Despre America, fara prejudecati – Inapoi la argument, cu Horia-Roman Patapievici
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-america-fara-prejudecati-inapoi-la-argument-cu-horia-roman-patapievici/

Joi, 27 noiembrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă aşteaptă la cea de-a şaisprezecea întâlnire Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici. Dialogul cu tema Despre America, fără prejudecăţi îl are ca invitat pe doctorul Martin S. Martin.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2014

Martin S. Martin este autorul cărţii America povestită unui prieten din România (Humanitas, 2012). Celebrul chirurg de la Spitalul Fundeni emigrat în SUA în 1985 încearcă în aceste pagini să risipească prejudecăţile şi clişeele care s-au adunat de-a lungul timpului în legătură cu America.

În cele douăsprezece scrisori adresate unui prieten din ţară, se opreşte asupra câtorva teme fundamentale ale vieţii şi istoriei americane: Părinţii Fondatori şi simbolurile naţionale, sistemul electoral şi apropiatele alegeri, armata, antiamericanismul, asistenţa medicală, solidaritatea umană, originalitatea muzicii şi a poeziei, politeţea, mâncarea, cititul etc.

Prieteni, vecini, simpli cunoscuţi contribuie şi ei – prin prezenţa şi opiniile lor împărtăşite deschis – la această descriere empatică a lumii americane, iar portretele lor, extrem de vii, dau culoare şi căldură tabloului de ansamblu.

Martin S. Martin (numele oficial, începând din 1990, al lui Martin Ştefan Constantinescu) s-a născut la 28 septembrie 1942 la Bucureşti. A fost unul dintre cei mai talentaţi chirurgi pe care i-a avut Clinica de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Fundeni.

A făcut parte din seria chirurgilor de aur ai acestui spital, compusă din Dan Setlacec, Eugen Proca, Mihai Stăncescu, Ion Socoteanu, Gheorghe Olănescu, Ludovic Ionescu, Mihnea Ionescu etc. În ciuda valorii sale, recunoscută deopotrivă de colegi şi de pacienţi, Martin a fost exclus din învăţământul universitar.

Acest abuz, umilinţa cotidiană a vieţii din România, insatisfacţiile materiale şi spirituale l-au determinat să părăsească definitiv ţara în vara lui 1985. A plecat la un congres medical la Atena, unde a cerut azil politic.

După câteva luni a ajuns în Statele Unite, unde s-a specializat în cardiologie şi a practicat timp de nouăsprezece ani cardiologia intervenţională în Chattanooga, Tennessee.

Alături de dr. Dora Petrilă, a semnat cartea Spitalul Fundeni. Istorie şi destine (Humanitas, 2004). De asemenea, a tradus, în colaborare, volumul autobiografic al dr. Marius Barnard (semnat împreună cu Simon Norval) Momente-cheie dintr-o viaţă în slujba binelui.

Amintirile unui chirurg legendar (Humanitas, 2013).

De curând la Editura Humanitas a apărut volumul Cu mâna pe inimă. Corina Negrea în dialog cu Martin S. Martin.

Foto: Horia-Roman Patapievici,  despre America – Radu Sandovici

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]