Cristian Mungiu devine Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-devine-cavaler-al-ordinului-na%c8%9bional-legiunea-de-onoare/

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Naţional Legiunea de Onoare, recunoaştere din partea preşedintelui Republicii Franceze, a anunţat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

Un articol de Liliana Matei|15 octombrie 2017

„Anul acesta, Franța are plăcerea și onoarea de a-l decora pe cel mai bun ambasador franco-român, Cristian Mungiu. Draga Cristian, ai primit deja oficial Ordinul Cavaler al Artelor și Literelor de la ministerul francez. Săptămâna viitoare, doamna ambasador a Franței la Bucuresti, Michele Ramis, îți va acorda însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, o recunoaștere a președintelui Republicii Franceze pentru serviciile aduse Franței. Franța are șansa de a se asocia cu dumneavoastră, cu filmele dumneavoastră, care călătoresc peste tot în lume”, a comentat Christophe Gigaudaut.

Inițiat în 2010 de regizorul Cristian Mungiu și realizat în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez, Les Films de Cannes a Bucarest are loc anul acesta la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Taranului și Cinemateca Eforie. La deschidere s-a prezentat cunoscutul film „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, eveniment la care a participat și echipa de realizatori.

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.