Dansul oriental. Misterul, senzualitatea, costumele elaborate. Și totuşi, „eşti suficientă aşa cum eşti”, îmi spune Kamilla, care a descoperit această formă de exprimare acum 14 ani şi, de atunci, nu s-a mai oprit.
Un articol de Adina Scorţescu|11 martie 2016
Ce deosebește dansul oriental de alte stiluri de dans? „Implică mult mai mult toate părțile corpului și o mulțime de grupe musculare pe care în mod obisnuit nu le folosim. Apoi, este specific feminin, în sensul că se potrivește foarte bine corpului femeii, ceea ce nu poți spune despre alte stiluri. Și include disocieri ale părților corpului, care se întâlnesc și în break dance, de exemplu, dar într-o cu totul altă manieră. Se folosesc des mișcările cu abdomenul, un element specific despre care chiar nu știu să existe în alt dans. Și, nu în ultimul rând, are rădăcini în vremuri foarte îndepărtate”, povestește Cerasela Hekman, alias Kamilla.
De ce un nume de scenă? „E o tradiție, fiecare dansatoare își ia un nume de scenă. Deși n-aș spune că mă identific foarte tare cu al meu. Însă te ajută să intri într-un rol, deosebind dansatoarea de femeia de zi cu zi. L-am ales acum vreo 12 ani și nu l-am mai schimbat. «Kamilla» înseamnă «cea perfectă, completă».
De ce „dans oriental” și nu „dans din buric”? „Dans oriental vine de la termenul arab, raqs sharki, care înseamnă «dansul celor din Orient». «Belly dance» e mai degrabă o găselniță – așa l-au numit francezii care au ajuns în Egipt și au văzut dansatoarele acelea excentrice, care făceau mișcări specifice din abdomen. Deci au numit dansul «danse the ventre». Apoi denumirea a fost preluată, cuvânt cu cuvânt, în engleză. Dar e incorect. Se referă la dansurile din diverse țări ale Orientului Mijlociu.”
Când o întrebi pe Kamilla când a început să danseze, face ochii mari și zâmbește. „Am dansat de mic copil. Am învățat balet, dansuri de societate, dans modern, tango argentinian, dans țigănesc… Am fost în trupe de teatru și dans și la Cluj, unde am început facultatea, și la București. Dar, când am descoperit dansul oriental, am simțit că m-am regăsit în acel mod de a exprima senzualitatea, feminitatea. Niciun alt dans nu m-a făcut să mă simt așa de natural.”
Descoperirea a fost întâmplătoare. Pentru un anumit eveniment, trupei din care făcea parte i s-a cerut să producă un moment de dans egiptean. Așa că organizatoarea i-a pus în mână coordonatoarei o casetă video cu un curs a Shamirei, o dansatoare stabilită în America „Pe mine m-a prins instant, de atunci nu m-am mai oprit.”
Deci a început să învețe de pe casete („pe vremea aia, nu prea avem acces la Internet”) și să descopere diverse mișcări („de-abia dup-aia am aflat că ele chiar existau, nu le inventasem noi”). A început să predea la scurt timp și ulterior a întemeiat școala Oriental Delight.
Apoi, în 2007, la un concurs din Slovenia, a avut parte de o confruntare cu realitatea. „Am cunoscut-o pe cea care a câștigat concursul, la mare distanță de noi – Katerina. Atunci am văzut, de fapt, ce este dansul oriental. Și mi-am dat seama că multe dintre lucrurile pe care le-am învățat noi erau greșite, că nu știam aproape nimic despre stiluri, că nu știam ce este dans clasic egiptean. Eu predam deja, de câțiva ani…Mi-a venit să mă las de meserie, o perioadă n-am mai îndrăznit să continuu lecțiile pe care le predam.”
Din 2008, a început să învețe de la profesioniști – să meargă la festivaluri, să organizeze workshopuri la București. Tot atunci au început și evenimentele private. „E una să dansezi pe scenă și cu totul altceva la un eveniment privat. La evenimente, am avut de multe ori dezamăgirea că nu este apreciată partea artistică. Clienții nu văd neapărat tehnica și subtilitățile, ci dansatoarea, femeia și elementele spectaculoase, ca de exemplu aripile.
De obicei, merg liniștită și încrezătoare, dar – când știu că publicul e format din arabi – parcă îmi place mai mult, pentru că ei apreciază altfel, nu se uită doar la forme. Căci îmi place să cred că nu sunt doar o femeie îmbrăcată într-un costum de dans ce pune formele în evidență. Ceea ce fac e un act artistic, care pornește de la o tehnică destul de complexă. Dar, în fond, la evenimentele private sunt acolo pentru ei, pentru a le face seara mai frumoasă, nu să demonstrez ce tehnică extraordinară am învățat acasă.”
Dacă îmi pun muzica preferată, câteva accesorii și încep să mă mișc, tristețea nu mai are nicio șansă.
Cât timp îți ia să înveți? „În câteva ședințe prinzi câteva mișcări și poți să dansezi foarte bine. Dar poți să studiezi și până la adânci bătrâneți; dansul e inepuizabil. Sunt instructoare care, de peste 30 de ani, studiază rădăcinile dansului, fac și etnologie. Adică merg în diverse zone din Egipt ca să mai afle câte o bucățică dintr-un puzzle foarte mare – de unde provine dansul, cum se dansa în trecut, cum au luat naștere stilurile folclorice, ce conotații religioase sau culturale au mișcările.”
Cum reușești să-ți transformi întreg corpul într-un grațios instrument care transmite o poveste? Cam așa:
„Capul trebuie să-l ții ca o regină. Sunt unghiuri mici (felul în care întorci bărbia) care fac o mare diferență pe scenă. În plus, prin ochi exprimi foarte mult. Dacă ești o dansatoare sinceră, ți se văd sentimentelele în ochi. Nu ai cum să nu exprimi prin ei.”
Părul. Mișcările cu părul nu sunt specifice dansului egiptean, dar sunt folosite în stiluri folclorice – Iraqi, khaleeji. În dansul libanez, dacă dansatoarea nu-și folosește părul, se spune că este incompletă.
Mâinile. ,,Mișcările cu mâinile sunt preferatele mele. Cred că ține de o grație pe care o dobândești exersându-le. Și cred că e o diferență foarte mare între cineva care nu-și educă mâinile și cineva care a dezvolat deja asta.
La început nu-mi ieșeau, dar, la un moment dat, a fost un declic – mi-am dat seama cum să țin degetul mijlociu, de exemplu. Eu am și o afinitate pentru mișcări mai aerate, mai ample; cred că primul lucru pe care-l fac atunci când aud o muzică frumoasă este să-mi mișc mâinile.”
Pieptul. „Mișcările cu pieptul sunt date de cutia toracică, nu de dimensiunea sânilor. Le poate face orice femeie, indiferent de conformație sau de vârstă, nu există un standard. În dansul egiptean, nici nu exista mișcarea cu pieptul. Ea a venit mai târziu și este un element mai modern, introdus de occidentali.”
Abdomenul. „Mișcările cu abdomenul au rădăcini vechi, din perioada precreștină, din ritualuri ale fertilității, invocarea unor zeități. Unele ritualuri se mai practică și azi, de exemplu în Maroc. Am citit un articol despre o comunitate de femei în care, atunci când una dintre ele naște, se adună mai multe și fac mișcări de unduire cu abdomenul, ca s-o ajute în procesul nașterii.
E o susținere a femeilor care mi se pare foarte frumoasă. Se spune că așa s-a și perpetuat dansul, pe vremuri. Mamele își învățau fiicele mișcări care le ajutau în timpul nașterii – cercuri, rotații cu bazinul, unduiri ale abdomenului.”
Șoldurile. „Prin natura dansului, șoldurile contează un pic mai mult decât celelalte părți ale corpului. Și atunci costumul evidențiază aceste mișcări. Când am început să dansez, îmi spunea o profesoară: «Când îți miști șoldurile, fă în așa fel încât să se miște tot universul.» Toată zona aceasta – șolduri, bazin, abdomen – este centrul feminității, acolo se naște viața. Acolo se naște și dansul.”
Picioarele. În mod tradițional, femeile dansează desculțe. E important contactul cu solul, să simți legătura intimă cu pământul. De acolo îți iei energia. Picioarele sunt stâlpii pe care construiești tot dansul.
„Accesoriile au apărut pentru a îmbogăți show-ul. Poate doar voalul are conotații speciale. Există dansul celor șapte voaluri care se spune că ar fi fost inspirat dintr-o legendă, în care zeița Ishtar își salvează iubitul, pe Tammuz, din măruntaiele pământului. Și pentru asta trebuie să treacă de șapte porți. Se presupune că mișcările pe care le-a făcut erau de belly dance și că s-a dezvelit de câte un voal, în fața fiecărei porți.”
Voalul are și o doză de magie, crede Kamilla. E ca o prelungire a dansatoarei și chiar a muzicii. „Și, în plus, are o personalitate a lui. Scapă dintre degete exact când nu vrei. Oricât ai repeta, există posibilitatea să alunece dintre degete, fiind atât de fin. Provocarea e să-l recuperezi natural și să pară că scăparea face parte din coregrafie. Dansul este un lucru viu, la urma urmei…”
În ultimii ani, Kamilla a simțit nevoia de a da mai departe ceva ce este autentic – dansul clasic egiptean. Dar, dincolo de asta, dansul acesta este o ocazie în care femeile sunt împreună pentru o preocupare comună, în care nu există comparație, unde fiecare are ocazia să se cunoască, să-și vadă părțile frumoase; ceea ce nu prea se întâmplă în viața de zi cu zi.
„În dansul oriental, ești suficientă așa cum ești; adică fiecare dintre noi are frumusețea ei, pe care și-o poate exprima în mod natural prin dans. Dar, bineînțeles, e o muncă pe care trebuie să o faci, pentru că nu e ușor să-ți lași deoparte inhibițiile, să-ți trăiești feminitatea. Pentru mine, creșterea asta – la mine și, mai ales, la eleve – e adevărata satisfacție profesională, mai importantă decât toate spectacolele pe scenă.”
FOTO: Petrică Tănase
