Corul de Cameră Preludiu, aniversare 45 de ani la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-de-camera-preludiu-aniversare-45-de-ani-la-ateneul-roman/

Corul de Cameră Preludiu al Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română”, dirijat de Voicu Enăchescu, va susţine un concert aniversar la Ateneul Român astazi, 1 noiembrie, de la ora 19.00, eveniment organizat în colaborare cu Filarmonica “George Enescu”.

Un articol de Petre Ivan|1 noiembrie 2017

Cu numeroase prezențe de nivel internațional, foarte multe concerte în țară și o impresionantă colecție de înregistrări dedicate repertoriului religios ortodox, Corul de Cameră Preludiu format și dirijat de Voicu Enăchescu reprezintă o autoritate artistică de necontestat, reprezentativă pentru spațiul nostru cultural și spiritual.

Programul aniversar va panorama lucrări de mare valoare ale creației universale, de la Giovanni Gastoldi sau Luca Marenzio, trecând prin Bach, Schubert și Bizet și continuând, desigur, cu repertoriul românesc, fiind alese binecunoscute piese precum Trei Cântece Românești de Dan Buciu, Cine e morarul de Dan Dediu sau Suita din Oaș de Dariu Pop.

Publicul va avea astfel ocazia de vedea, asculta și recunoaște pe viu spiritul artistic creat de dirijorul Voicu Enăchescu care definește Corul de Cameră Preludiu, putând să recunoască chiar pe cei care au făcut cunoscute publicului larg o bună parte dintre aceste piese, atât prin intermediul discurilor și al CD-urilor, cât mai ales prin zecile de înregistrări făcute la radio de-a lungul celor 45 de ani de activitate.

Corul de cameră „Preludiu”

De la apariţia sa şi până în prezent formaţia a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei. Mereu primenit, trecând de la statutul de cor de amatori la cel de formaţie profesionistă, „Preludiu” îşi aduce o deosebită contribuţie la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România şi din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă prin prospeţimea şi, în acelaşi timp, prin maturitatea sa.

În cei 42 de ani de activitate „Preludiu” a realizat peste 350 de înregistrări radio şi TV, un disc „Electrecord” şi trei C.D. (Colinde şi cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştri ai artei corale româneşti). De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră „Preludiu” şi dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” (1995), „Premiul pentru excepţionalul program prezentat”, distincţie acordată de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

Anul 2012, a însemnat înca o dată confirmarea internaţională a Corului de cameră „Preludiu”: Premiul I la Festivalul de muzică ortodoxă de la Bialystok-Polonia, Medalia de aur acordată corului „Preludiu” şi premiul pentru cel mai bun dirijor primit de maestrul Voicu Enăchescu la Festivalul Coral Internaţional de la Beijing-China.

Ca o recunoaştere a activităţii artistice deosebite, dirijorul Voicu Enăchescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor pentru promovarea culturii.

Foto: Corul de Cameră Preludiu – Virgil Oprina

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.

18
/12
/14

Cel de-al cincilea concert pe care celebrul violonist André Rieu îl va susține la București este programat pentru sâmbătă, 6 iunie 2015, în Piața Constituției. Biletele sunt disponibile începând de astăzi, 18 decembrie, de la ora 18.00, în rețeaua Eventim și prin partenerii autorizați.