Cristian Mandeal a deschis stagiunea Royal Philharmonic Orchestra
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mandeal-a-deschis-stagiunea-royal-philharmonic-orchestra/

Pe 23 septembrie 2014, în Cadogan Hall (Londra), a avut loc deschiderea stagiunii 2014/15 pentru Royal Philharmonic Orchestra, printr-un concert de excepţie sub bagheta dirijorului român Cristian Mandeal, alături de violinista Tianwa Yang. Din program au făcut parte Beethoven – Egmont Overture, Brahms – Violin Concerto şi Franck – Simfonia în re minor.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2014

Jurnalistul britanic Evan Dickerson afirmă, într-o cronică din publicația muzicală musicOMH, că Mandeal a dirijat Uvertura la opera Egmont, de Beethoven, cu o deosebită încărcătură dramatică, iar Adagio-ul lui Brahms, a fost intrepretat de către Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta lui Mandeal, cu o sensibilitate unică.

Cristian Mandeal

Cristian Mandeal

De asemenea, dirijorul român a impresionat și prin dirijarea Simfoniei în re minor, de César Franck, prin mişcări de deschidere impunătoare și puternice.

Concertul de la Londra a fost organizat ca urmare a succesului repurtat în cadrul Festivalului Internațional George Enescu”, din 2013, când Cristian Mandeal a dirijat Royal Philharmonic Orchestra într-un concert alături de Corul Academic Radio (dirijor Dan Mihai Goia), Corul de Copii Radio (dirijor Voicu Popescu).

Din programul acelei seri de Festival au făcut parte G. Enescu – Capriccio pentru vioară şi orchestră (orchestraţie de Cornel Ţăranu după schiţele compozitorului), solist Dmitry Sitkovetsky – vioară și G. Mahler – Simfonia nr. 3, solist Jennifer Johnston – mezzo-soprană.

Foto: Cristian Mandeal – Virgil Oprina

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.