Cristian Mandeal revine la pupitrul Filarmonicii din Belgrad pe 4 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mandeal-revine-la-pupitrul-filarmonicii-din-belgrad-pe-4-octombrie/

Într-un an în care a dirijat concerte în întreaga Europă şi a putut fi urmărit pe unele dintre cele mai importante scene ale Europei precum Konzerthaus Berlin sau ElbPhilharmonie Hamburg sau într-un inedit turneu în ţările balcanice cu Orchestra Romănă de Tineret şi lista ar putea continua, Cristian Mandeal revine în seara de 4 octombrie la pupitrul orchestrei Filarmonicii din Belgrad. Avându-l ca solist pe pianistul Alexandar Modzar, concertul va avea în program Beethoven – Concertul de pian şi orchestră nr. 4 şi Prokofiev – Simfonia a VII-a.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2019

Istoria lui Cristian Mandeal alături de Filarmonica din Belgrad este consistentă.

„Legăturile mele cu filarmonica belgrădeană datează încă din 1984, an în care am dirijat pentru prima dată acolo un program românesc, din care nu au lipsit Simfonia I de George Enescu și Concertul pentru pian și orchestră de Valentin Gheorghiu avându-l ca solist pe însuși autorul acestei minunate muzici, din păcate încă mult prea rar auzite pe scenele de concert. Ca urmare, am fost de-atunci încolo invitat permanent, ajungând acum un an să  fiu sărbătorit cu ocazia a 35 de ani de colaborare neîntreruptă. Într-un fel, am fost martorul evoluției acestei orchestre ce astăzi se bucură de un frumos renume în cercurile cunoscătorilor.

Generațiile succesive pe care le-am întâlnit în timp au construit un ansamblu din ce în ce mai solid, mai performant, ambițios și plin de personalitate, imprimând oricărui moment muzical abordat un aer de prospețime, de energie și coeziune demn de orice orchestră de capitală europeană. Iar lucrurile nu se opresc aici, preocuparea pentru viitor ajungând acum o constantă, în pofida mijloacelor modeste de care instituția dispune. Acum un an, a fost înființat un ansamblu de tineret denumit în mod simbolic Philhademy Belgrad, format din cei mai merituoși studenți și tineri muzicieni ai locului, care este practic îndrumat și educat de membrii de frunte ai orchestrei și se constituie într-o autentică pepinieră a filarmonicii.

Tinerii dau trei concerte pe an cu programe ambițioase, alcătuite exclusiv din piese pentru orchestră, din epoci și stiluri diferite. Practic este un program educațional și cultural extrem de meritoriu pentru o țară a cărei tradiție în domeniu nu depășește 100 de ani. Printre alți dirijori sunt invitat și eu pentru un acest proiect, poate și datorită experienței mele în domeniu.”

Pe 29 noiembrie, la nici două luni după concertul din 4 octombrie, Cristian Mandeal va dirija în Sala Kolarec, aceeași sală de tradiție pentru concertele filarmonicii, un program complex conținând Simfonia nr. 25, „Mica simfonie” în sol minor de Mozart, poemul simfonic Don Juan de Strauss, urmate de Simfonia I de Brahms.

„Mă simt onorat și profund responsabilizat pentru cinstea care mi se face, dar și deosebit de fericit de a contribui într-o măsură la dezvoltarea culturală constant ascendentă al acestui reper geografic de care mă leagă calde amintiri și experiențe din mai bine de jumătate de viață.”, mărturisea Cristian Mandeal.

In primăvara anului trecut, Cristian Mandeal a aniversat 30 de concerte la pupitrul Filarmonicii din Belgrad, revenind în 2019 cu noi concerte alături de muzicienii din Serbia.

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale.

A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Foto: Cristian Mandeal – Virgil Oprina

29
/01
/15

Prima ediție din anul 2015 a Trialogurilor la ARCUB are loc joi, 12 februarie, începând cu ora 19.00, la Ceainăria ARCUB (Str. Batiște 14). Sub motto-ul „În dulcele stil... folk”, acest eveniment se bucură de prezența a trei dintre personalitățile cu adevărat marcante ale lumii muzicale românești: Mircea Baniciu, Nicu Alifantis și Doru Ionescu.

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

26
/01
/15

Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, învins de cancerul la stomac, pancreas și ficat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital din Atena, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

26
/01
/15

Seria „Operă în concert” continuă la Sala Radio, după titluri rare ca Ora spaniolă de Ravel sau Ariadna la Naxos de Richard Strauss. „NORMA”, celebra creaţie a lui Bellini, devenită atât de cunoscută mai ales graţie ariei "Casta diva" şi datorită interpretării magistrale a Mariei Callas, va prinde viaţă vineri, 30 ianuarie (19.00), la Sala Radio, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui TIBERIU SOARE, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

21
/01
/15

Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate "hit-uri" ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (19.00) de Orchestra de Cameră Radio. Seara muzicală de la Sala Radio va debuta cu celebra suită Anotimpurile, compusă în 1720 de Vivaldi, devenit atât de apreciată şi de cunoscută abia în secolul XX.

19
/01
/15

Violonista poloneză Patrycja Piekutowska, invitată specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va cânta în evenimentul programat vineri, 23 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

19
/01
/15

Nu sunt o adeptă a clasamentelor, mai ales de tipul „cel mai bun la nivel mondial este…”. În sport merge, dar în muzică: gândiţi-vă, dacă ar fi să alegem care este cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, pe cine am alege – pe Bach, pe Beethoven, pe Mozart?

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

15
/01
/15

Abonamentele pentru ediția 2015 a Festivalului Enescu (30 august – 20 septembrie, București), care au fost puse în vânzare joi dimineața, la ora 10.00, prin rețeaua Eventim s-au epuizat în 10 secunde – pentru concertele de la Ateneul Român, respectiv 10 minute – pentru concertele de la Sala Palatului.

15
/01
/15

Grupul american Fleetwood Mac ocupă primul loc în topul artiştilor cu cele mai scumpe bilete la concertele pe care le-a susţinut în 2014, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.