Wood Be Nice este un atelier de creaţie unde Andrei Cornea şi Daniel Loagăr îmbie publicul la „un desfrâu vizual”, meşterit din „idei dezinhibate” ce alătură obiecte şi imagini gravitând în jurul lemnului – şi nu numai. Mobilă creativă şi diferite obiecte din lemn, transpuneri de fotografii pe lemn, colaje din obiecte vechi – iar, din 2018, şi un proiect inspirat din neolitic.
Un articol de Cristina Enescu Aky|19 decembrie 2021
Anul acesta, artiștii de la Wood be Nice au organizat a treia ediție a neoNlitic. Din 2018, proiectul a adus laolaltă în total 50 de artiști din 5 țări învecinate (România, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Grecia). Pornit din dorința de a face cunoscută această etapă din preistoria umanității despre care se învață prea puțin la școală, perioada neolitică, neoNlitic și-a propus o paralelă între nou și vechi, o reinterpretare cu materiale și metode noi de lucru a motivelor străvechi și o provocare lansată artiștilor din proiect – aceea de a-și asuma și a-și transpune și transmite originile, folosind tehnica și maniera de lucru proprie.
NeoNlitic a urmărit, începând cu prima ediție (2018), reinterpretarea esteticii culturilor Cucuteni și Hamangia în viziune contemporană. Cea de-a doua ediție (2020) a continuat cercetarea esteticii Cucuteni, dar pe teritoriul Ucrainei, unde e cunoscută sub numele de Tripolie, precum și a culturii Hamangia – faza târzie, în Bulgaria. Sursele de inspirație pentru ediția a treia a proiectului sunt culturile neolitice Vinca și Starčevo-Körös – Criș în România și Serbia și Sesklo ca precursor al culturii Starčevo-Körös – Criș în Grecia.
Cine sunteți voi și cum v-ați apucat de acest tip de artă?
Andrei Cornea: Eu sunt artist vizual, co-fondator al atelierului de creație Wood Be Nice și o jumătate a acestui duo nebunatic care de 11 ani încearcă să arate lumii demersul său artistic. De-a lungul vieții am căutat diverse forme de a mă exprima artistic (desen, pictură, muzică sau colaj). Acum 11 ani am făcut acest atelier împreună cu Daniel, unde printre altele am început să reconsider colajul pentru că m-au fascinat colajele lui din obiecte găsite. M-a impresionat această modalitate de a-ți exprima ideile prin asamblajul diverselor obiecte, prin reinterpretarea și punerea lor în scenă sub o altă formă. Este o altă lume, mult mai provocatoare, mai fascinantă. Creezi povești cu intrigi mult mai puternice.
Daniel Loagăr: Eram doi oameni care s-au cunoscut în plină criză economică (2010) și nu numai, într-un moment confuz pentru amândoi. Fiecare dintre noi doi își câștiga existența în domenii fără legătură cu arta: eu aveam o firmă de IT, iar Andrei lucra în logistică. Însă amândoi eram pasionați de artă și de uriașa libertate pe care aceasta o ilustrează și o conferă, în egală măsură. Eu făceam colaje de obiecte pe lemn la mine acasă, în balcon, dar și fotografie, în vreme ce Andrei cânta la chitară bass și avea un blog de poezie.
Partea practică a artei: de unde și unde se caută inspirația când nu vine?
Andrei Cornea: Consider că un om cu o anumită aplecare către artă, oricare ar fi reprezentarea ei, își poate extrage inspirația din aproape orice. Cauți mereu lucruri noi, ești curios, îți pui întrebări și cauți răspunsuri. Acest mecanism nu se oprește niciodată. Atunci când inspirația nu este chiar la îndemână, eu personal aștept. Cumva ies din problemă și las să vină lucrurile spre mine. Din când în când e bine să iei o pauză, să te detașezi, pentru a reuși să găsești mai ușor poteca ce duce la rezultatul dorit. Eu sunt destul de haotic și tind să fac lucrurile pe ultima sută de metri, dar cred că de fapt așa funcționez eu cel mai bine.
Andrei Cornea și Daniel Loagăr, fondatorii atelierului Wood Be Nice și inițiatorii neoNlitic
Daniel Loagăr: Ce fac când inspirația nu vine? Pentru cazul ăsta am dezvoltat un modus operandi ce se bazează pe trei direcții simple. Încă dinainte să aflu de citatul celebru al lui Picasso, „inspirația e bine sa te prindă lucrând”, am fost sfătuit de psihologul și prietenul meu Silviu Ioniță ca atunci când nu am chef sau inspirație să creez, sa pregătesc materialele pentru lucrări viitoare, să fac curățenie în atelier, să ordonez sculele, să fac fotografii lucrărilor deja finalizate. În timp ce fac munca asta banală și plicticoasă, creierul meu e liber să gândească și să imagineze povești ce vor deveni (poate) lucrări viitoare. Asta e una din metode pentru a te feri de blocaje.
A doua metodă e de asemenea simplă: caietul de idei. Îmi notez, schițez, detaliez și întorc pe toate părțile ideile ce îmi vin în momente absolut aleatorii. Câteodată întorc pe toate părțile (la nivel teoretic) o idee de lucrare sau proiect cu lunile. O parte din ideile astea ajung să se materializeze. A treia metodă se numește obișnuința de a face. Prin exercițiu constant ajungi să interiorizezi și automatizezi o parte din task-urile ce presupun executarea unei lucrări. Mâinile știu ce au de făcut, ochii de asemenea. Mai greu e la final. Câteodată am tendința să supralicitez, să pun prea mult într-o lucrare. Altădată, din teama de a nu strica, ma opresc prea devreme. Între prea mult și prea puțin e un echilibru foarte sensibil de atins, e ca în citatul ăsta: „linia dintre dragoste și ura e subțire ca lama unui cuțit”. Aici încă mai caut soluții. Nu știu dacă există, dar mai caut.
Ce a dat startul proiectului neoNlitic și ce v-ați propus cu el?
Andrei Cornea: An de an ne materializăm ideile într-un proiect artistic pe care îl arătăm publicului. Așa s-a întâmplat și cu neoNlitic, doar că de data asta ni s-a părut mai interesant să-l dezvoltăm în colaborare și cu alți artiști sau grupări artistice. Inițial ne-am propus să avem această idee materializată, și să aducem în atenția publicului acest conținut inedit ce surprinde o reinterpretare modernă a unor simboluri străvechi.
Daniel Loagăr: Curiozitatea și nevoia de a forma legături trainice cu alți artiști s-au aflat la originea galeriei Celula de Artă și a proiectului neoNlitic. Ne-am dorit să cunoaștem artiști buni și nebuni, atât de-ai noștri cât și de peste hotare, să explorăm lumi noi și să găsim numitorii comuni. De asemenea, am vrut ca fiecare trecător pe Bulevardul Carol 53 să poată deveni un consumator de artă, fără a fi nevoit să își facă timp pentru ea.
Mărturisesc că am fost împins, în demararea proiectului NeoNlitic, de o nostalgie față de era omonimă, pe care o percep a fi fost cu adevărat inocentă. Pe atunci oamenii începuseră să prindă rădăcini, să se organizeze în comunități agrare. Asta a conferit vieților lor stabilitate și răgazul de a se concentra pe dezvoltarea tehnologiilor de creație, chiar dacă, într-o primă fază, creațiile lor erau destinate strict uzului domestic. Războiul și ierarhiile sociale, politice și economice nu apăruseră încă, cel puțin nu în forma nefastă pe care a îmbrăcat-o mai târziu, spre sfârșitul epocii bronzului, și pe care o știm și azi. Cum să nu tânjești după așa ceva?
Așadar, se poate spune că, prin neoNlitic, ne-am dorit să ne întoarcem la rândul nostru în timp, dar nu pentru a rămâne și a ne prosterna, ci pentru a ne inspira. Am vrut să aducem în lumină spiritul acelui timp de relativă pace și de început al artei din istoria omenirii, să îi subliniem relevanța, ba chiar necesitatea în zilele noastre. În același timp, ne-a interesat felul cum s-a manifestat cultura neoliticului în spațiul sud-est european, care au fost diferențele și care punctele comune.
Istorie și artă – două subiecte grele și câteodată mai puțin accesibile. Cum v-ați propus să apropiați publicul d acest proiect?
Andrei Cornea: Într-adevăr două subiecte grele și mai puțin accesibile, dar foarte conectate între ele. Propunerea a fost simplă: 10 expoziții, cu prezentări despre proiect la fiecare ediție. În primul an proiectul a fost mai degrabă interactiv, dat fiind că a fost posibilă participarea publicului la sesiunile de workshop-uri pe care le-am desfășurat, unde am vorbit și despre arheologie, istoria artei, reciclare creativă, etc. Fiecare ediție a presupus și o parte de documentare pe teren, care este accesibilă publicului pe paginile media și website-ul proiectului.
Daniel Loagăr: Istoria și arta sunt întrepătrunse. Nu poți separa arta practicată în neolitic de ethos-ul acelei epoci. Arta acelei ere reflectă credințele, valorile, mijloacele materiale și know how-ul tehnologic ale oamenilor de atunci. Una nu există fără cealaltă.
Cum a evoluat neoNlitic dintr-un proiect local într-unul internațional, și ce au adus nou artiștii din celelalte țări?
Andrei Cornea: Experiența a fost extrem de interesantă prin prisma colaborării cu artiști din țările implicate, având în vedere multitudinea și diversitatea lucrărilor. Rezultatul a fost pe măsură, colecția de lucrări însumând peste 30 de obiecte artistice.
Și anul acesta, cu Serbia și Grecia, experiența a fost una inedită pentru că am reușit să aducem alături de noi artiști extrem de interesanți, care activează în domenii diferite astfel încât am adus în fața publicului peste 32 de lucrări cuprinzând sculptură, video mapping, litogravură, pictură, instalații, etc.
Daniel Loagăr: Prima ediție (2018) s-a concentrat pe culturile neolitice care au înflorit în spațiul acum românesc (Cucuteni și Hamangia), și a implicat majoritar artiști români dar și un artist din SUA și unul din Ucraina. Apoi, am fost curioși să aflăm ce făceau vecinii noștri în neolitic, dacă au existat diferențe notabile și în ce măsură arta lor semăna totuși cu a noastră – mai ales că, trăind în același areal geo-politic, am avut un background istoric și cultural comun.
În 2020 am privit spre Bulgaria (unde s-a manifestat o fază târzie a culturii Hamangia) și Ucraina (care a găzduit o versiune pereche a esteticii Cucuteni, numită Tripolie). Proiectul s-a derulat cu participarea a 19 artiști din România, Bulgaria și Ucraina, specializați în pictură, sculptură, colaj, mixed media, instalații, grafică, artă digitală. Cât despre ediția în curs a proiectului (neoNlitic 3.0), ne-am inspirat din culturile Vinca și Starčevo-Körös – Criș, prezente pe teritoriile României și Serbiei, și Sesklo, precursor al culturii Starčevo-Körös – Criș care a evoluat în Grecia. Și de această dată am avut artiști din toate cele trei țări explorate, iar rezultatul a fost fix pe gustul nostru: eclectic în ce privește exponatele în sine, și totuși în echilibru, grațios.
Cu ce provocări a venit ediția de anul trecut, organizată în pandemie? Dar cea de anul acesta?
Andrei Cornea: Situația pandemică ne-a încurcat la fel ca pe toată lumea. Am fost nevoiți să amânăm anumite activități din proiect, să așteptăm să se mai calmeze lucrurile și cu speranța ca se va reintra într-o stare de normalitate. A trăi o stare continuă de incertitudine este deosebit de obositor, nu îți poți planifica absolut nimic. Iar noi chiar avem nevoie de o planificare foarte clară, când plecăm în documentare, când organizăm expozițiile, etc. Dar cu toate amânările și schimbările, până la urmă am dus la capăt proiectul.
La ediția de anul ăsta nu ne așteptam la noi restricții, dar până la urmă am avut noroc și, cel puțin partea de implementare, lucrurile au decurs fără probleme. Desigur, însă, restricțiile de acces în spații închise și toată situația au făcut ca lucrurile să fie ușor altfel, cu o interacțiune limitată cu publicul.
Daniel Loagăr: Anul trecut ne-am temut că nu vom putea finaliza proiectul din cauza restricțiilor de călătorie. Ne-am organizat însă cât am putut de bine, ne-au ajutat și prietenii noștri din țările de destinație, și am avut și un noroc fantastic, aveam deja prieteni în celelalte țări participante care ne-au pus în legătură cu oameni și galerii. Anul acesta am pășit în gol, pentru că nu cunoșteam pe nimeni din Grecia și Serbia. Am avut șansa ca un curator de la Muzeul de Arta din Timișoara să ne pună în legătură cu personalul Muzeului Național Zrenjanin din Serbia. Însă în Grecia era cât pe ce să nu găsim un spațiu de expunere pentru că, din cauza unui lockdown de 9 luni, toate evenimentele au fost amânate în acea perioadă și efectiv nu mai exista niciun spațiu de expunere disponibil.
Ce ați învățat despre voi ca artiști și ca oameni odată ce ați devenit și manageri de proiect?
Andrei Cornea: Ca artist am învățat să ascult mai mult, să privesc mai mult. Accepți o provocare, ți-o asumi și încerci să o scoți la capăt. Am învățat să ies din zona de confort. Să fii manager de proiect presupune să pui pe tine și mantaua de om mai pragmatic, mai organizat, peste cea de artist, lucru ce implică activități nu tocmai plăcute: contabilitate, evidența facturilor, hârtii diverse, decont, dosare, ș.a.m.d. Consider ca am învățat să ne facem viața mai ușoară, ca manageri de proiect, analizând greșelile făcute, dar întotdeauna apar situații noi la care trebuie sa te adaptezi și să găsești o soluție, să iei decizii care să te ajute în demersul implementării.
Daniel Loagăr: Am învățat că există soluții, dar și că trebuie să anticipăm probleme și soluții ipotetice. Oricât ar părea de simplu un lucru, întotdeauna va fi mai complicat decât am estimat inițial. Și, nu în ultimul rând, am învățat că întâlnirea cu absurdul este inerentă procesului.
Ce atribute credeți că sunt necesare unui bun manager cultural?
Andrei Cornea: Ca manager cultural dobândești abilități noi, trebuie să știi cum să faci tot ce implică implementarea și finalizarea unui proiect, să găsești soluții ca să materializezi ideea în care crezi. Un bun manager cultural trebuie să fie informat, bine ancorat în viața culturală, și să fie convingător.
Daniel Loagăr: În primul rând, prioritizarea și planificarea sunt cheie. Am descoperit și cât de important e să ai o echipă bine legată, care înțelege nevoile proiectului și acționează în timp real. E vital să acorzi încredere și libertate de mișcare oamenilor tăi.
Ce urmează pentru voi după finalizarea neoNlitic nr. 3?
Andrei Cornea: Mereu ne întoarcem în atelier. Mințile noastre încă nu au obosit și sunt creatoare. Cu siguranță vom pregăti ceva, dar asta momentan va rămâne elementul surpriză.
Daniel Loagăr: În primă fază ne vom întoarce în atelier. Dar, cunoscându-ne, o să vrem mai mult. Vom trăi și vom vedea ce înseamnă asta.
Cover foto: Andrei Cornea, atelierul Wood Be Nice
