Daniel Radcliffe, cu o avere de 110 milioane de dolari, se consideră un actor prost
https://www.ziarulmetropolis.ro/daniel-radcliffe-cu-o-avere-de-110-milioane-de-dolari-se-considera-un-actor-prost/

Actorul britanic Daniel Radcliffe, care are o avere de 110 milioane de dolari realizată din filmele în care a jucat, a declarat că „nu este un actor foarte bun”, afirmând că s-a complăcut în rolurile din filmele francizei „Harry Potter”.

Un articol de Liliana Matei|12 august 2014

Daniel Radcliffe, care a apărut prima dată pe marele ecran la vârsta de 11 ani, a spus că „nu este foarte bun” în ceea ce priveşte actoria. La vârsta de 18 ani, actorul avea mai mulţi bani din rolurile pe care le-a interpretat în lungmetrajele din franciza „Harry Potter” decât prinţii William şi Harry.

Totuşi, Daniel Radcliffe a declarat pentru publicaţia MailOnline, citată de Mediafax, că a urât să se uite la el în filmele din franciza „Harry Potter” şi a devenit cel mai mare critic al său în privinţa calităţilor sale actoriceşti.

Actorul, în vârstă de 25 de ani, care a încetat să joace în filmele din franciza „Harry Potter” în urmă cu patru ani, a spus că regretă că a fost forţat să se uite la peliculele sale la premierele de gală, afirmând că până la al şaselea film din serie devenise deja un actor care se complăcea în rolurile în care era distribuit.

„Este greu să te uiţi la un film precum «Harry Potter şi Prinţul Semipur/ Harry Potter and The Half Blood Prince» pentru că nu joc prea bine în el. Îl urăsc”, a declarat Daniel Radcliffe. „Felul în care eu joc este asemănător şi am văzut că m-am complăcut în acele roluri, iar ceea ce am încercat să fac nu mi-a reuşit”, a mai spus acesta.

„Este mai important pentru mine să fiu propriul critic”, a spus acesta. „Pentru că am crescut într-o atmosferă unde fiecare îşi dorea mereu să fie drăguţă cu mine”, a continuat Radcliffe.

Actorul va juca pentru prima oară în această vară într-o comedie romantică, acesta încercând diferite personaje după ce a renunţat la „Harry Potter”, precum roluri în piese de teatru, în lungmetraje horror şi drame biografice.

Daniel Radcliffe îl va interpreta pe Wallace, un student la Medicină care încearcă să rămână amic cu o fata de care este îndrăgostit, dar care este implicată într-o relaţie.

După încheierea filmelor din seria „Harry Potter”, unde a jucat rolul principal timp de zece ani, Daniel Radcliffe a interpretat diverse roluri în producţii de televiziune, în lungmetraje, precum şi în piese de teatru, care au fost bine primite de criticii de specialitate.

În 2007, Daniel Radcliff a jucat în lungmetrajul TV „My Boy Jack”, în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.

Starul britanic, în vârstă de 24 de ani, a mai jucat în lungmetrajul „Femeia în negru/ The Woman in Black” (2012), dar şi pe Broadway, în muzicalul de succes „How To Succeed In Business Without Really Trying”. Actorul este distribuit, de asemenea, în filmul de ficţiune „Horns”, regizat de Alexandre Aja, care urmează să fie lansat la finalul acestui an.

Actorul britanic a făcut senzaţie, în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru „Equus”, de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York).

Foto cu Daniel Radcliffe – fanpop.com

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.