CRONICĂ DE FILM Prezentat la Cannes în 2017, documentarul „Visages villages”, cel mai nou film al veteranei regizoare franceze Agnès Varda, realizat împreună cu artistul JR, este un colaj, un eseu de o inventivitate, jovialitate şi libertate molipsitoare. Filmul va putea fi văzut la One World Romania.
Un articol de Ionuţ Mareş|12 februarie 2018
Multipremiatul și extrem de lăudatul „Visages villages” (cu titlul în engleză „Faces Places”), cel mai nou documentar realizat de legendara regizoare franceză Agnès Varda, aici în colaborare cu artistul și fotograful francez cunoscut sub pseudonimul de JR, este un antidot, venit parcă dintr-o altă epocă cinematografică.
Un antidot, pe de o parte, la încrâncenarea, prețiozitatea și serialitatea multor filme de artă din marile festivaluri și, pe de altă parte, la cinismul, oportunismul sau manierismul mult prea multor autori contemporani, fie ei cu adevărat mari sau doar supraevaluați.
În vârstă de 89 de ani, Agnès Varda, care a fost recompensată recent cu un Oscar onorific, oferă un nou film extrem de personal despre artă (deci inclusiv cinema), memorie și apropierea de oamenii simpli care i-au populat întreaga filmografie. Un film-colaj, un eseu cinematografic de o inventivitate, jovialitate și libertate molipsitoare și seducătoare și care stimulează și prilejuiește o sinceră plăcere a privirii.
Împreună cu JR (34 de ani), cunoscut pentru tehnica de a fotografia chipuri de oameni obișnuiți și de a imprima aceste imagini, la o scară mai mare și printr-o metodă specială, pe diverse ziduri, ca un soi de lucrări murale moderne, Agnès Varda, cu look-ul său inconfundabil (părul în două culori, statura mică, în contrast cu mult mai tânărul său prieten, de unde și un efect comic foarte reușit), pornește într-o călătorie prin mai multe zone rurale, deloc glamour, din Franța pentru a întâlni oameni, a le asculta poveștile de viață și a-i implica în mici opere de artă ad-hoc realizate de JR și echipa sa.
Rezultă un road-movie atipic, în co-regie, în care extraordinara deschidere și reconfortanta curiozitate pe care cei doi artiști – din generații diferite, dar deveniți apropiați – o arată față de oamenii pe care îi întâlnesc și care au parte de memorabile portrete fotografice și cinematografice sunt dublate de o plăcere a jocului, de un ludic deloc gratuit.
Dar și de un permanent sentiment de melancolie dat de inevitabila conștientizare a trecerii timpului – după fiecare oprire, cei doi autori discută, așezați cu spatele la cameră și privind spre orizont, despre ei (Varda e intrigată, de pildă, că JR nu își dă niciodată jos ochelerii de soare, care îi amintesc de capriociosul prieten din tinerețe Jean-Luc Godard), despre ideile și experiențele lor, despre „personajele” cu care tocmai au vorbit.
Călătoria nu are un itinerariu clar prestabilit (discuția despre cum ar putea arăta drumul este pusă, jucăuș, în debutul filmului) și este ghidată mai ales de câte o idee, un sentiment sau o amintire a unuia dintre cei doi – tot atâtea pretexte de a (re)vizita locuri cu încărcătură sentimentală și de a imortaliza momente și oameni.
Iar montajul alert și lejer, muzica deopotrivă vioaie și reflexivă, precum și vocile din off și dialogurile celor doi co-regizori, artiști sensibili și cu gusturi apropiate, reflectă și chiar amplifică această aparentă dezordine, această logică imprevizibilă și fermecătoare a emoțiilor, această libertate formidabilă de a sfida convențiile și de a privi lumea cu bucurie, seninătate și empatie. Un mare film.
