Craciunul regal – o carte specială, lansată la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/craciunul-regal-o-carte-speciala-lansata-la-ateneul-roman/

Astăzi, de la ora 17.00, Curtea Veche Publishing vă invită la o lansare de gală alături de membrii Familiei Regale, pentru volumul Crăciunul regal.

Un articol de Andrada Văsii|10 decembrie 2013

Astăzi, de la ora 17.00, Curtea Veche Publishing vă invită la o lansare de gală alături de membrii Familiei Regale, pentru volumul „Craciunul regal“.

Autorii cărţii, Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, vor participa la evenimentul dedicat cărţii „Crăciunul regal“ – o carte-bijuterie despre cea mai personală sărbătoare a oricărei familii: Crăciunul, aşa cum a fost petrecut în Familia Regală a României timp de aproape o sută cincizeci de ani.

Evenimentul va avea loc în prezența autorilor, în foaierul Ateneului Român (Str. Franklin nr. 1-3, București), iar intrarea va fi liberă.

Volumul completează armonios colecţia de cărți regale ce apare începând cu anul 2011 la Curtea Veche Publishing, oferind publicului volume despre evenimentele publice şi momentele mai puţin cunoscute care se petrec în mijlocul Familiei Regale a României.

Povestea tradiţiilor care fac parte din Craciunul regal 

Craciunul regal vă invită la o călătorie de un secol şi jumătate în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale.

În calendarul Familiei Regale, sărbătorile de Crăciun reprezintă fila cea mai bogată în înţelesuri, în tradiţii şi credinţă, iar totul are un început mult mai îndepărtat, în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România.

Volumul este structurat în funcţie de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă şi bogat ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. În primul capitol, se vorbeşte despre Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucureşti: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la reşedinţa princiară din Şoseaua Kiseleff şi la Palatul Elisabeta, iar pe de altă parte, la Sinaia (Castelele Peleş, Pelişor şi Foişor), locul care rămâne, prin excelenţă, Scaunul Casei Regale.

Craciunul regal

Invitația la lansarea cărţii „Craciunul regal“

Cel de-al doilea capitol cuprinde Crăciunul regal din exil (în principal reşedinţele Bramshill şi Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia şi Villa Serena de la Versoix, Elveţia, şi Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florenţa, Italia), precum şi sărbătorile petrecute în România în anii 1989–2001, când Familia Regală nu se întorsese definitiv.

Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre, petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradiţiile dinainte de plecarea Regelui în 1948. Ultima parte a cărții cuprinde mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai, din anul 2001 încoace.

Foto credit: Principele Radu al României, Curtea Veche, Craciunul regal

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.

02
/10
/15

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.

29
/09
/15

Institutul Cultural Român de la Viena celebrează împreună cu Centrul Ceh Viena şi alături de alţi 18 membri ai clusterului EUNIC Austria, ce-a de-a 14-a ediţie a unui eveniment tradiţional pentru calendarul cultural austriac: Ziua Internaţională a Cafelei.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.

20
/09
/15

Miercuri, 23 septembrie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld, Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas iubitorii de literatură sunt invitaţi la lansarea volumului ”Să nu plângi” de Lydie Salvayre, roman câştigător al Premiului Goncourt în 2014, una dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei toamne la Humanitas Fiction.

18
/09
/15

Și în această toamnă, Timișoara deschide porțile literaturii la cea de a IV-a ediție a festivalului internațional de literatură. Evenimentul, plănuit să aibă loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, va prilejui iubitorilor de literatură întâlnirea cu nume importante ale literaturii europene de astăzi.

18
/09
/15

Scriitorul Cristian Teodorescu a particpat, zilele acestea, la un turneu de lansări organizat cu prilejul recentei apariţii în limba polonă a romanului Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), publicat la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

17
/09
/15

Am avut privilegiul să citesc noul volum al lui Florin Piersic jr, “opere cumplite (volumul 2)”, în manuscris. Cartea, publicată la editura Humanitas, este de ieri în librării. Las mai jos o cronică onestă, deși sentimentală.

15
/09
/15

Asociația Curtea Veche organizează NARATIV - festivalul de lectură pentru copii, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural “Ești București”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești Verona în perioada 21-27 septembrie și va cuprinde o serie de activități gratuite susținute de pedagogi non-formali, artiști, specialiști în educație și psihologia copilului.

14
/09
/15

Pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, Versailles era doar un modest pavilion de vînătoare. Ludovic al XIV-lea îl transformă într-un centru al puterii, dar şi într-un loc al plăcerii, dorinţei şi desfrîului. Grădinile noului castel, parcurile cu fîntîni, apartamentele legate între ele, totul părea menit să adăpostească aventurile Regelui Soare cu nenumăratele-i amante.

14
/09
/15

INTERVIU Oana Boca Stănescu a fost unul dintre cei 11 manageri culturali (singura din Europa) selectați să participe la ediția din acest an a Festivalului de la Edinburgh, în cadrul „Momentum”, Programul Delegaților Internaționali din cadrul Festivalurilor din Edinburgh.