Regizorul George Zamfir și „Auch!”: un spectacol despre educație și responsabilitate la Teatrul Metropolis - Ziarul Metropolis

Spectacolul interoghează unde poate duce lipsa de educaţie şi ce consecinţe pot apărea. Trăim într-o ţară în care se vorbeşte des despre efectele lipsei de educaţie, dar cred că avem nevoie de mai multe perspective. Avem nevoie de mai multă deschidere faţă de educaţie, indiferent de vârsta la care ne aflăm.

Un articol de Ziarul Metropolis|30 ianuarie 2026

CRISTINA DRĂGAN: Cum ai ajuns la textul lui George F. Walker?

GEORGE ZAMFIR: Am descoperit textul lui F. Walker după lungi căutări. Inițial, pentru spectacolul meu de disertație luasem în calcul un alt text. La proiectul anterior lucrasem cu Alex Gorghe, așa că l-am contactat și i-am povestit despre „Auch!”. Deși textul descrie foarte bine societatea românească și poate fi adaptat pentru adolescenți, este scris de un autor canadian și conține anumite aspecte care nu se potrivesc complet contextului nostru. Tocmai de aceea mi-am dorit ca, împreună, să mutăm accentul mai clar pe educația sexuală și pe nevoile reale ale tinerilor din România. Este o temă care mă preocupă, la care mă tot gândesc. A fost mai mereu prezentă în jurul meu, așa că am vrut să fac un spectacol despre asta. Discutând, am ajuns amândoi la concluzia că ar fi oportun să facem spectacolul. Toate se întâmplau pe fondul unui timp foarte scurt în care trebuia să termin spectacolul de disertație, așa că ne-am apucat de treabă.

C.D.: Cum a fost să lucrezi cu Alex Gorghe? Cum ai descrie rolul lui în procesul de lucru?

G.Z.: Munca a început cu traducerea textului. Practic, am tradus împreună, apelând la versiunea originală. Am găsit și o altă traducere, textul mai fusese montat prin 2008, însă nu rezonam cu acea versiune, nu spunea exact ceea ce ne interesa pe noi. Așa că am luat totul de la zero. Când am avut aproximativ trei sferturi din text tradus, l-am prezentat actorilor. La repetiții, fiecare a avut un aport în ceea ce îi privește personajul. Astfel, totul a fost adaptat pentru scenă, până când am ajuns la o primă versiune, construită strict pe textul lui George F. Walker. Ulterior, am inserat momentele de educație sexuală, pe care ni le doream încă de la început. Am tăiat din textul original, pentru că includea lucruri care nu serveau mesajului pe care voiam să-l transmitem.

C.D.: Care au fost sursele de documentare și cum a fost să lucrezi cu materiale care țin mai degrabă de sociologie?

G.Z.: Sunt foarte interesat de modul în care informațiile provenite din antropologie, sociologie sau jurnalism, informații de natură științifică pot fi exprimate teatral. Improvizația a jucat un rol important. Au fost zile în care Alex [Gorghe] propunea o temă, cum ar fi miturile legate de sănătatea sexuală sau situații în care oamenii au fost surprinși de astfel de probleme. Multe dintre informații au provenit din investigații active, am urmărit paginile unor organizații ca Centrul Filia, Girl Up sau Sexul vs Barza. Am luat contact cu mai multe ONG-uri care se ocupă de problematica educației sexuale în România și de acolo ne-am inspirat. Am comunicat foarte mult cu Sexul vs Barza: le trimiteam textul, iar cele din asociație verificau acuratețea informațiilor. Au existat formulări despre care nici noi nu știam că nu sunt valide. Ne-au oferit surse și indicații clare. A fost o colaborare care ne-a ajutat foarte mult să prezentăm lucrurile exact așa cum ar trebui să fie prezentate.

C.D.: Crezi că teatrul are un rol activ în societate și poate influența modul de gândire al tinerilor?

G.Z.: Da. Din ce am observat, cred că poate, cel puțin într-o anumită măsură. Anul acesta am jucat spectacolul în cadrul unui festival dedicat tinerilor, ID Fest din Bacău, și am avut surpriza ca foarte mulți tineri să vină la noi după spectacol și să ne spună că nu aveau habar de anumite subiecte abordate sau că s-au identificat cu unul dintre personaje. Unii ne-au spus că au trecut prin situații similare, dar nu își imaginau că acestea ar putea fi abordate în felul acesta sau că se poate vorbi despre ele. Au fost întâlniri cu băieți care ne spuneau că au trecut prin astfel de situații și nu știau cum să procedeze. Mi se pare un punct extrem de sensibil: băieții nu sunt educați în direcția asta, dar li se spune mereu că au dreptate, că nu greșesc, iar atunci când se confruntă cu un spectacol ca „Auch!” și văd cum funcționează relațiile, încep să-și pună întrebări.

Mulți i-au spus lui David [Drugaru] că s-au identificat foarte mult cu Bobi. Noroc că David este un băiat foarte carismatic și le răspundea: „Îmi pare rău, nu am ce să-ți fac!”. A fost fascinant. Tinerii veneau la noi, ne povesteau prin ce au trecut, voiau să se deschidă și simțeau că există un spațiu în care pot vorbi despre asta. Mi se pare un prim pas extrem de important, chiar dacă nu este o formă instituționalizată de educație. Teatrul poate crea spațiu de dialog și, chiar dacă nu oferă expertiză de specialitate pe anumite subiecte, poate deschide discuții și orienta publicul către resurse utile.

C.D.: Ce anume interoghează spectacolul astfel încât să provoace dialog?

G.Z.: Spectacolul interoghează unde poate duce lipsa de educație și ce consecințe pot apărea. Trăim într-o țară în care se vorbește des despre efectele lipsei de educație, dar cred că avem nevoie de mai multe perspective. Avem nevoie de mai multă deschidere față de educație, indiferent de vârsta la care ne aflăm.

Eu nu am avut parte de educație sexuală, nici în familie, nici la școală. A existat o oră de biologie în care băieții au fost separați de fete, după care nimeni nu știa ce s-a discutat în cealaltă parte. Mi se pare că asta este una dintre problemele atinse și în spectacol: stigmatizarea ideii de educație sexuală. La noi persistă încă această preconcepție, în condițiile în care lipsa de educație sexuală duce la situații în care tinerii sunt puși în fața unor alegeri mult prea mari pentru vârsta lor. În alte țări, introducerea acestui tip de educație încă din ciclul gimnazial îi ajută pe tineri să înțeleagă mai bine ce drepturi au, să conștientizeze ce presupune consimțământul și, ulterior, să prevină abuzuri în familie, între prieteni sau între colegi la școală. Oricine își va începe viața sexuală la un moment dat și este important să existe un minim de informații despre metodele de contracepție și despre riscurile la care te expui atunci când alegi să nu le folosești. „Auch!” este gândit ca un demers de prevenție, pentru un viitor cu mai puține abuzuri, mai puține sarcini nedorite și mai puține infecții cu transmitere sexuală.

C.D.: Vorbeai despre teatru ca spațiu de dialog. Ce tip de teatru simți că îți permite cel mai bine să faci asta?

G.Z.: În mare parte, teatru politic și cel social. Mi se pare că teatrul este una dintre puținele arte care se fac împreună, într-o echipă, iar misiunea lui, cel puțin a teatrului pe care vreau să-l fac, este de a crea oportunități pentru cât mai mult dialog. Teatrul are puterea de a prezenta problemele cu care se confruntă societatea și, în același timp, de a analiza paradoxurile vieții cotidiene, surprinzând contextul necesar fără a distrage atenția de la problemă.

C.D.: Cum s-a conturat distribuția?

G.Z.: Formula asta fost un test pentru viitor. Ideea a fost destul de simplă, am plecat de la necesarul textului. Bobi este un personaj dificil de portretizat, pentru că nu trebuie să devină antipatic, chiar dacă spune lucruri problematice. Aveam nevoie de un actor care să poată susține inocența lui și să transmită că replicile nu vin din răutate, ci mai degrabă din lipsă de educație. Aveam nevoie de cineva care să își asume asta. Pentru personajul Miki era necesară o forță subtilă, capabilă să susțină ironia cu care încearcă să se desprindă, dar și să-l aducă pe Bobi înapoi, să-l ajute să se maturizeze. Anamaria Codiță mi s-a părut cea mai potrivită persoană. Pentru personajul Rux aveam nevoie de cineva hotărât și cu o voce feministă implicată, de aici, alegerea Valentinei Moghină. Încă de la primele lecturi, dinamica a fost una foarte bună și am fost mulțumit cu modul în care s-au potrivit toți trei. Personajele au fost construite împreună la scenă, adaptându-le în funcție de atuurile fiecărui actor.

C.D.: Crezi că sunt suficiente contexte pentru promovarea unor spectacole ca „Auch!”?

G.Z.: Este o discuție dificilă, astfel de spectacole ar trebui promovate și mă bucur că există din ce în ce mai multe care abordează teme direct sociale. Cu cât apar mai multe spectacole, cu atât mai bine, momentan există subiecte care rămân într-o zonă mai mult sau mai puțin tabu, din cauza reticenței părinților sau a profesorilor. Sunt și mulți profesori deschiși spre a purta astfel de discuții. Am avut în public profesori care s-au bucurat că există astfel de inițiative. Cred că e nevoie să apară cât mai multe inițiative de acest fel, pentru a destigmatiza subiectul și pentru a diminua senzația de jenă. Am auzit, la un moment dat, într-un alt spectacol educațional, replica „Despre moarte și sex se vorbește acasă”. Nu sunt deloc de acord, de multe ori părinții, familia nu știu cum să pună abordeze aceste teme. E nevoie de oameni specializați să vorbească despre subiect. Noi putem doar să atragem atenția, dar existența unor persoane pregătite, care să știe cum să prezinte lucrurile cât mai aproape de ce sunt, ar putea schimba multe.

C.D.: Cum ți-ai invita prietenii la spectacol?

G.Z.: Mi-aș invita prietenii prietenii într-un mod ironic și le-aș spune: ,,Haideți să vedeți puțină propagandă sexo-marxistă!’’.

„Auch!” poate fi văzut vineri, 13 februarie 2026, de la ora 19.30, la sala Mică a Teatrului Metropolis.

Biletele sunt disponibile online, pe www.teatrulmetropolis.ro, dar și la casa de bilete din Mihai Eminescu, nr. 89.

„AUCH!”

de George F. Walker după „Tough”

Regie: George Zamfir

Traducere și adaptare: Alex Gorghe

Scenografie: Miruna Croitoru, Maria Constantin

Lighting design: Nicoleta Ivan

Coregrafie: Iulia Lupașcu, Denis Mihai

Sound design: RAW Creatives