De ce a murit Prince?
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-a-murit-prince/

Cântăreţul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconştienţă într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reşedinţa sa, a informat şeriful comitatului Carver, Jim Olson. Echipele de salvare au încercat resuscitarea, fără succes, a spus Olson.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2016

Când poliția și serviciile medicale de urgență au sosit la fața locului după un apel telefonic, ”au găsit un bărbat adult inconștient în lift”, a mai precizat șeriful.

Prince Rogers Nelson a fost declarat decedat la ora locală 10.07, a mai menționat șeriful, adăugând că o anchetă este în curs de desfășurare pentru a determina circumstanțele morții.

Cântărețul a fost dus de urgență la spital, vinerea trecută, pentru o gripă, după cum au scris mai multe publicații, adăugând că avionul său privat a procedat la o aterizare de urgență în Illinois, pe drumul spre Minneapolis la întoarcerea din Atlanta, unde cântărețul susținuse două concerte.

Artistul ar fi fost tratat pentru o supradoză de opiacee cu șase zile înainte de moartea sa, afirmă site-ul TMZ specializat în informații despre celebrități.

Autopsia va fi realizată în cursul zilei de vineri, a declarat un purtător de cuvânt al institutului de medicină legală din Midwest, Martha Weaver, precizând că rezultatele preliminare ar urma să fie disponibile în câteva zile, dar că analizele — mai ales toxicologice — ar putea dura mai multe săptămâni.

Prince anunțase luna trecută că urma să își publice memoriile.

Foto:  Prince – facebook

01
/04
/14

Grupul Trei parale se pregătește de lansarea unui nou proiect. Gândit în urmă cu mulți ani, anunțat de vreo 3-4, muncit mai ales în ultimii doi, programul Ciobanul care și-a pierdut oile este gata de a fi prezentat. Lansarea va avea loc în duminica de Florii, 13 aprilie 2014, de la ora 19.00, la Sala Arcub.

31
/03
/14

Vineri, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Radio îşi dau întâlnire doi valoroşi artişti români – dirijorul Cristian Măcelaru, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia şi violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi cel care deţine din 2007 dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

28
/03
/14

Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti“ din București lansează astăzi, 28 martie, campania „Un pian pentru Lipatti“. Iniţiativa profesorilor luptă cu un paradox: colegiul nu are un pian performant care să facă să strălucească adevărata performanță a tinerilor pianiști.

25
/03
/14

Joi, 27 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerinii Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi, Anna Karenina. Spectacolul, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul ONB, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

24
/03
/14

Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România şi-a desemnat câştigătorii. Cântecul anului a fost desemnat "Perfect fără tine", interpretat de trupa Vama, în timp ce Loredana Groza a primit trofeul pentru "Artistul anului 2013". Piesa "Ecou", interpretată de Elena Gheorghe feat. Glance, s-a impus la categoria "Cel mai bun cântec pop".

22
/03
/14

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.