-->

Dansul devine limbaj de sine stătător în spectacolul „All in Good Time”, pe 26 septembrie, la Centrul Național al Dansului
https://www.ziarulmetropolis.ro/dansul-devine-limbaj-de-sine-statator-in-spectacolul-all-in-good-time-pe-26-septembrie-la-centrul-national-al-dansului/

O echipă internaţională de artişti din România, Republica Moldova şi Irlanda de Nord, condusă de coregraful Steve Batts a petrecut ultimele luni explorând independenţa, integritatea şi capacitatea de a comunica a dansului dincolo de sprijinul muzicii, textului sau imaginii, în cadrul proiectului No Reason To Dance – poetici ale apropierii.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2024

Munca lor a dus la crearea spectacolului de dans contemporan intitulat All in Good Time, o co-producție a companiei Echo Echo Dance Theatre din Derry, Irlanda de Nord și a Asociației Pentru Teatru și Carte (PETEC), care va fi prezentat și în București, pe data de 26 septembrie, de la ora 19:30, la Centrul Național al Dansului.
Artiștii implicați, fiind interesați de mai multe practici ale dansului contemporan, coregrafie cât și cercetare teoretică în domeniu, au pornit de la premisa că mișcarea este un limbaj poetic pe care îl împărtășim cu toții, dar a cărui gramatică și sintaxă au nevoie de o privire și atenție specifică, distincte de celelalte limbaje artistice, pentru a fi descoperite și înțelese, atât de performeri cât și de public.
În dans suntem invitați să privim în ce fel ne schimbă fiecare mișcare, care e sensul pauzei, a absenței mișcării în ”gramatica” acestei transformări și mai puțin cum se face, ce prezintă sau ce demonstrează mișcarea. Intenția poetică este cea care ”rezolvă” și dimensiunea tehnică sau funcțională a mișcării și nu invers. Fără a subaprecia alte forme artistice sau a supraaprecia poetica mișcării, artiștii din proiect își propun să scoată în evidență sensul în sine al mișcării, dincolo de forțele reprezentative sau secondarea altor forme artistice.
All in Good Time a avut premiera în luna iulie, în spațiul companiei Echo Echo Dance Theatre. Următoarele reprezentații au avut loc la Teatrul Eugene Ionesco din Chișinău, pe 7 septembrie, apoi la Caza Muzeelor din Iași, pe 18 septembrie. Alexandra Soshnicova (MD), Serghey Golovnea (MD), Cătălin Diaconu (RO) și Virginia Negru (RO) sunt creatorii și performerii spectacolului, după conceptul și coregrafia lui Steve Batts (Irlanda de Nord). Colin Norrby este creatorul universului sonor, iar luminile sunt orchestrate de Barry Davis.
Biletele pentru reprezentația din 26 septembrie de la CNDB se găsesc online și costă 40 de lei, cu reduceri pentru studenți, profesioniști și pensionari. Spectacolul va fi urmat de un artist talk cu cei patru performeri și coregraful Steve Batts.
Dansul are nevoie de propria integritate artistică înainte de a apela la susținerea muzicii, textului sau imaginii. Spectacolul All in Good Time reprezintă o cale deschisă înspre această abordare, dezvăluind apropierea naturală dintre mișcare și intenția poetică.
06
/02
/26

Teatrul Grivița 53 își continuă parcursul artistic și inaugurează Sala Studio, cu premiera “Fade to Grey”, după ce, în luna decembrie a anului trecut, a inaugurat sala mare, cu spectacolul “5+3=9”. Fade to Grey deschide a doua scenă a Teatrului Grivița 53 și totodată programul “Rezidențe internaționale”.

05
/02
/26

Noul lungmetraj semnat de regizorul român Tudor Giurgiu, 3 zile în septembrie, a avut premiera mondială marți, 3 februarie 2026, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa. Titlul a fost selectat în secțiunea Limelight, dedicată autorilor consacrați și celor mai recente producții ale acestora.

05
/02
/26

Miercuri, 11 februarie 2026, ora 19.00, aveți ocazia de a-l aplauda la Sala Radio pe cunoscutul violonist francez David Grimal, care, alături de Orchestra de Cameră Radio, propune publicului un program atractiv. Seara se va deschide cu Mica simfonie pentru suflători semnată de Charles Gounod, o lucrare de o eleganță rafinată și una dintre cele mai importante creații din repertoriul romantic francez pentru ansamblu de suflători.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

03
/02
/26

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

29
/01
/26

Pe 5 februarie 2026 (19.00), aveți șansa de a-l aplauda la Sala Radio, alături de Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru, pe celebrul pianist de jazz și compozitor american David Kikoski, laureat al premiului Grammy, care a lansat 20 de albume ca lider de trupă. David Kikoski și-a început drumul artistic pe scena jazzului newyorkez în anii 1980, colaborând cu muzicieni de top și devenind rapid o figură proeminentă în lumea jazzului internațional.

28
/01
/26

Institutul Cultural Român de la Paris organizează o seară literară omagială dedicată scriitorului Matei Vișniec – poet, dramaturg, prozator, jurnalist – la 55 de ani de activitate literară și 70 de ani de la naștere. Evenimentul intitulat „Literatură și rezistență: poezia subversivă” va avea loc joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Palatul Béhague din Paris și va avea ca temă principală poezia angajată și discursul disident.

27
/01
/26

Teatrul Masca preia în repertoriu lectura performativă Magda by Gianina, semnată și interpretată de dramaturga și regizoarea Gianina Cărbunariu. Prima reprezentație are loc vineri, pe 20 februarie de la 19:00 în Sala Mare, și va fi urmată de lansarea volumului „Va urma. 10 piese politice” de Gianina Cărbunariu.

27
/01
/26

Muzica lui Mozart a fost descrisă, de mari artiști ai tuturor timpurilor, ca fiind fie angelică, fie de-a dreptul Divină și Ceaikovski spunea că Mozart este un Christos al muzicii. Pe 27 ianuarie 2026 întreaga lume aniversează 270 de ani de la nașterea lui Amadeus, eveniment pe care Sala Radio îl marchează prin două concerte speciale prezentate de Orchestra de Cameră Radio.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

21
/01
/26

La 29 ianuarie 2024, lumea a auzit vocea lui Hind Rajab, o fetiță de șase ani, prinsă într-o mașină în Gaza, alături de trupurile a șase membri ai familiei sale, implorând după un ajutor care nu a mai venit. Dramatizarea tulburătoare a evenimentelor realizată de regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania, spusă din perspectiva voluntarilor organizației Red Crescent din Palestina care au preluat apelul fetiței, folosește înregistrările reale cu vocea lui Hind.