Costumul – „Chiar dacă în teatru nu mai sunt finanţări, există miracole”
https://www.ziarulmetropolis.ro/costumul-chiar-daca-in-teatru-nu-mai-sunt-finantari-exista-miracole/

„Costumul” (The Suit), un spectacol muzical de excepţie, se va juca la Opera Naţională din Bucureşti duminică, 22 septembrie, şi luni, 23 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|19 septembrie 2013

„Costumul“ (The Suit), un spectacol muzical de excepție, se va juca la Opera Națională din București duminică, 22 septembrie, şi luni, 23 septembrie.

Producţia în regia, adaptarea şi muzica lui Peter Brook, Marie-Hélène Estienne şi Frank Krawczyk, face parte din repertoriul Teatrului Bouffes du Nord din Paris.

La conferința de presă pentru prezentarea spectacolului muzical Costumul, printre participanți s-au numărat Marie-Hélène Estienne și regizorul Felix Alexa. Cei doi, cu o istorie de colaborări veche de peste 20 de ani, au prezentat spectacolul „Costumul’’ ca și când producția s-ar fi desfășurat sub ochii tuturor, în spațiu restrâns.

Spectacolul va avea loc în avanpremiera  Festivalului  Internaţional  al  Artelor Spectacolului  Muzical  „Viaţa  e  frumoasă!”, desfăşurat  anul  acesta între 7 şi 17 noiembrie. Manifestarea va reuni o serie de spectacole, concerte, gale şi activităţi conexe (lansări de carte, seri muzicale tradiţionale, workshopuri), continuând tradiţia iniţiată de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” în noiembrie 2008, odată cu lansarea conceptului şi organizarea primei ediţii a Festivalului.

Un spectacol cu transformări: Costumul

Marie-Hélène Estienne a explicat că producția are la bază nuvela lui Can Themba, un scriitor sud-african de culoare. Montat inițial în limba franceză, spectacolul a revenit în 2012 la Theatre des Bouffes du Nord, unde a suferit numeroase modificări sub îndrumarea lui Peter Brook; astfel, noua montare este în limba engleză.

Cu toate acestea, Marie-Hélène Estienne a subliniat că fiecare reprezentație aduce ceva nou: Costumul se pliază pe climatul cultural specific fiecărei țări în care se joacă. Tocmai de aceea, auditoriul producției va fi unul restrâns, tocmai pentru a se putea realiza o legătură profundă între spectatori și actori.

Costumul

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” prezintă duminică, 22 septembrie, şi luni, 23 septembrie la Opera Națională din București spectacolul muzical „Costumul“ („The Suit“).

Acțiunea este plasată în Africa de Sud a anilor ’50 și beneficiază de melodii jazz interpretate de un grup de patru actori. Povestea prezintă o întâmplare amuzantă, în care un amant fugar își uită costumul în casa iubitei sale, Matilda (Kheswa Nonhlanhla). Philemon (William Nadylam), soțul acesteia, decide să facă din obiectul vestimentar un oaspete în casa lor.

O colaborare de excepție

Deoarece critica de teatru o plictisea, Marie-Hélène Estienne a decis să îi scrie lui Peter Brook și să îi propună să lucreze împreună. Spre surprinderea ei, acesta a acceptat și a pus bazele unei colaborări de lungă durată, presărată cu momente artistice de excepție. Prima schimbare s-a rezumat la orele de muncă: actorii și-au limitat programul la „doar’’ nouă ore de muncă în loc de 12.

Peter Brook, portretizat de către Marie-Hélène Estienne, apare drept un regizor care își inspiră actorii. Marea sa calitate iese la suprafață atunci când își dojenește actorii atât de încet, încât nimeni nu aude. Iar la 88 de ani, Peter Brook este la fel de activ, și la fel de plin de idei.

„Chiar dacă în teatru nu mai sunt finanțări, există miracole.“

Marie-Hélène Estienne,
regizor

Miracolele s-au ținut lanț și în cazul actorilor. Kheswa Nonhlanhla nu face parte din tipologia clasică de actriță, după cum mărturisește și Marie-Hélène Estienne, dintr-un motiv foarte simplu: ea este cântăreață, iar în urma unui casting special pentru această producție a devenit şi actriță.

„Ideea este de a căuta mult mai profund în această legătură: actor și rol. Există acest mod de a gândi cu actori. Aşa cum a spus Marie-Hélène: această actriță nu a jucat niciodată. A-ți retrăi copilăria. A regăsi copilul din fiecare ființă umană este, într-un fel, drumul acesta foarte subtil pe care îl fac cu actorii.”

Felix Alexa,
regizor

Întrebată fiind cum a ales-o pe actriță pentru aceast rol, Marie-Hélène Estienne a replicat simplu: „pe loc’’. În momentul în care căutarea pentru persoana potrivită rolului Matildei era în plină desfășurare, Marie-Hélène a primit numărul unui foarte cunoscut agent. Acesta, citind povestea piesei, i-a scris regizoarei „O am pe Matilda voastră!’’. Ea a venit la audiții și toți cei prezenți au decis în cinci minute că rolul va fi al ei.

Costumul 2

Kheswa Nonhlanhla, cântăreața devenită actriță, va interpreta rolul Matildei în spectacolul „Costumul” („The Suit“) duminică, 22 septembrie, şi luni, 23 septembrie.

Peter Brook este o figură emblematică a teatrului secolului al XX-lea, regizorul provocând în mod constant convenţiile teatrale atât prin subiectele abordate, cât şi prin maniera sa unică de a le pune în scenă.

Citiţi şi: Câştigă o invitaţie dublă la spectacolul „Costumul“!

Influenţat de Antonin Artaud şi de Teatrul Cruzimii, dar abordând totodată şi tehnici specifice teatrului experimental, regizorul britanic este cunoscut pentru spectacolele sale, care comunică printr-un vocabular teatral aparte – interdisciplinar şi intercultural.

Info:

Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim, la magazinele partenere şi la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Foto credit Costumul: Johan Persson, Pascal Gely

 

 

22
/09
/17

Pe 30 septembrie și 1 octombrie, Teatrul Mic propune publicului său o nouă premieră, o piesă dinstinsă în anul 2008 cu Premiul Pulitzer pentru dramaturgie. Din distribuție fac parte nume consacrate ale scenei Teatrului Mic, Rodica Negrea, Dana Dembinski-Medeleanu și Caudiu Istodor, dar și o parte din trupa tânără de actori, Silvana Mihai, Cezar Grumăzescu și Ionuț Vișan.

22
/09
/17

După ce a deschis Festivalul "George Enescu" la București, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conduce aceeaşi celebră orchestră la ea acasă, prezentând opera lui George Enescu, pe 23 septembrie 2017, la Royal Festival Hall din Londra.

21
/09
/17

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia, o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.

21
/09
/17

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

21
/09
/17

Teatrul Apollo111 anunță primul spectacol din stagiunea Satelit – PULVERIZARE – în regia lui Andrei Măjeri. Bazat pe un text premiat al Alexandrei Badea care a fost pus în scenă cu succes în mai multe țări europene, piesa se află la prima montare în România.

20
/09
/17

Peste o treime (34%) din numărul biletelor pentru spectacolele celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru au fost deja epuizate, la doar 24 de ore de la momentul punerii lor în vânzare. Recordul a fost stabilit după primele 4 ore, când se înregistra o cotă de 25% vânzări din totalul biletelor Festivalului.

20
/09
/17

„Perfect sănătos”, noul lungmetraj al Ancăi Damian (scenariu – Lia Bugnar, actori în cele mai importante roluri: Anghel Damian, Olimpia Melinte, Vlad Ivanov și Cristina Florea), nu se înscrie în noul val. Ceea ce nu înseamnă că nu e important.

20
/09
/17

„Am avut norocul de a avea succes în anii ‘50, când frumuseţea avea o altă însemnătate decât are astăzi. În zilele noastre, orice actriţă tânără sau model devin celebre foarte repede şi nu au timp să-şi dezvolte personalitatea.” - Sophia Loren. Legendă a cinematografiei mondiale, divă inconfundabilă a marelui ecran și una dintre cele mai intens celebrate frumuseți din lume, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 83 de ani.

19
/09
/17

CRONICA DE FILM „Un pas în urma serafimilor”, debutul extrem de aşteptat al lui Daniel Sandu, ficţionalizează, într-un stil apropiat de un anume cinema mainstream nu foarte ofertant, experienţa nefericită a regizorului ca elev într-un seminar teologic ortodox.

19
/09
/17

O dată la doi ani Festivalul Enescu aduce împreună, timp de trei săptămâni, în Bucureşti, iubitorii muzicii clasice. Începători ori melomani cu ştate vechi, tineri sau oameni în puterea vârstei ori bunici, specialişti şi amatori, copii visători, făuritori de frumos, exploratori sau pur şi simplu curioşi.

19
/09
/17

Filmările la "Moromeții 2", în regia lui Stere Gulea, cu Horațiu Mălăele în rolul principal, au debutat ieri (18 septembrie), în comuna Talpa, locație unde, în urmă cu mai bine de 30 de ani, s-a înregistrat prima parte a filmului. Filmările vor dura trei săptămâni și au loc în cinci imobile, una dintre case fiind aceeași în care s-a înregistrat prima peliculă.