De la Bruckner la Tina Turner…ar putea fi o cale lungă – şi totuşi nu e chiar aşa. Pentru că în mod poate ciudat, într-o singură săptămână se lansează în cadrul aceleiaşi mari case de discuri – Deutsche Grammophon – discuri care conţin şi muzica lui Bruckner, dar şi a Tinei Turner.
Un articol de Cristina Comandaşu|25 iunie 2014
E adevărat însă, Tina Turner nu apare în repertoriul care a consacrat-o, ci pe un album mai curând din zona clasic crossover.
Ultimul concert, ultimul disc al dirijorului Claudio Abbado
În ianuarie 2014, când am aflat vestea dispariţiei binecunoscutului dirijor italian Claudio Abbado, eram deja informată că în februarie 2014 urma să apară un disc ce-i purta semnătura, pe care se regăsea şi numele pianistei Martha Argerich. În mod logic, am presupus că acesta avea să fie şi ultimul album al lui Claudio Abbado.
Însă în aprilie 2014 s-a anunţat că Deutsche Grammophon va lansa în 30 iunie, în preajma zilei când Abbado ar fi împlinit 81 ani (26 iunie) un disc ce cuprinde o înregistrare din chiar ultimul concert dirijat de Claudio Abbado: 23 august 2013, în cadrul Festivalului de la Lucerna.
Orchestra Festivalului de la Lucerna interpretează pe acest disc pe care l-am ascultat cu sufletul la gură Simfonia a IX-a de Bruckner. Nu ştiu dacă Abbado şi-a imaginat că acela avea să fie ultimul său concert, cântecul său de lebădă; însă această simfonie, ea însăşi cântecul de lebădă a lui Bruckner, sună atât de emoţionant. Este profesionalismul unei vieţi strâns în această înregistrare care nu mai este doar muzică, ci mai curând o experienţă metafizică – şi garantez că acestea nu sunt cuvinte mari.
Însă doar audiţia acestui disc cu totul ieşit din comun este dovada supremă – Radio România Muzical îl difuzează chiar în ziua când se lansează la nivel internaţional: luni, 30 iunie, de la ora 19.00. Puteţi să-l reascultaţi în reluare duminică, 6 iulie, de la ora 13.20 sau oricând, după 30 iunie, pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2014”
Vivaldi recomposed by Max Richter
Este vorba despre un album apărut în 28 aprilie 2014, a doua ediţie a unei lucrări scrise de compozitorul britanic de 49 ani Max Richter pe teme din „Anotimpurile” de Vivaldi. Prima versiune a apărut în 2012 şi a fost un succes fulminant de vânzări mai ales în Marea Britanie – ceea ce pentru mine, cel puţin, este surprinzător pentru un disc care rămâne totuşi unul cu muzică clasică, în special. E adevărat însă, Max Richter îşi aduce aici experienţa de compozitor de muzică de film, dar şi de muzică electronică, pe alocuri cu influenţe indie.
Aşa că „Vivaldi recomposed by Max Richter” este o experienţă sonoră cu totul specială: nu doar o transcripţie a „Anotimpurilor”, ci o meditaţie contemporană asupra muzicii vivaldiene, interpretată de violonistul Daniel Hope, un nume important al violonisticii actuale, şi Orchestra de Cameră Konzerthaus din Berlin, dirijor André de Ridder. În orice caz, o experienţă auditivă pe care o consider de neratat: puteţi să ascultaţi acest disc luni, 14 iulie, de la ora 19, la Radio România Muzical.
Love within cu Tina Turner
Nu e o greşeală – da, e acea Tina Turner. Ce caută ea într-un articol despre muzica clasică? În 9 iunie, sub sigla unui nou label al casei Deutsche Grammophon a apărut un disc pe care apare numele Tinei Turner ca parte a grupului vocal Beyond din care fac parte şi o soprană elveţiană, o interpretă tibetană de mantre şi una de muzică tradiţională indiană.
Albumul este unul în genul crossover – mixează muzici provenind din cele patru spaţii geografice din care provin membrele grupului Beyond – cu un accent evident pe muzica indiană – iar tema este legată de iubire şi credinţă. De altfel, pe prima piesă de pe acest album, Tina Turner, cu o voce încă fenomenală la aproape 75 ani, cântă imnul „Amazing Grace” – de asemenea de ascultat în 14 iulie, ora 19, la Radio România Muzical.
Este interesant că o casă de discuri dedicată prin tradiţie muzicii clasice a simţit nevoia să înfiinţeze un label dedicat proiectelor crossover care câştigă din ce în ce mai mult teren: primul album al labelului Panorama a fost „Opus” semnat de Schiller, apărut la începutul anului 2014. Înţeleg nevoia de a crea asemenea albume – am constatat că şi în România, în rândul tinerilor, Schiller şi Max Richter erau nume cunoscute încă înainte de apariţia oficială a albumelor lor. Eu mă bucur că este aşa: chiar dacă nu e 100% muzică clasică, Schiller şi Max Richter creează muzică de foarte bună calitate, ceea ce este un plus evident într-o piaţă muzicală invadată de lucruri de neascultat. Şi dacă la 20 ani asculţi Max Richter, sunt şanse mari ca la 35 ani să asculţi Beethoven sau Bruckner, de plăcere.
Sper să fie un pariu câştigat…
Discurile sunt disponibile în magazinele de specialitate din România şi la www.deutschegrammophon.com sau www.itunes.com.
Foto cu Tina Turner şi Claudio Abbado
