Curajul de a rămâne Nae
https://www.ziarulmetropolis.ro/curajul-de-a-ramane-nae/

Simplu spectator de cinema, năist dintotdeauna, salut călduros apariţia filmului „6.9 grade pe scara Richter”, de Nae Caranfil. E o nebunie. E de un ludic dus la extrem.

Un articol de Andrei Crăciun|20 ianuarie 2017

În această peliculă, nicio ciorbă nu se consumă în apăsătoare tăceri. Bineînțeles că va fi făcut praf de criticii de specialitate (las aici și un înțelegător hohot de râs cu privire la activitatea criticilor aceștia). Niciun mare festival nu îl va premia. Ceea ce spune mai multe despre festivaluri decât despre cinema-ul domnului Nae.

Nae, Nae al nostru (căci suntem totuși o sectă veche și noi, năiștii), ne dă un nou film de cinema. Nu e o capodoperă, desigur, și de ce ar fi? Nu e mare nici măcar în cinemateca personală a domnului Caranfil. I se vor aplica tot felul de epitete: burlesc și oniric și fantezist și chiar bine atins de kitsch. Ei, și ce dacă?

Nae insistă cu eroul său, cu visătorul, care acum trăiește pe jumătate în imediat, pe jumătate în coșmarul marelui cutremur care va veni și ne va șterge de pe fața pământului.

Povestea o veți afla: un actor (bunul domn Laurențiu Bănescu) repetă la un musical, ceva frumos, modern, cu Orfeu și Euridice (aplauze, aplauze!, pentru muzica și versurile domnului Nae Caranfil însuși: Euridice, iubirea noastră-i menită la cer să se ridice…).

Și iată că vine un cetățean și se prezintă drept tatăl care l-a părăsit în urmă cu treizeci de ani (bunul domn Teodor Corban). Actorul, insuportabil de naiv, are și o nevastă depresivă și geloasă (Maria Obretin, în rolul care ar trebui să o impună definitiv la noi în cinema). Ca să fie și mai complicat, mai apare și tânăra amantă a tatălui (buna domnișoară Simona Arsu)…

N-am orbit, n-am asurzit. Nu mai are nici Nae euforia umorului de altădată, 6.9 nu ne lasă prea multe replici pentru antologie. Însă! Altceva aș sublinia. Aș sublinia că filmul își găsește tonul potrivit cu curajul autorului său. Iar Nae are acum – în epoca prefabricatelor – curajul unui alt film de autor, extrem de intim. Nae are, dacă îmi dați voie, curajul de a rămâne Nae.

Și cel mai mult în cinema-ul dumisale îmi plac absențele. Dacă în E pericoloso sporgersi nu apăreau mașinile Dacia, precum s-a constatat, de această dată nu se pierde viața pe internet, nu se primesc și nu se trimit e-mail-uri. 6.9, vedeți bine, ne e contemporan și în același timp e în afara timpului.

Domnul Nae are, iată, o lume cu reguli personale, din care timpul, fiind inutil, a cam fost abolit. Sunt multe situații absurde în 6.9. E un absurd românesc, firește comic și, nu de puține ori, grotesc.

Iar spațiul – ei bine, domnul Nae trăiește încă într-un București înnebunitor, strict întâmplător și mai ales efemer. Frumos e și cum totul aici, la noi, poate fi spulberat într-o secundă.

Domnul Nae nu-și asumă teme sociale grave. El spune povești, în care realitatea e, totuși, o simplă convenție, cu care te poți juca după bunul plac. 6.9 e un joc, cum și un capriciu este.

Premiera bucureșteană s-a încheiat cu însuși Nae ieșit pe scenă, cântându-ne din coloana sonoră. A fost ceva atunci.

A fost ceva: un creator ne-a deschis o ușă către universul său, care astfel, într-o secundă, a încetat să fie de uz propriu. A fost un fel de miracol. După câte cunosc, chiar asta este arta.

Iar mai târziu, în noapte, ieșind de la cinematograf, am auzit cum un spectator i se destăinuia grăbit unui alt spectator: Nae, și beat, e peste ăștialalți treji...

Domnul Nae are, iată, o lume cu reguli personale, din care timpul, fiind inutil, a cam fost abolit. Sunt multe situații absurde în 6.9. E un absurd românesc, firește comic și, nu de puține ori, grotesc.

13
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Realizator de seriale TV şi de filme, Rodrigo Sorogoyen este unul dintre noile talente din cinematografia spaniolă. Distribuit în sălile din România de Transilvania Film, „El reino” („Jocuri de putere”, 2018), deja penultimul său lungmetraj (între timp a lansat în 2019 şi „Madre”), este un impunător thriller politic.

10
/11
/19

PREVIEW A 13-a ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar (SFM) are loc între 10 şi 18 noiembrie la Bucureşti şi propune mai multe secţiuni atractive, printre care una dedicată câtorva filme clasice restaurate şi o alta pentru marcarea a 30 de ani de la căderea comunismului, în afara obişnuitului program de producţii noi.

08
/11
/19

„The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, va avea loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.

07
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Pentru spectatorul român, filmul "Maria, Regina României" (2019), de Alexis Sweet Cahill, vine ca o ciudăţenie. E egal diferit de Noul Val şi de fostele filme pretins istorice de tip Sergiu Nicolaescu şi arată mai degrabă ca o producţie britanică de televiziune, doar că se vorbeşte şi româneşte.

07
/11
/19

Proiecțiile de film continuă la Centrul Ceh, iar zilele de luni și marți, 11 și 12 noiembrie, nu fac excepție. Documentary Mondays aduce „Citizen Václav Havel Goes on Vacation”, pe când „My Sweet Little Village” se vede la Fiction Tuesdays.

07
/11
/19

ICON production anunță premiera în cinematografe a documentarului PALAT PENTRU POPOR regizat de Boris Missirkov și Georgi Bogdanov, ce va avea loc pe 15 noiembrie. Selectat în competiția oficială DOK Liepzig anul trecut, filmul spune poveștile a cinci dintre cele mai emblematice și mai reprezentative clădiri ale fostului bloc socialist.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

04
/11
/19

Noiembrie este luna în care se decernează Premiul LUX al Parlamentului European. Se premiază cel mai bun film european, așa cum se vede el dinspre Bruxelles și Strasbourg. Anul acesta, finalistele sunt: „Cold Case Hammarskjöld”, „Dumnezeu există și numele Său este Petrunija” și „Jocuri de putere”.