„De ce plec/ de ce rămân?” pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-plec-de-ce-raman-pe-scena-teatrului-national-marin-sorescu/

Pe 22, 23, 24 şi 25 ianuarie, de la ora 21:00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, spectacolul-instalaţie „De ce plec/ de ce rămân?” va avea patru reprezentaţii, unde îi veţi vedea performând pe actorii-voluntari care în urmă cu trei luni au răspuns afirmativ provocării.

Un articol de Liliana Matei|23 ianuarie 2019

„De ce plec/ de ce rămân?” reprezintă cel de-al treilea spectacol din cadrul proiectului de teatru comunitar REACȚIE URBANĂ, după „Unde ne întâlnim? și „Azi sau mâine?”.  Acesta stă sub semnul neconvenționalului, fiind un spectacol-instalație ce vă va plimba prin posibilele răspunsuri și motive ale întrebării, o galerie cu 12 spații  în care exponatele sunt vii.

Conceptul și coordonarea aparțin regizorului Vlad Drăgulescu, iar din echipa sa fac parte asistentele de regie: Irina Gabriela Lungoci,  Alexandra Ștefania Iordache și asistenta de scenografie Anda Gavrilă.

În cele 12 spații îi veți vedea pe: Ana-Maria Bălosu, Alexandru-Ionuț Coderie, Alina Marina Dragomirescu, Diana Predescu (spațiul 0/ Recepție/ Gânduri și Discrepanțe); Alexandra Zavelea, Diana Hutanu (spațiul 1- Jumătate și jumătate); Liliana Andreea Budianu, Alexandra Stefania Iordache (spațiul 2- Acasă); Mihaela Carmen Grigorescu (spațiul 3- Dezlipire); Anica Ciortan, Alexia Pinoșanu (spațiul 4- Porțelan); Cătălin Praja (spațiul 5- Tempo); Rareș Gabriel Vasilca (spațiul 6- Asumare); Robertha Gherlan, Liliana Toană (spațiul 7- Gura lumii); Simona Bogdan (spațiul 8- Menajeria de amintiri); Alexandru-Robert Geicu, Maria Popescu (spațiul 9- Înainte, înapoi); Karyna Florița (spațiul 10- Dă-ți timp); Anda Gavrilă, Irina Gabriela Lungoci (spațiul 11- Deci?).

Momentele au fost surprinse de fotografii proiectului, Cătălin Corneanu și Theofil Mihai Olteanu, iar veștile au fost răspândite de asistentul PR&Media, Gabriela Elisabeta Popescu.

„Reacție urbană” a debutat în toamna anului trecut și a adus în fața publicului două spectacole de teatru comunitar „Unde ne întâlnim?” și „Azi sau mâine?”, la care au participat peste 60 de voluntari, ambele spectacole fiind coordonate de regizorul Laurențiu Tudor.

Intrarea se face pe bază de invitație, iar locurile pentru aceste reprezentații au fost ocupate chiar din primele 24 de ore de când au fost puse la dispoziția publicului.

 

 

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.