Daria Parkhomenko, premiul I la Concursul Enescu 2018 – Secțiunea Pian
https://www.ziarulmetropolis.ro/daria-parkhomenko-premiul-i-la-concursul-enescu-2018-sectiunea-pian/

Concursul „George Enescu” 2018 a ajuns la final. Daria Parkhomenko este câştigătoarea Secţiunii Pian. Un român şi un coreean  premiaţi la Secţiunea Compoziţie. Daria Parkhomenko (Rusia), în vârstă de 27 de ani, a câştigat Concursul Enescu 2018, Secţiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 în re minor op.30de Serghei Rahmaninov.

Un articol de Petre Ivan|24 septembrie 2018

În urma votului juriului, concurenta s-a clasat pe o poziție de egalitate cu câștigătorul locului al II-lea – Daumants Liepins -, iar decizia finală a aparținut președintelui juriului, Philippe Entremont.

Finala de Pian a Concursului Enescua avut loc duminică, 23 septembrie, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Daumants Liepins (Letonia), iar pe locul al treilea Alexander Panfilov (Rusia). Finaliștii au fost acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, condusă de la pupitru de dirijorul Vassily Sinaisky.

Premiul Constanța Erbiceanu (2500 de euro), oferit de Fundația Culturală Erbiceanu ,,celui mai valoros competitor român”, i-a revenit concurentului Florian Mitrea.

Daria Parkhomenko, câștigătoarea premiului I al Secțiunii Pian, este născută pe 28 aprilie 1991 și studiază la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg (prof. Stepan Simonian) și Școala de Muzică de la Fiesole (prof. Eliso Virsaladze). A susţinut recitaluri şi concerte în săli de concerte renumite precum Sala Mare a Filarmonicii din Rostov, Sala Laeisz din Hamburg si Sendesaal din Bremen, Sala Teatrului Mariinsky, alături de Filarmonica din Rostock, Filarmonica Națională a Letoniei, Orchestra Națională din Talinn, Orchestra din Kaunas, Tainan Artists Orchestra.

Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2018 este în valoare de 15.000 de euro. Câștigătorul Concursului Enescu 2018 are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Premiul al doilea este de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro.  Trofeele Concursului Enescu 2018, oferite celor trei  muzicieni, sunt realizate din porțelan alb și poartă semnătura artistei Daniela Făiniș.

Rezultatele au fost anunțate duminică seară de juriul format dinPhilippe Entremont (Președintele Juriului), Hyoung-Joon Chang, Dan Atanasiu, Dana Borșan, Andrei Pisarev, Pascal Rogé, Peter Jablonski și Philippe Dinkel.

În cadrul aceluiași eveniment, au fost anunțate premiile la Secțiunea Compoziție din a cărui juriu au făcut parte Zygmunt Krauze (Președintele Juriului), Tim Benjamin, Dan Dediu, Adrian Iorgulescu, Peter Ruzicka, Hubert Stuppner și Cornel Țăranu.

Alexandru-Ștefan Murariu (România) a fost câștigătorul Secțiunii de Muzică Simfonică (premiu în valoare de 10 000 de euro) cu lucrarea Concert pour clarinette et orchestre. Iar la Secțiunea Muzică de Cameră (7 000 de euro) a fost desemnat câștigător Jung Hoon Nam (Coreea de Sud) pentru lucrarea Scattering for string quartet.

La 60 de ani de la prima ediție, în plin an de sărbătoare a Centenarului și a 137 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu, Concursul Internațional George Enescu a oferit publicului o experiență unică, și a extins perspectivele culturale și educaționale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma și construi o societate.

Foto: Concursul Enescu 2018  – facebook

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.