#creativ. De la Academia Yehudi Menuhin, în podul Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/creativ-de-la-academia-yehudi-menuhin-in-podul-ateneului-roman/

A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC Orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence. Compozitorul şi violonistul Vlad Maistorovici este primul invitat #creativ al realizatoarei Claudia Spătărescu, în noul sezon al emisiunii #creativ. Din 7 octombrie, #creativ este la TVR 1 şi TVR+, de la 23.00.

Un articol de Petre Ivan|6 octombrie 2017

 „În acest prim episod al noului sezon #creativ vreau să le arăt telespectatorilor că muzica clasică, dacă este făcută de muzicieni foarte buni, pasionaţi şi deştepţi, poate fi extrem de atractivă. L-am filmat pe Vlad la Ateneul Român, dar nu în sala de concert, ci în locuri neconvenţionale, pentru că aşa este şi muzica lui, plină de atracţii ascunse, dar am mers şi la Braşov, locul unde Vlad a fondat un festival de muzică de cameră foarte îndrăgit deja”, spune Claudia Spătărescu, realizatoarea emisiunii, care sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 23.00, la TVR1 şi TVR+, ne face cunoştinţă cu unul dintre cei mai importanţi compozitori şi violonişti ai generaţiei noastre tinere de muzicieni.

Vlad Maistorovici este un muzician care a studiat de la 16 ani la Londra, la Academia Yehudi Menuhin. În 2003, la doar 17 ani, pe când era încă autodidact, a câştigat marele premiu de compoziţie la Concursul International George Enescu. A studiat mai apoi compoziţie la Royal College of Music, Londra, cu compozitori aclamaţi ai zilelor noastre, precum Marc Anthony Turnage şi Jonathan Cole. A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence.

Tot Vlad Maistorovici este membru fondator al „Mercury Quartet”, un ansamblu cu care cântă muzică clasică, dar şi adaptări pornind de la anumite piese celebre, mai ales din repertoriul Queen. În 2015 a fondat propriul său festival la Braşov, Vibrate, un festival care creşte de la an la an şi care are din ce în ce mai mulţi fani, fiind desfăşurat şi în spaţii neconvenţionale, precum Tenis Arena sau Bastionul Ţesătorilor.

Primul episod din noul sezon #creativ este filmat în cel mai spectaculos loc cu putinţă, un spaţiu în care foarte puţini oameni au acces: podul Ateneului Român. „Deşi a fost construit în 1888, podul Ateneului arată ca o instalaţie de artă contemporană, e incredibil, superb!” este de părere Claudia Spătărescu, realizatoarea emisiunii.

Pe lângă imaginile filmate în locuri neconvenţionale, telespectatorii TVR 1 vor putea asculta în acest episod atât muzica lui Vlad, cât şi aranjamente după piese din repertoriul Queen. Vlad chiar dă o lecţie de măiestrie, transformând hitul verii 2017 în variaţiuni specifice unor anumite perioade din istoria muzicii.

„Montajul este realizat de Robert Kallos cu extrem de multă agilitate, fiecare fragment de interviu fiind filmat din mai multe unghiuri şi, desigur, o parte din emisiune a fost filmată cu telefonul mobil, surprinzând, astfel, momente autentice”, mai adaugă Claudia Spătărescu.

Imagine: Andrei Lupu, Dan Constantinescu Jr, Silviu Andrei, Doru Iacovescu, Alexandru Bengescu; Asistent imagine: Dan Clopot

Sunet: Valentin Bartolomeu

Post-procesare sunet: Mihnea Ciulei, Ilustrator muzical: Camelia Vasile

Montaj: Robert Kallos

Producător: Alina Amza

Realizator: Claudia Spătărescu

Despre #creativ

Sunt profesionişti în domeniile alese, dar, dintr-un motiv sau altul, nu sunt cunoscuţi încă de publicul larg. Sunt oameni complecşi, sinceri, direcţi în exprimare şi asumaţi, având pasiuni puternice şi în afara meseriilor lor. O generaţie autentică, ce merită prezentată autentic. Realizatoarea TVR Claudia Spătărescu face portretul câtorva dintre tinerii energici ai zilelor noastre la #creativÎn fiecare sâmbătă, de la 23.00, la TVR 1 şi TVR+.

Foto: #creativ – tvr.ro

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.