Corul Madrigal – Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-ambasador-al-libertatii-sperantei-si-pacii/

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt”. Distincţia a fost acordată la Palatul Naţiunilor Unite – Geneva, la Summitul Global de Religie, Pace şi Securitate.

Un articol de |24 noiembrie 2016

„Este o mare onoare să primim această distincţie şi să fim consideraţi oficial Ambasadori ai Libertăţii, Speranţei şi Păcii.” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Premiul este un simbol important pentru activitatea noastră şi pentru tradiţia Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care a pus întotdeauna muzica în slujba valorilor multiculturale şi a păcii, desfiinţând graniţele de orice fel. În realitatea prezentului, în care conflictele dezbină chiar şi mari puteri ale lumii, un astfel de premiu este o dovadă că oamenii de pretutindeni îşi doresc să trăiască într-o lume în care muzica aduce pace”, a mai precizat Pantelimon.

Pe 24 noiembrie, corul dirijat de Anna Ungureanu, va concerta în prezenţa a peste 140 de miniştri şi ambasadori ai ONU, în marea sală a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (World Intellectual Property Organization). Concertul este organizat de Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Ambasadorul României la ONU, Excelenţa Sa, domnul Adrian Vieriţă, şi de Asociaţia Internaţională pentru Apărarea Libertăţii Religioase (International Association for the Defense of Regious Liberty), prin responsabilul său, domnul Liviu Olteanu.

Evenimentul se va desfăşura în onoarea liderilor mondiali de pace, a oamenilor politici, diplomaţilor şi figurilor emblematice din mediul academic, precum şi a ONG-urilor care sunt invitate să participe la summit.

Cu ocazia summit-ului, Asociaţia Internaţională pentru Apărarea Libertăţii Religioase a marcat sărbătorirea a 70 de ani de existenţă.

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cel mai apreciat ansamblu coral profesionist autohton, este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale.

Din momentul înfiinţării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de ţară”.

Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, muzica bizantină şi creaţia contemporană românească şi universală. Astăzi, dirijorul corului este Anna Ungureanu.

Foto: Corul Madrigal – facebook.com/MadrigalOficial

27
/06
/14

Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” organizează în perioada 5-10 iulie un casting pentru unul dintre cele mai cunoscute spectacole de musical din lume – „Fantoma de la Operă”, producție ce va intra în repertoriul instituției începând cu stagiunea 2014-2015. Spectacolul va fi montat de regizorul de origine australiană Stephen Barlow și de o echipă de creație alcătuită din artiști români și străini.

25
/06
/14

Primul festival din România care aduce muzica bună în parcurile orașului, Jazz in the Park, organizat la Cluj-Napoca, se pregătește intens pentru ediția a doua. Între 4 și 6 iulie, mii de iubitori ai jazz-ului sunt așteptați „să acapareze” Parcul Central.

25
/06
/14

De la Bruckner la Tina Turner…ar putea fi o cale lungă – şi totuşi nu e chiar aşa. Pentru că în mod poate ciudat, într-o singură săptămână se lansează în cadrul aceleiaşi mari case de discuri – Deutsche Grammophon – discuri care conţin şi muzica lui Bruckner, dar şi a Tinei Turner.

16
/06
/14

Vineri, 20 iunie (19.00), la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, una dintre simfoniile care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major – Leningrad, creaţie a compozitorului rus Dmitri Şostakovici.

14
/06
/14

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa:

11
/06
/14

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni ai lumii la ora actuală, care a transformat acordeonul într-un instrument de prim rang, RICHARD GALLIANO soseşte la Bucureşti pentru un concert extraordinar alături de Orchestra de Cameră Radio, moment ce punctează închiderea stagiunii ansamblului.

09
/06
/14

Ce poate fi mai potrivit în primele zile de vară decât o imaginară călătorie muzicală către ,,Visul unei nopţi de vară”? La doar 17 ani, compozitorul romantic Felix Mendelssohn  a conceput o uvertură inspirată de celebra piesă de teatru a lui Shakespeare, urmată apoi de o suită pe care a definitivat-o cu puţini ani înainte de dispariţia sa. Lucrarea a devenit foarte cunoscută mai ales graţie celebrului Marş Nupţial, după ce, în 1858, marşul a fost interpretat la căsătoria Prinţesei "Vicky" (fiica reginei Victoria) cu Prinţul Friedrich al Prusiei.