Cristian Măcelaru în „Patetica” de Ceaikovski, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-macelaru-in-patetica-de-ceaikovski-la-sala-radio/

Vineri, 28 martie, aveţi ocazia să ascultaţi simfonia ,,Patetica” de Ceaikovski, în interpretatea Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta dirijorului de origine română Cristian Măcelaru, în prezent dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia.

Un articol de Liliana Matei|28 martie 2014

Este ultima lucrare a celebrului Ceaikovski, una dintre cele mai emoţionante şi mai dramatice simfonii compuse vreodată, pe care a dirijat-o în premieră absolută la Sankt Petersburg cu doar 9 zile înainte de moartea sa: Simfonia a VI-a – Patetica.

Dedicată nepotului său (de unchi) Vladimir Davidov, de care se spune că îl legau sentimente de iubire, lucrarea a născut un întreg mister în jurul său. Compozitorul a mărturisit că în spatele notelor se ascunde o poveste (deci simfonia este o lucrare programatică), dar pe care nu o poate dezvălui public, adesea partitura fiind considerată o istorie a propriei sale drame personale şi a luptei omului cu destinul său. Pelicule cunoscute ca „Anna Karenina” (versiunea din 1997 cu Sophie Marceau), mult apreciatul film SF „Soylent Green” („Produsul verde”, cu Charlton Heston) sau „Aviatorul” (regizat de Martin Scorsese, cu Leonardo di Caprio) au fost toate ilustrate cu teme din celebra simfonie, utilizată de altfel şi în numeroase spectacole de balet, piese de teatru etc.

Cu o activitate artistică în plină ascensiune, derulată mai ales în S.U.A. şi Canada, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra. În stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. A fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestrele Simfonice din Washington, Seattle, Toronto, Baltimore.

Programul serii va include încă o lucrare a lui Ceaikovski – Furtuna, poem simfonic inspirat de piesa lui Shakespeare. În memoria compozitorului german Richard Strauss, de la a cărui naştere se aniversează 150 de ani, vă veţi bucura şi de suita Ultimele patru lieduri, interpretată cu participarea apreciatei soprane Irina Iordăchescu (foto jos).

Irina Iordachescu

Soprană a Operei Naţionale Bucureşti, cu un palmares extrem de variat de roluri titulare în repertoriul liric, pe scene din ţară şi din străinătate, Irina Iordăchescu  a fost distinsă cu numeroase premii ca „G.B. Viotti” – Italia – premiul „Cesare Bardelli”; „Silvia Geszty” – Spania – premiul III; „Maria Callas” – Grecia – premiul III; „Vincenzo Bellini” – Italia – Locul II; „IVC s’Hertogenbosch” – Olanda – premiul III şi premiul publicului. A cântat pe importante scene europene şi a fost invitată în festivaluri: Musical Festival of Ravenna (debutul internaţional, la Teatrul „Dante Alighieri” din Ravenna) – în 2001, în acelaşi an a fost invitată în două concerte vocal-simfonice pe scena Teatrului Scala din Milano, sub bagheta marelui dirijor Riccardo Muti, în 2007 a revenit pe scena Scalei în „Teneke”, operă de  Fabio Vacchi, a interpretat rolul Gilda („Rigoletto”) pe scena Festivalului de operă din Sankt Margarethen –Austria (2009). Un moment foarte important în cariera sa a fost reprezentat şi de invitaţia de a interpreta rolului Musetta din „La Bohème”, în regia lui David McVicar, la Festivalul liric de la GLYNDEBOURNE – Marea Britanie.

Concertul este prezentat cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Virgil Oprina

12
/07
/16

Cea de-a IV-a ediție SoNoRo Conac continuă seria de concerte în această vară, în clădiri unice de patrimoniu din România. Concertele SoNoRo Conac vor oferi un bun prilej iubitorilor de muzică și de arhitectură, să călătorească în țară pentru a se bucura de o minunată împletire a celor două arte.

07
/07
/16

Pentru a marca 260 de de la naşterea compozitorului W. A. Mozart, Centrul Cultural Casa Artelor organizează, la Bucureşti, prima ediţie a Festivalului Mozartissimo, în perioada 8-10 iulie. Evenimentul este cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile, şi se adresează tuturor bucureştenilor, iubitori ai muzicii clasice.

04
/07
/16

Între 23 septembrie și 1 octombrie 2016 Radio România organizează ediția a III-a a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio - RadiRo, singurul eveniment muzical internațional care își propune, din 2012, la fiecare 2 ani, să aducă în atenție profilul unic și excelența artistică a ansamblurilor simfonice radio din întreaga lume.

30
/06
/16

Summer Music Academy Sinaia, organizat de jmEvents, este un program internațional, constând într-o serie de master-classes la cele mai înalte standarde pentru vioară, violă, violoncel, flaut și muzică de cameră cu artiști de elită și profesori de la academii europene de prestigiu. A 5-a ediție, desfășurată la Sinaia, are loc în perioada 14 - 26 iulie.

27
/06
/16

Cu un program impresionant – Concertul nr.5 « Imperialul » și Simfonia nr. 7 de Bruckner -, Orchestra simfonică a Filarmonicii bucureștene, dirijorul german Gerd Schaller și pianistul israelian Alon Goldstein închid, joi 30 iunie și vineri 1 iulie, o stagiune care a cunoscut multe momente de vârf.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

24
/06
/16

Al Pacino, actorul în vârstă de 76 de ani, devenit o legendă a cinematografiei americane prin rolurile sale din filme precum "Nașul" sau "Scarface", se numără printre laureații celei de-a 39-a gale anuale a Kennedy Center Honors, cele mai prestigioase distincții culturale din Washington.