Coproducţie europeană în avanpremieră pe scena Teatrului Naţional din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/coproductie-europeana-in-avanpremiera-pe-scena-teatrului-national-din-sibiu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 25 mai, şi duminică, 26 mai, de la ora 19.00, avanpremiera spectacolului „Solitaritate” de Gianina Cărbunariu.

Un articol de Corina Vladov|23 mai 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prezintă sâmbătă, 25 mai, şi duminică, 26 mai, de la ora 19.00, avanpremiera spectacolului „Solitaritate“ de Gianina Cărbunariu.

„Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce in ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii“, a declarat Gianina Cărbunariu, în timpul repetiţiilor pentru spectacol.

„Sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvării cetăţeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – văzută ca o vină a celui incapabil să fie eficient – este faptul că acesta a contaminat spaţiul public şi riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptăţită“.

Gianina Cărbunariu

Gianina Cărbunariu este considerată copilul teribil al dramaturgiei contemporane româneşti. Şi-a început studiile dramatice în 1999, la Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti, unde a continuat un Masterat în Scriere Dramatică (2006).

Gianina este membru fondator al grupului dramAcum, o platformă pentru dezvoltarea şi promovarea dramaturgiei româneşti. Piesele sale „Stop the Tempo” (2003) şi „mady-baby.edu/Kebab” (2004), pe care le-a montat ea însăşi la Teatrul LUNI de la Green Hours şi la Teatrul Foarte Mic, au fost traduse, publicate şi montate în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie şi Italia.

Distribuţie de excepţie

„Solitaritate“ este o producţie originală realizată în cadrul proiectului „Oraşe pe Scenă / Villes en Scene“. Spectacolul este prezentat în coproducţie cu Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l’Europe și Le Festival d’Avignon 2014.

Producţia Teatrului Naţional din Sibiu va fi prezentată anul viitor în programul oficial al Festivalului de la Avignon, precum şi în stagiunea Teatrului Naţional din Bruxelles. Textul şi regia spectacolului poartă semnătura Gianinei Cărbunariu, iar din distribuţie fac parte actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos şi Ali Deac.

La acest proiect şi-au adus contribuţia Andu Dumitrescu (decor şi video), Andrei Dinu (costume) şi Florin Fieroiu (coregrafie). Spectacolul are o durată de aproximativ 90 de minute.

Accesul publicului la avanpremiera spectacolului se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17) şi online prin eventim.ro. Preţul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Premiera spectacolului va avea loc vineri, 14 iunie 2013, ora 19.00, la sala Teatrului Naţional din Sibiu, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Preţul unui bilet pentru această reprezentaţie specială este de 30 de lei, respectiv 20 de lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Un proiect important

„Cities on stage / Oraşe pe scenă“ este un proiect finanţat cu sprijin din partea Comisiei Europene prin Programul Cultura şi îşi propune să susţină un dialog creativ între Théâtre National din Bruxelles (Belgia), Folkteatern din Göteborg (Suedia), Odéon-Théâtre de l’Europe din Paris (Franţa), Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu (România) şi Teatro de la Abadía din Madrid (Spania). Pe parcursul a cinci ani de zile, cele şase teatre partenere vor realiza şapte co-producţii ce au la bază scenarii originale.

Astfel, între 2011 şi 2016 cei şapte artişti selectaţi pentru scrierea textelor, Fabrice Murgia (Belgia), Lars Norén (Suedia), Joël Pommerat (Franţa), Gianina Cărbunariu (România), Antonio Araujo (Brazilia), Emma Dante (Italia) şi Frank Castorf (Germania) vor realiza o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru, dând naştere unui repertoriu de spectacole noi, conectate la noile realităţi ale continentului aflat într-o continuă transformare.

Din echipa creatorilor mai fac parte regizorii Nathalie Garraud (Franţa), Armel Roussel (Belgia), Mélanie Mederlind (Suedia), Vlad Massaci (România) şi David Iodice (Italia). Pe lângă cele şapte co-producţii, proiectul va susţine o serie de programe secundare, printre care proiecte de mobilitate, ateliere de lucru cu publicul, seminarii, activităţi educative pentru tineri şi workshop-uri pentru actori.

18
/11
/14

Ei sunt mereu într-o cursă electorală – în fiecare zi, publicul trebuie să-i voteze, să-i asculte, să le cumpere discurile. Iar ei trebuie să fie perfecţi… Sunt marii interpreţi ai zilelor noastre, care trăiesc o cursă infernală. Îl ascultam ieri la Radio România Muzical pe dirijorul Vasili Sinaiski şi răspunsul lui la întrebarea „ce contează astăzi pentru a fi un dirijor important?”.

18
/11
/14

Pe cât sunt de frecvente expozițiile de grup în lumea artistică, pe atât sunt de rare cele omogene ca valoare și concepție, căci un astfel de proiect necesită ca un grup de artiști capabili să-și pună laolaltă viziunile personale în subordinea unei idei comune, iar rezultatul să fie unitar și din punct de vedere al formei.

17
/11
/14

În acest an, Rusia va fi prezentǎ ȋn calitate de invitat de onoare la Targul Gaudeamus (19-23 noiembrie), cu un stand de peste 1.000 de cărți provenind de la cele mai importante edituri din Federația Rusǎ și cu un bogat program de activitǎți culturale.

17
/11
/14

Doi celebri compozitori americani – Gershwin şi Bernstein, o partitură inconfundabilă - Un american la Paris şi două ansambluri reunite simultan pe scena Salii Radio – ORCHESTRA NATIONALĂ RADIO şi BIG BAND-ul RADIO definesc concertul-eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuti muzicieni de jazz din România: Richard Oschanitzky. Compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, acesta ar fi împlinit 75 de ani.

17
/11
/14

Art Out dorește să reunească toți pasionații de artă și să deschidă orizontul artistic al celor neinițiați. Descoperiți tainele vechilor maeştri, aflând istoria unor monumente şi a unor colecţii de artă. Experimentați fascinantul drum al artei printr-o serie de ateliere care vor avea loc în perioada noiembrie-decembrie.

17
/11
/14

Tom şi Jerry, Lecţia de violoncel, Două loturi, Conversaţia după înmormântare, Copilăria lui Bach, Mincinosul, Meşteşugul vieţii, Comedie de modă veche, Bună seara, domnule Wilde, Zelda, Povestea lui Jeste şi multe alte spectacole pe scenele bucureştene, în perioada 17 - 23 noiembrie

17
/11
/14

Casa de Producție TVR a programat în această seară un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române – “Dimineața pierdută”, o dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul cu acelaşi nume de Gabriela Adameşteanu. Spectacolul, preluat de la Teatrul L. S. Bulandra, poate fi urmărit luni, 17 noiembrie, de la ora 20.10 (partea I) şi de la ora 23.10 (partea a II-a), la TVR 2.

17
/11
/14

„Câți locuitori are România... 20 de milioane? Merg din sat în sat și tot o să-l găsesc pe Paganini”. Imaginați-vă fraza asta spună în engleză, cu accent scoțian și siguranța de sine a omului care a făcut carieră la Hollywood.

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.