CRONICA de TEATRU. Class, o meditație cu mai multe teme - Ziarul Metropolis

Unul dintre cele mai frumoase şi intime spectacole care poate fi văzut pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti la Sala Atelier, „Class”, poartă semnătura inconfundabilă a regizorului Felix Alexa.

Un articol de Georgiana Ene|9 mai 2019

Piesa scrisă de Iseult Golden și David Horan reprezintă o meditație cu mai multe teme asupra timpului în raport cu familia, școala și educația, astfel că subiectul pe care îl propun cei doi autori este câte se poate de actual și legat de acestea. Cei doi oameni de teatru scriu și montează piese originale și adaptări după piese clasice.

Textul montat pe scena Naționalului bucureștean a obținut în 2018 marele premiu la Fringe Festival din Edinburgh precum și premiul pentru „Cea mai bună piesă de teatru a anului 2018”, decernat de Writers Guild of Ireland.

Premisa de la care se pornește, triada profesor – elev – părinte, ar putea oare reprezenta cheia succesului în educație? Răspund acestei întrebări cu o sinceritate, deloc stângace, actorii aleși de Felix Alexa, și el însuși, într-o demonstrație în care sentimentele sunt atât tandre, cât și raționale, iar adevărul se cerne de minciună și eliberează într-o montare intensă, dar nu excesivă, și în care suspiciunea naturală se răspândește până la final.

Discursul autorilor e orientat către replici și personaje fără de care „Class” ar rămâne doar un text pentru o meditație solitară. Grație lor și viziunii regizorale, aceasta devine materie teatrală maleabilă, valabilă nu doar acum, ci și peste niște ani, posibil în nenumărate interpretări critice și versiuni diferite jucate pe diverse scene. Cu siguranță se pot descoperi multe teme în textul celor doi, dar în spectacolul montat de Felix Alexa există trei calități marcante: este o piesă actuală, este cumplit de aproape de noi și vedem o montare excepțională. Acestea reprezintă și punctele de susținere ale reușitului spectacol din toate punctele de vedere, prin simplitatea izbitoare și complexitatea dezvăluită printre rânduri.

Acțiunea piesei se desfășoară într-o sală de clasă, cu alfabetul pe perete, în care cuvintele sunt scrise cu creta pe tablă, cu bănci și manuale pe catedră, imaginate foarte bine de Andrada Chiriac. Toate acestea pot provaca reacții diferite atunci când părinții Brian și Donna (iubiți din școala generală și despărțiți de curand) sunt convocați de către profesorul McCafferty să discute despre dificultățile pe care le întâmpină Jayden la școală, alături de colega lui, Kaylie. Subiectul este tulburător de frumos și explorează multe dintre problemele de clasă, educație și impactul acestora asupra copiilor.

Brian și Donna – Gavril Pătru și Alexandra Sălceanu – își compun rolurile și își asumă în egală măsură complexitatea acestora reușind să transmită emoția problematică a școlii și a condiției sociale: inferiori profesorului McCafferty – impecabil Richard Bovnoczki: simplu, matur și echilibrat – sunt puși față în față, fiecare parte disimulând o latură mai puțin plăcută.

Felix Alexa a surprins foarte bine aceste două componente și condiționări ale succesului educației, cu atât mai mult cu cât cei doi elevi din piesă sunt speciali, ei având probleme cu alfabetizarea. Ecuația profesor – elev – familie – profesor este rezolvată elegant și face mai mult decât să explice că în cazul unui eșec (nu neapărat al elevului) de vină sunt ambele părți.

Frumusțea spectacolului stă în simplitatea, corectitudinea și delicatețea cu care este construit: scenele sunt curate, interpretate ireproșabil și tăiate în momentele potrivite – pentru susținerea tensiunii dintre persoanje în derularea secvențială, pe muzica excelent aleasă, de altfel parte importantă din emoția pe care o transmite. De asemenea, spectacolul are prospețime, datorată textului recent scris, dar mai ales celor doi actori în rolurile dificile ale copiilor de nouă ani: Jayden – copilăros, sensibil, victimă a conjuncturii cotidiene, cât și a talentatei studente la actorie, Sandra Ducuță, (aflată la cea de-a doua colaborare cu regizorul) marcată de suferința despărțirii părinților, apropiată de bunică, nemulțumită și tristă atunci când trebuie să plece să locuiască cu mama ei.

Problematica școlii, a elevului, a părinților, a numeroaselor condiționări referitoare la performanța în învățare este subiect permanent în analiza actului didactic, ale realităților și relațiilor ei interne sau externe ale acestuia. Viziunea contemporană, promovată deseori de mass media, cu privire la responsabilii privind educația copiilor, se centrează exclusiv pe școală, pe profesor, uitând să fie aduse în discuție calitatea materialului uman, particularitățile individuale biologice, sociale, reprezentate de elevul însuși, cât și de rolul părinților și al familiei.

Mesajul pe care îl transimte spectacolul ar putea fi: construiți-vă în funcție de copil, respectiv elev, pentru că el este mai important, mai mult decât altceva. Formula poate părea excesiv părtinitoare, univocă și chiar nerealistă, care ține mai ales de o aspirație, legitimă poate, de a trece în plan secund factorii pretinși de importanță secundară, doar pentru câștigul prezumtiv pe care l-ar avea elevul, ca privilegiat al raporturilor din această triadă.

De aici e posibil să existe tentația focusării pe elev, pe capacitățile lui, pe informare, pe formare și pe schimbarea acestei perspective, lasând impresia că nu interesează aproape deloc rolurile celorlalți participanți la actul educativ. Ceea ce reușește Felix Alexa în montarea propusă este interesul și susținerea celorlalți actori ai educației – profesor și părinte, și responsabilizarea lor, conștientizarea și stimularea energiilor pozitive, creatoare în egală măsură și rezultatul acestei interacțiuni: elevul – tânărul adapat și performant profesional și social.