„Un pas în urma serafimilor”. Fără dubii
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-pas-in-urma-serafimilor-fara-dubii/

CRONICA DE FILM „Un pas în urma serafimilor”, debutul extrem de aşteptat al lui Daniel Sandu, ficţionalizează, într-un stil apropiat de un anume cinema mainstream nu foarte ofertant, experienţa nefericită a regizorului ca elev într-un seminar teologic ortodox.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 septembrie 2017

Într-un recent chestionar despre cinema realizat de site-ul Sub25.ro, regizorul Daniel Sandu îşi mărturisea câteva dintre filmele preferate. Aproape toate erau filme de limbă engleză, în marea majoritate americane.

Înclinaţia spre un anume tip de cinema mai curând mainstream nu pare să fie însă doar declarativă. Şi asta pentru că lungmetrajul de debut, extrem de aşteptatul „Un pas în urma serafimilor”, se apropie foarte mult de un astfel de cinema, doar că este un film vorbit în română şi are o poveste plasată într-un context românesc.

Este genul de film puţin ofertant pentru un public mai pretenţios, deoarece nu eventualele întrebări şi dileme par a fi importante, ci răspunsurile pe care regizorul le are deja. Însă de ce ai face un film, adică o operă artistică extrem de costisitoare, atunci când nu ai decât certitudini? Când traiectoria personajelor, construite în puţine tuşe, este într-atât de previzibilă?

Explicaţia în acest caz ar fi că Daniel Sandu a vrut să pună într-un film, asumat ca unul de public, experienţa sa reală de elev la un seminar teologic ortodox. Să demaşte proasta aşezare a unei astfel de şcoli. O experienţă prezentată ca traumatizantă, care mai curând l-a îndepărtat decât l-a apropiat de biserică. Şi păstrată, după propria mărturisire, în proporţie de 80% în „Un pas în urma serafimilor”. Iar restul ar fi mici modificări: schimbarea unor nume, contopirea a două personaje într-unul singur, schimbarea cronologiei unor întâmplări.

Însă nu autenticitatea faptelor, probabil incontestabilă şi invocată pentru a da greutate (ca în filmele care încep cu „bazat pe fapte reale”), este problematică.

Discutabil este modul în care Daniel Sandu alege să le dramatizeze: o combinaţie incertă în care sunt amestecate tonuri pretins grave cu tonuri uşoare, note comice cu note satirice (este ceea ce în mod previzibil obţii când îl distribui pe Vlad Ivanov într-un rol de preot), elemente destul de convenţionale de film-demascare cu elemente de film cu adolescenţi (într-o secvenţă, băieţii de la seminar urmăresc, pe după gardul internatului, câteva fete de afară, totul pe un fragment muzical dance).

Ceea ce ar putea fi privit ca o calitate – jonglarea cu registre puţin întâlnite în cinematografia română recentă – este de fapt o povară care dăunează premiselor, altfel, ofertante: iniţierea lui Gabriel (Ştefan Iancu) nu în tainele credinţei, ci în sistemul de corupţie, de abuz de putere şi de degradare morală de la seminar, patronat de preotul Ivan (Vlad Ivanov), este tratată ca o iniţiere într-o închisoare.

O închisoare în care cei mai puternici, elevii mai mari (reprezentaţi de convingătorii Cristian Bota şi Ilie Dumitrescu Jr.), îi umilesc pe nou-veniţi, iar profesorii şi conducătorii instituţiei, atât clerici cât şi laici, încurajează delaţiunea şi ilegalităţile.

Însă transformarea tinerilor, în frunte cu Gabriel, din băieţi bine intenţionaţi şi naivi în revoltaţi tot mai îndepărtaţi de credinţă urmează un traseu destul de simplist, fără subtilităţi şi fără complexităţi psihologice. În plus, dialogurile sunt scrise astfel încât să nu lase niciun dubiu spectatorului.

În aceeaşi direcţie sunt montajul şi decupajul clasice – construite astfel încât să livreze cât mai multe informaţii şi să le clarifice, nu să lase loc de meditaţie sau de contemplaţie -, dar şi coloana sonoră, bogată în diferite tipuri de melodii şi fragmente muzicale, cu intenţia, pe de o parte, de a dirija sentimentele spectatorului şi, pe de altă parte, de a descrie universul tinerilor şi o anumită perioadă a istoriei recente (suntem cu mai mulţi ani în urmă, în epoca telefoanelor publice, a casetofoanelor şi a maşinilor Cielo).

Dacă într-un film ca „După dealuri”, de Cristian Mungiu, miza era obţinerea unui echilibru imbatabil între două opţiuni diferite (adevărata credinţă şi varianta ei pervertită) şi de a lăsa spectatorului libertatea de a-şi face propria interpretare, în „Un pas în urma serafimilor” dominantă este o singură perspectivă. Maniheismul şi lipsa unei minime alternative (în afara unei discuţii simpliste în care un bătrân preot de ţară îi spune lui Gabriel că Dumnezeu poate fi găsit în inima fiecăruia) fac ca decăderea tinerilor să fie puţin convingătoare. Şi, prin urmare, deloc răscolitoare.

Şi este cu atât mai păcat cu cât Daniel Sandu, secondat de directorul de imagine George Dăscălescu, dă dovadă de un real talent în a filma spaţii închise şi grupuri, în secvenţe spectaculos coregrafiate, şi în a mizanscena raporturi de putere. Un debut onorabil, nu însă şi memorabil.

„Un pas în urma serafimilor” este distribuit în cinematografe începând cu 22 septembrie.

Este genul de film puţin ofertant pentru un public mai pretenţios, deoarece nu eventualele întrebări şi dileme par a fi importante, ci răspunsurile pe care regizorul le are deja.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »