-->

Corul Madrigal, într-un turneu grandios în America
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-intr-un-turneu-grandios-in-america/

Pentru 10 zile, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiştii l-au susţinut în America după 35 de ani.

Un articol de Ziarul Metropolis|11 decembrie 2023

La invitația Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a susținut șapte concerte și recitaluri în patru mari orașe americane: New York, Washington, D.C., Chicago și Seattle, în săli neîncăpătoare pentru publicul nerăbdător să îl asculte.

  • Peste 1.000 de spectatori au ovaționat Corul Madrigal în monumentala National Cathedral din Washington, D.C.
  • În premieră pentru artiștii români, Corul Madrigal a cântat în Congresul American la Washington, dar și în celebra Times Square din New York.
  • Volumul „Corul Madrigal în arhivele securității – Turneele în S.U.A” a fost lansat, în premieră, la New York.
  • De Ziua Națională a României, Corul Madrigal a sărbătorit cântând Imnul național în avionul care îl transporta de la Washington la Chicago.
  • La cererea publicului, Concertul Extraordinar de la Chicago a fost dublat.

Record de spectatori

Cu un spectaculos repertoriu de colinde și muzică renascentistă și universală, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, a cântat pentru peste 6.000 de spectatori de pe ambele Coaste ale Americii – români din Statele Unite, public american, turiști și oficialități din ambele țări. În multe dintre săli, locurile au fost suplimentate în zilele de concert, iar la Chicago, la cererea importantei comunități românești din Illinois, Corul Madrigal a mai susținut un concert.

Concerte în cele mai prestigioase catedrale și clădiri istorice din Statele Unite

Concertele și recitalurile au avut loc în săli de concerte prestigioase arhipline, precum și în mai multe spații emblematice americane: „Speaker Nancy Pelosi Room” din Congresul S.U.A. – o premieră absolută, Saint John the Divine Cathedral – cea mai mare catedrală episcopală din lume, dar și în monumentala National Cathedral din Washington, considerată „un spațiu sacru în care America se adună în momente de importanță națională”, unde au fost prezenți peste 1.000 de spectatori.

Surprize pentru public

Concertele anunțate în programul turneului au fost completate de recitaluri surpriză create chiar de membrii Madrigalului. Aflat în celebra Times Square din New York, Corul Madrigal a surprins turiștii cu un flashmob în care a cântat muzică tradițională românească și colinde. De asemenea, de Ziua Națională a României, aflați la peste 10.000 de metri altitudine, madrigaliștii au creat un moment special. „Deșteaptă-te, române!”, dar și Imnul american, s-au auzit la bordul avionului care îi ducea spre Chicago, spre încântarea pasagerilor și a echipajului avionului.

Turneul Corului Madrigal a inclus și o premieră editorială subscrisă programului aniversar MADRIGAL 60: lansarea internațională la New York a volumului „Corul Madrigal în arhivele securității – Turneele în S.U.A: între libertatea muzicii și limitele sistemului comunist”, semnat de jurnalista Monica Lup.

Madrigalul, invitat să concerteze din nou în SUA și Canada

„Putem spune că, după 35 de ani, Madrigalul a recucerit America. Nu vă puteți imagina câte aplauze a primit România și câte lacrimi de bucurie a adus acest cor absolut fenomenal. După 7 evenimente excepționale pe care Madrigalul le-a susținut în doar 10 zile, au mai venit încă 15 invitații de a concerta în SUA și Canada, în anul următor. Am înțeles, încă o dată, că ceea ce are nevoie lumea, iar Madrigalul poate oferi, este EMOȚIA. Emoția autentică, sprijinită de un incontestabil talent și de dorința de a aduce binele peste tot. Întreaga echipă a Madrigalului a reprezentat țara la cel mai înalt nivel de profesionalism și le mulțumesc lor pentru aceasta. Se cade să mă înclin și în fața acelora care au înțeles cât de necesar este ca întreaga lume să audă Madrigalul: Ministrul Culturii, Ambasada României în Statele Unite și Institutul Cultural Român” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii împreună cu Institutul Cultural Român de la New York, cu sprijinul generos al Ministerului Culturii și al sponsorilor Banca Transilvania, Vodafone, ING, UiPath și Fan Courier, turneul aniversar al Corului Madrigal a marcat Ziua Națională a României și a anticipat sărbătorile de iarnă.

Turneul Corului Madrigal în SUA se înscrie în programul aniversar MADRIGAL 60, care include o serie extinsă de evenimente culturale, ce se desfășoară pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură a Corului Madrigal, devenit un simbol al performanței artistice naționale și al imaginii României în lume.

Creat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 63.000 de copii din țară și diaspora.

 

15
/06
/26

Marți, 16 iunie, pianistul Horia Mihail pornește din zona Moldovei noua serie de recitaluri din Turneul Național Pianul Călător, unul dintre cele mai longevive proiecte itinerante dedicate muzicii clasice din România, început în 2011, care se va încheia anul acesta pe 29 iunie, la Ateneul Român din Bucureşti.

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

08
/01
/26

GALA PREMIILOR MUSICRIT, singura gală ce recompensează Excelența - atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului din muzica clasică - va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Ateneul Român.

12
/12
/25

Ambasada Regatului Spaniei la București organizează luni, 15 decembrie, ora 19.00, în Sala Auditorium a Instituto Cervantes (Bd. Regina Elisabeta 38), un recital susținut de Duo Kitharsis, compus din chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Programul este alcătuit din lucrări semnate de compozitori spanioli de prestigiu, precum Francisco Tárrega, Manuel de Falla, Enrique Granados.

12
/12
/25

Institutul Cultural Român vă invită la Miniaturi de Crăciun, ultimul eveniment din acest an al stagiunii AdMusicam Concert Series, un recital cameral dedicat sărbătorilor de iarnă. Concertul va avea loc miercuri, 17 decembrie, ora 19:00, în Sala Mare a ICR, reunind pe scenă șase tineri muzicieni remarcabili ai noii generații.

12
/11
/25

Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

10
/11
/25

Din 2012 și până astăzi, o vioară celebră, împreună cu violonistul Gabriel Croitoru a purtat prin România și prin lume ecoul lui George Enescu. A străbătut săli fastuoase și coridoare de licee, a făcut să vibreze deopotrivă scene celebre și săli modeste de sport, a atras entuziasmul ascultătorilor de la New York la Bucureşti şi până în satele României, ducând cu ea un sunet plin de istorie.

22
/10
/25

LP.StudioHub lansează un concept inovator pentru scena muzicală românească: Live Studio Sessions by LP.StudioHub, o serie de concerte care aduc publicul mai aproape ca oricând de esența sunetului. Fiecare sesiune este înregistrată și mixată în regim de studio, folosind echipamente profesionale și o arhitectură sonoră de înaltă precizie, dar trăită live, în prezența publicului.

13
/10
/25

Vineri, 17 octombrie 2025, Alexandru Tomescu, cunoscutul violonist român, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România de 23 de ani, va interpreta alături de Orchestra Națională Radio unul dintre cele 3 concerte pentru vioară considerate „pietre de temelie” ale repertoriului romantic: Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră semnat de compozitorul german Max Bruch.