De astăzi, 19 iulie, se pun în vânzare biletele pentru Festivalul George Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-astazi-19-iulie-se-pun-in-vanzare-biletele-pentru-festivalul-george-enescu/

London Symphony Orchestra şi Scala din Milano, printre marile orchestre care vin la Bucureşti

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2021

Orchestre de top precum London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Academy of St Martin in the Fields; Orchestra Națională a Franței, dirijată de noul ei director, Cristian Măcelaru; Filarmonica din München cu Valery Gergiev dirijor; Orchestra Del Teatro Alla Scala din Milano, cu un program special și cu un dirijor care vine pentru prima dată în România, Andrés Orozco-Estrada; Orchestra Les Dissonances, cu David Grimal dirijor și solist; Royal Concertgebouw Orchestra cu doi dirijori – Daniel Harding și Alan Gilbert, precum și Rotterdam Philharmonic Orchestra, sub bagheta directorului artistic Lahav Shani, vor veni în această vară la București, pentru a participa la ediția a 25-a a Festivalului George Enescu, ale cărui bilete se pun azi în vânzare.

De asemenea, vor veni soliști cunoscuți precum violoniștii Maxim Vengerov, Patricia Kopatchinskaja, Joshua Bell; violoncelista americană Alisa Weilerstein, pentru prima dată în România; frații Renaud Capuçon (vioară) și Gautier Capuçon (violoncel), violoniștii Leonidas Kavakos, Dmitry Sitkovetsky; contratenorul Philippe Jaroussky; Mezzo-soprana Joyce DiDonato și soprana Sonya Yoncheva. La pian sunt anunțați artiști de prestigiu, care au mai fost prezenți în Festival: Denis Matsuev, Jean Yves Thibaudet, Yuja Wang, Khatia Buniatishvili, Maria João Pires, Kirill Gerstein.

Iubitorii muzicii clasice sunt invitați să-și cumpere bilete la ediția aniversară a Festivalului Internațional George Enescu, începând de azi, 19 iulie, de la ora 12.00, cu mențiunea că accesul la concerte se va face doar cu îndeplinirea unor condiții sanitare, în funcție de sală și de numărul de locuri disponibile în condiții de pandemie. Vânzarea se va face în rețeaua Eventim, pe platforma www.eventim.ro și la un punct de vânzare care va fi creat special la Ateneu.

Puteți găsi informații despre procedura de achiziționare, precum și de condițiile de acces pe site-ul Festivalului, secțiunea Bilete. Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 3500 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artiști, organizatori și jurnaliști.

Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalenescu.ro.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.