-->

Corul Madrigal lansează Școala de Vară Cantus Mundi (ediția 2021)
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-lanseaza-scoala-de-vara-cantus-mundi-editia-2021/

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Naţional Cantus Mundi lansează înscrierile la Școala de Vară Cantus Mundi (ediţia 2021).

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2021

A treia ediție a programului se va desfășura pe parcursul a patru serii de câte două săptămâni, în perioada 5 iulie – 27 august și se adresează copiilor cu vârste între 7 și 12 ani din București și împrejurimi, dornici să-și dezvolte creativitatea prin intermediul muzicii, al educației muzicale și al altor activități artistice.

Atelierele Școlii de Vară Cantus Mundi vor fi organizate la sediul Cantus Mundi din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, sector 4, București și vor fi coordonate de profesioniștii Corului Madrigal și ai Cantus Mundi, formatori cu o vastă experiență în domeniu.

Școala de Vară Cantus Mundi se desfășoară cu scopul de a oferi copiilor o alternativă educațională complexă, aplicată și distractivă, prin procese interactive, learning by doing și include: jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (sociale, muzicale, de rol, de comunicare), audiții muzicale explicate, ateliere de muzică corală, noțiuni de percuție, mișcare scenică, vizionări de spectacole cu explicații și jocuri interactive, improvizație muzicală sau întâlniri cu artiști.

Activitățile din program sunt construite pe grupe de vârstă, adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților și îi spijină pe cei mici să dobândească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică.

Cele patru serii ale Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2021 se vor desfășura în intervalul orar 09:00 – 17:00, de luni până vineri, după următorul calendar:

seria I: 5 – 16 iulie 2021

seria a II-a: 19 – 30 iulie 2021

seria a III-a: 2 – 14 august 2021

seria a IV-a: 16 – 27 august 2021

Taxa de participare pentru o serie este de 800 de lei de persoană și include parcurgerea atelierelor și activităților prevăzute în program, precum și contravaloarea mesei de prânz.

Înscrierile la Școala de Vară Cantus Mundi se fac prin completarea formularului online aflat la următorul LINK. Înscrierile se primesc în limita locurilor disponibile, în ordine cronologică.

Mai multe detalii și informațiile logistice organizarea programului sunt disponibile pe website-ul cantusmundi.ro,  în Regulamentul Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2021

Atelierele Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2021 vor fi organizate cu respectarea tuturor normelor oficiale privind prevenirea îmbolnăvirii cu COVID -19 aplicabile la data desfășurării programului și cu asigurarea siguranței sanitare a tuturor participanților implicați în proces. Numărul de participanți într-o grupă nu va depăși 15 persoane, iar spațiul va fi igienizat constant prin nebulizare.

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Anul acesta, Madrigal a împlinit 58 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive și mai apreciate ansambluri corale europene.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După peste 9 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.660 de coruri. Peste 60.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

 

 

 

01
/10
/25

După succesul de la Festivalul „Enescu” – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber, în cadrul secțiunii „Piața Festivalului” – Big Band-ul Radio România dirijat de carismatica Simona Strungaru vă invită la Sala Radio la primul concert din noua stagiune.

25
/09
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează sâmbătă, 27 septembrie, la Muzeul de Etnografie din capitala poloneză, un concert special în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” („Warsaw Autumn”), cea mai importantă și cunoscută manifestare de muzică nouă din Polonia, organizată anual de Uniunea Compozitorilor Polonezi.

14
/08
/25

Pe 14 august 1996, când a murit la reşedinţa lui de lângă Paris, Sergiu Celibidache străbătuse deja aproape un secol. Un secol de muzică, început într-o casă din Roman. A refuzat întotdeauna să-i fi înregistrate concertele pe discuri, pe motiv că spaţiul sonor nu poate fi redus la două dimensiuni.

06
/08
/25

Pe 19 august 2025, ziua în care se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, Festivalul care-i poartă numele celebrează memoria compozitorului printr-un eveniment special, desfășurat în spațiul imersiv al MINA – Museum of Immersive New Art.

03
/07
/25

În luna iulie 2025, organiștii Eduard și Maria-Luisa Antal, vor susține o etapă de vară a unei noi ediții a Turneului Național „Orgile României”, un proiect de redescoperire a patrimoniului sonor al țării.

25
/06
/25

Începând cu 24 august, timp de 29 de zile, România devine cea mai mare scenă a muzicii universale. Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide porțile unei călătorii sonore excepționale, cu tema „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.

15
/05
/25

Între 6 și 8 iunie, Clujul se “convertește” din nou la muzică: ediția 2025 Jazz in the Park aduce în Parcul Etnografic trei zile de concerte cu nume mari de pe patru continente, întâlniri cu creatori de tot felul, experiențe artistice diverse, o perpetuă stare de bine și, poate cel mai important, sentimentul de apartenență la o comunitate. L-am luat la întrebări pe Alin Vaida, omul care-a născocit acest festival în 2011. Ca să lămurim împreună cum a fost drumul până aici și cum se întrevede ce va urma.

05
/05
/25

Îndrăgitul festival „Jazz in Church” revine la Biserica Lutherană din București, pentru a zecea ediție, care se va desfășura în perioada 8-11 mai la Biserica Lutherană din Bucureşti.

13
/03
/25

Seria de concerte de la Sala Palatului va include, în ediția din acest a Festivalului Internațional George Enescu, două concerte susținute de Philharmonia Orchestra din Londra, sub bagheta renumitului dirijor finlandez Santtu-Matias Rouvali. Alături de reputata orchestră britanică vor evolua doi dintre cei mai activi muzicieni români pe plan internațional: violoncelistul Andrei Ioniță și pianista […]