionatul de debate al universităților din Europa. Din 2014, Sally Rooney a început să scrie constant, iar cartea sa de debut a fost primită cu entuziasm de critici.

A doua sa carte, „Normal people” (în curs de apariție la Curtea Veche Publishing) s-a aflat pe lista lungă a titlurilor nominalizate la Man Booker Prize 2018. Ambele cărți urmează să fie ecranizate.

 Volumul „Conversații cu prieteni” de Sally Rooney, în traducerea lui Theo Herghelegiu, poate fi achiziționat pe curteaveche.ro sau în librării la prețul de 43 lei.

Foto: Conversații cu prieteni – facebook

29
/01
/21

Noi titluri semnate de nume de prim rang ale literaturii universale – clasici, laureați Nobel, voci actuale ale literaturii de pretutindeni – sînt aduse și cititorilor români, în traduceri de excepție, apărute sau în curs de apariție în prestigioasa colecție „Biblioteca Polirom”.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

24
/01
/21

Vă invităm într-o călătorie la nivel înalt în America, prin intermediul primului volum din „Pământul făgăduinței” (Editura Litera, 2020), autobiografia președintelui Barack Obama (2009-2017), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2009).

22
/01
/21

Puține dintre scriitoarele care s-au impus în ultimii ani ajung să fie citite și în limba română. În rafturile librăriilor de la noi găsim doar câteva dintre nenumărate cărți demne de atenție din lumea întreagă.

22
/01
/21

Institutul Francez din România organizează și anul acesta ediţia locală a Nopţilor Lecturii, la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, sărbătorind astfel lectura în toate formele ei, prin organizarea de întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză şi română pentru cei mici, jocuri, lecturi muzicale, concursuri etc.

18
/01
/21

Anansi de la Editura Pandora M, cea mai nouă colecție românească dedicată literaturii universale, începe în forță acest an. Șase titluri noi vor poposi în librăriile fizice și online din întreaga țară în primele două luni ale lui 2021 din cele aproape 40 aflate în plan pentru noul an.

18
/01
/21

Anul 2021 a început pentru cu o dublă premieră: cunoscutul scriitor Iv cel Naiv se alătură listei de autori români a editurii și va publica primul său roman, anunță Editura Trei. Cartea va fi disponibilă în librării la sfârșitul lunii februarie.