Regizorul Corneliu Porumboiu, despre noul său documentar eseu, „Fotbal infinit”, care a avut recent premiera mondială la Festivalul de la Berlin, iar din 9 martie va fi lansat în cinematografe: „În astfel de filme pot explora, de la formule narative şi până la gen”.
Un articol de Ionuţ Mareş|28 februarie 2018
Realizat sub forma unui documentar eseu, „Fotbal infinit”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, pornește de la ideile unui funcționar local din Vaslui, Laurenţiu Ginghină, cunoscut din copilărie al regizorului, care are curajul să își pună întrebări despre regulile jocului de fotbal: De ce este terenul dreptunghiular? Ar trebui să aibă voie jucătorii să alerge pe tot terenul? Există vreun raport intim între fotbal și viață?
„Fotbal infinit” a fost prezentat recent în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum.
Este distribuit de Voodoo Films și va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 9 martie.
În cadrul unei conferinţe de presă la Bucureşti după o proiecţie pentru jurnaliştii şi criticii de film din România, Corneliu Porumboiu a vorbit pe larg despre „Fotbal infinit”. Ziarul Metropolis a extras cele mai importante afirmaţii făcute de unul din cei mai originali regizori români.
……….
Acum un an și ceva eram cu un prieten al meu, fratele lui Laurențiu, care se chinuia cu sportul ăsta. Laurențiu îmi spusese cu zece ani în urmă că vrea să schimbe fotbalul, că are niște reguli noi.
La zece ani după, am spus că trebuie să văd ce e în spatele acestei chestii. L-am sunat pe Laurențiu și a doua zi am vorbit puțin cu el, despre cum i-a venit ideea.
Am evitat tot timpul să discutăm despre reguli în sine. Am vorbit cu el la telefon şi pe e-mail. A început să mă intereseze povestea din spate. Am zis să iau o echipă mică de filmare și să merg la Vaslui, să stăm de vorbă. Dacă iese ceva, iese, dacă nu, nu.
Am discutat despre sport în sine. Despre ce înseamnă asta. Totul a venit pas cu pas. Nu m-am gândit că o să fac un film.
Pe de altă parte, de trei ani mă lupt cu un proiect de film de ficțiune (n.r. – „Gomera”), am zis să ies puțin din el și să încerc altceva.
Am filmat șase zile ințial și apoi m-am întors după un timp și am mai filmat două zile.
……….
Am încercat să fiu foarte liber cu subiectul, cu Laurenţiu și cu materialul. De aceea nu am zis de la început că o să fie un film. Îmi place asta, îmi place subiectul, îmi place ce e în spate. De aceea am și ales să filmez cu două camere, pentru a putea edita.
Am luat decizia de a intra și eu în cadru pentru că nu puteam să îl las doar pe el să își explice teoriile despre fotbal, iar eu să rămân în spate. Nu mi se părea funcțional. A fost o decizie funcțională aceea de a intra în cadru și de a discuta despre sportul lui.
……….
E un film din zona documentarului eseu. Nu e atât de nou ca formulă. Se lucrează foarte mult în zona asta, nu îl văd ca pe o noutate. Până la urmă, cred că e foarte important acest personaj.
Filmul e un hibrid între portret, eseu, documentar.
……….
Taică-miu a fost arbitru (n.r. – arbitrul de fotbal Adrian Porumboiu). Știu fotbal foarte bine. E singurul sport pe care îl practic și pe care îl joc.
……….
Ca într-un fim pe care l-am făcut înainte (n.r. – documentarul eseu „Al doilea joc”, 2014), am încercat și aici poziţia de „arbitru”, să las filmul să curgă, să caut o anume fluiditate. Filmul de ficțiune e cu totul altfel. Însă în astfel de filme (n.r. – ca „Fotbal infinit”), de proiecte mici, produse de compania mea, fără finanțare de la stat, pot explora, de la formule narative și până la gen.
……….
Poate nu este o legătură directă, imediată, între regulile din fotbal și regulile din viață. Însă e evident că societatea se schimbă, poate schimba și sportul. Şi viceversa. Evident că există legături între sporturi și culturi. De exemplu, sporturile americane: multe sunt teritoriale, trebuie să câștigi teritoriu, sunt foarte bine reglementate.
Și fotbalul se schimbă în timp, felul de a fi privit la televizor. Acum spectatorul e și antrenor, şi arbitru, și jucător.
……….
Mi s-a părut că proiectul lui Laurenţiu este unul artistic. L-am perceput mai mult ca pe un artist decât ca pe cineva care schimbă sportul în sine. E un proiect la care lucrează de ani de zile. Dacă s-ar aplica, el tot ar mai lucra la el.
……….
Fiecare dintre noi priveşte lumea în felul său. Subiectele mă aleg pe mine, nu aleg eu subiectele. M-a interesat foarte mult povestea acestui sport. Asta a fost.
……….
E un film de nişă. Ca regizor, aş vrea să fie văzut de cât mai mulţi spectatori. Dar probabil nu va avea o distribuţie foarte largă. S-ar putea să funcţioneze în zona VOD (n.r. – Video on Demand). Fiind un film mai mic, şi asteptările sunt pe măsură. Sper să fie văzut, dar nu mă aştept să fie un hit.
