DESENe de Andrei Tudoran la Pleshoo Contemporary
https://www.ziarulmetropolis.ro/desene-de-andrei-tudoran-la-pleshoo-contemporary/

Miercuri, 1 octombrie 2014, desenele şi experimentele grafice ale lui Andrei Tudoran evadează din arhiva sa personală, în care stau închise de obicei, ieşind la aer doar pentru a puncta o evoluţie sau a oferi o soluţie, şi se caţără pe pereţii galeriei Pleshoo Contemporary, pentru a-şi revendica propriile calităţi în faţa picturii mult mai cunoscute a artistului.

Un articol de Ştefania Dumbravă|1 octombrie 2014

Un deceniu de căutări și elucidări ale formei devine un subiect în sine: investigarea figurii și a siluetei umane, laitmotivele lucrărilor artistului, mereu prezente, indiferent de „tratamentul” la care sunt supuse pentru a răspunde voinței picturale.

În mod obișnuit, pentru un pictor, desenele servesc doar la formarea sa artistică, iar apoi în „laboratorul” artei sale, în primele etape ale formulării compoziției.

Pentru un artist cerebral și analitic cum e Tudoran, pentru care exactitatea formei și a realității joacă un rol primordial în procesul de dinamitare a lor, era de intuit că desenul joacă un rol mai important decât pentru un pictor exclusiv colorist.

Surpriza apare însă atunci când, prin juxtapunerea a zece ani de lucrări care caută să epuizeze tot ceea ce desenul poate aduce de interes pentru artist, de la ireproșabilul desen pur academic la formule minimaliste esențializate, desenele nu mai sunt doar o serie de etape preliminare. Ele devin, scoase din contextul Andrei Tudoran funcționalității limitate care le este atribuită de obicei, o rețea de duble oglinzi retrospective și introspective, mărturii ale unei evoluții artistice constante, precum și ale înclinațiilor ludice către experimentul grafic în linogravură sau peniță, cu accente ocazionale de culoare sau în negativ.

Semi-parodic prin rememorarea atmosferei expozițiilor de sfârșit de semestru sau de an, a căror experiență formează orice student de instituție artistică (în cazul lui Tudoran, liceul de artă Nicolae Tonitza și apoi Universitatea Națională de Arte), și prin recapitularea sinoptică a sumei lor de un deceniu, demersul lui Andrei Tudoran are tonul lejer pe care doar siguranța pe propriile mijloace de expresie îl poate justifica.

Vizibilă la fel de bine în liniile sigure ale creionului sau cărbunelui și în tușele care construiesc direct siluetele, atunci când pictorul caută spontaneitatea și esența expresiei, siguranța prezenței de desenator a lui Tudoran cucerește dreptul la autonomie al lucrărilor expuse, care se prezintă ca un corpus unitar de studii cu identitate proprie.

Foto: DESENe de Andrei Tudoran – Pleshoo Contemporary



15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

13
/06
/19

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.

13
/06
/19

Teatrul de Comedie găzduiește în perioada 20-23 iunie 2019, în foyerul Sălii Radu Beligan, expoziția de fotografie „Actor. Actori”, semnată de fotograful și actorul Andrei Runcanu. Expoziția cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie, ideea centrală fiind explorarea ideii de dialog dintre actor și camera de fotografiat, cu atât mai mult cu cât, atât cel fotografiat, cât și cel care realizează fotografia, sunt actori.

11
/06
/19

A doua ediție a festivalului de artă, știință și tehnologie din București va avea loc în perioada 15-23 iunie și propune publicului o expoziție de artă trans-media, un workshop, un talk performativ și un eveniment de tehnologie si artă dedicat copiilor, Miniliminal.

31
/05
/19

Gorzo ridică la propriu cea mai recentă sculptură a lui în fața Muzeului Național de Artă Contemporană. Se numește GHEORGHE și înainte să ajungă la MNAC a fost o casă. Casa bunicului lui Gorzo din Ieud, Maramureș.

30
/05
/19

"Nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donaţii şi fapte. E un proiect curajos iniţiat de oameni curajoşi şi frumoşi. Griviţa 53 e o victorie a unor oameni, împotriva unui sistem." - Oana Pellea, actriţă. OUĂLE GRIVIŢA 53 sunt la Globalworth, între 29 mai si 10 iunie - ultima expoziţie publică a OUĂLOR GRIVIŢA 53 înainte de vânzare. Ouăle sunt expuse în Galeria temporară Globalworth, Barbu Văcărescu 201.

28
/05
/19

În calitate de broadcaster oficial - producător exclusiv al conţinutului audio-video al tuturor evenimentelor şi ceremoniilor prilejuite de vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc - TVR oferă cea mai amplă transmisie în direct din istoria televiziunii în România, urmărind îndeaproape toate cele 12 locuri ale vizitei Suveranului Pontif.  

23
/05
/19

Artmark Historical Estate, singura companie de consultanță imobiliară din Româniaspecializată în promovarea și tranzacționarea de proprietăți istorice și artistice, a lansat noulcatalog, ediția Primăvară 2019. Catalogul cuprinde peste 40 de proprietăți istorice șicontemporane și o insulă din Delta Dunării. Cel mai scump imobil este un palat de peste 10 milioane de euro.

21
/05
/19

Evenimentul Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă, a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite muzee, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150.