„Un pas în urma serafimilor”. Fără dubii
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-pas-in-urma-serafimilor-fara-dubii/

CRONICA DE FILM „Un pas în urma serafimilor”, debutul extrem de aşteptat al lui Daniel Sandu, ficţionalizează, într-un stil apropiat de un anume cinema mainstream nu foarte ofertant, experienţa nefericită a regizorului ca elev într-un seminar teologic ortodox.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 septembrie 2017

Într-un recent chestionar despre cinema realizat de site-ul Sub25.ro, regizorul Daniel Sandu îşi mărturisea câteva dintre filmele preferate. Aproape toate erau filme de limbă engleză, în marea majoritate americane.

Înclinaţia spre un anume tip de cinema mai curând mainstream nu pare să fie însă doar declarativă. Şi asta pentru că lungmetrajul de debut, extrem de aşteptatul „Un pas în urma serafimilor”, se apropie foarte mult de un astfel de cinema, doar că este un film vorbit în română şi are o poveste plasată într-un context românesc.

Este genul de film puţin ofertant pentru un public mai pretenţios, deoarece nu eventualele întrebări şi dileme par a fi importante, ci răspunsurile pe care regizorul le are deja. Însă de ce ai face un film, adică o operă artistică extrem de costisitoare, atunci când nu ai decât certitudini? Când traiectoria personajelor, construite în puţine tuşe, este într-atât de previzibilă?

Explicaţia în acest caz ar fi că Daniel Sandu a vrut să pună într-un film, asumat ca unul de public, experienţa sa reală de elev la un seminar teologic ortodox. Să demaşte proasta aşezare a unei astfel de şcoli. O experienţă prezentată ca traumatizantă, care mai curând l-a îndepărtat decât l-a apropiat de biserică. Şi păstrată, după propria mărturisire, în proporţie de 80% în „Un pas în urma serafimilor”. Iar restul ar fi mici modificări: schimbarea unor nume, contopirea a două personaje într-unul singur, schimbarea cronologiei unor întâmplări.

Însă nu autenticitatea faptelor, probabil incontestabilă şi invocată pentru a da greutate (ca în filmele care încep cu „bazat pe fapte reale”), este problematică.

Discutabil este modul în care Daniel Sandu alege să le dramatizeze: o combinaţie incertă în care sunt amestecate tonuri pretins grave cu tonuri uşoare, note comice cu note satirice (este ceea ce în mod previzibil obţii când îl distribui pe Vlad Ivanov într-un rol de preot), elemente destul de convenţionale de film-demascare cu elemente de film cu adolescenţi (într-o secvenţă, băieţii de la seminar urmăresc, pe după gardul internatului, câteva fete de afară, totul pe un fragment muzical dance).

Ceea ce ar putea fi privit ca o calitate – jonglarea cu registre puţin întâlnite în cinematografia română recentă – este de fapt o povară care dăunează premiselor, altfel, ofertante: iniţierea lui Gabriel (Ştefan Iancu) nu în tainele credinţei, ci în sistemul de corupţie, de abuz de putere şi de degradare morală de la seminar, patronat de preotul Ivan (Vlad Ivanov), este tratată ca o iniţiere într-o închisoare.

O închisoare în care cei mai puternici, elevii mai mari (reprezentaţi de convingătorii Cristian Bota şi Ilie Dumitrescu Jr.), îi umilesc pe nou-veniţi, iar profesorii şi conducătorii instituţiei, atât clerici cât şi laici, încurajează delaţiunea şi ilegalităţile.

Însă transformarea tinerilor, în frunte cu Gabriel, din băieţi bine intenţionaţi şi naivi în revoltaţi tot mai îndepărtaţi de credinţă urmează un traseu destul de simplist, fără subtilităţi şi fără complexităţi psihologice. În plus, dialogurile sunt scrise astfel încât să nu lase niciun dubiu spectatorului.

În aceeaşi direcţie sunt montajul şi decupajul clasice – construite astfel încât să livreze cât mai multe informaţii şi să le clarifice, nu să lase loc de meditaţie sau de contemplaţie -, dar şi coloana sonoră, bogată în diferite tipuri de melodii şi fragmente muzicale, cu intenţia, pe de o parte, de a dirija sentimentele spectatorului şi, pe de altă parte, de a descrie universul tinerilor şi o anumită perioadă a istoriei recente (suntem cu mai mulţi ani în urmă, în epoca telefoanelor publice, a casetofoanelor şi a maşinilor Cielo).

Dacă într-un film ca „După dealuri”, de Cristian Mungiu, miza era obţinerea unui echilibru imbatabil între două opţiuni diferite (adevărata credinţă şi varianta ei pervertită) şi de a lăsa spectatorului libertatea de a-şi face propria interpretare, în „Un pas în urma serafimilor” dominantă este o singură perspectivă. Maniheismul şi lipsa unei minime alternative (în afara unei discuţii simpliste în care un bătrân preot de ţară îi spune lui Gabriel că Dumnezeu poate fi găsit în inima fiecăruia) fac ca decăderea tinerilor să fie puţin convingătoare. Şi, prin urmare, deloc răscolitoare.

Şi este cu atât mai păcat cu cât Daniel Sandu, secondat de directorul de imagine George Dăscălescu, dă dovadă de un real talent în a filma spaţii închise şi grupuri, în secvenţe spectaculos coregrafiate, şi în a mizanscena raporturi de putere. Un debut onorabil, nu însă şi memorabil.

„Un pas în urma serafimilor” este distribuit în cinematografe începând cu 22 septembrie.

Este genul de film puţin ofertant pentru un public mai pretenţios, deoarece nu eventualele întrebări şi dileme par a fi importante, ci răspunsurile pe care regizorul le are deja.

11
/07
/20

Presa franceză laudă Malmkrog, noua peliculă semnată de Cristi Puiu: „Regizorul ne dăruiește un film unic și curajos”, „o adevărată lecție de punere în scenă”.

10
/07
/20

De vineri, 10 iulie, timp de zece zile, cele mai recente documentare de mediu, din 14 țări, vor fi difuzate gratuit, în premieră națională, pe online.pelicam.ro, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, desfășurată exclusiv online.

10
/07
/20

Joi, 16 iulie, de la ora 21.00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul artistic senegalez „Black Girl”, regizat și scris de Ousmane Sembène, în cadrul programului de proiecții de film în aer liber CINEVARA.

07
/07
/20

PREVIEW Două cinecluburi în aer liber - F-SIDES şi CINEVARA - le oferă cinefililor din Bucureşti şansa să vadă filme realizate de femei şi filme din patrimoniul cinematografiei.

07
/07
/20

Mai bogată ca niciodată în premiere, selecția de filme românești de la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania cuprinde un număr record de 21 de lungmetraje și 16 scurtmetraje, care vor fi proiectate, în prezența realizatorilor, între 31 iulie și 9 august, la Cluj-Napoca.

05
/07
/20

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiției și programat să deschidă ediția amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puțin diferit, însă fără nimic memorabil.

04
/07
/20

S-a deschis Grădina cu Filme – Cinema & More: film românesc, documentare despre mari coregrafi, muzicieni sau creatori de modă, concerte, teatru, spectacole de improvizație și dezbateri, într-un program special în aer liber.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

Pagina 1 din 26412345...102030...Ultima »