Despre motani şi frumuseţea rusească. O amintire cu Nino Stratan
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-motani-si-frumusetea-ruseasca-o-amintire-cu-nino-stratan/

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalţi optzecisti încă îşi pregăteau ucenicia”.

Un articol de Şerban Tomşa|1 octombrie 2015

Am considerat totdeauna că ideea de om este ilustrată, în cel mai înalt grad, de modul rusesc de a fi şi de a gândi. Iubirea, umilinţa, orgoliul, sentimentul culpabilităţii, speranţa, inocenţa, suferinţa şi măreţia umană sunt trăite în stare pură şi la cea mai înaltă intensitate. În aceste condiţii, este şi firesc ca ruşii să fie cei mai mari prozatori ai lumii. (Slavii sunt, cam toţi, artişti geniali, cu manifestări polivalente.)

Exemplar uman splendid şi foarte bine educat, Ion Stratan avea o fire de rus, generoasă, protocolară, tolerantă, îndatoritoare şi dureros-iubitoare, ca să zic aşa. Un copil frumos şi genial care nu s-a maturizat niciodată.

Îi spuneam Motanul. Avea ceva felin în înfăţişarea-i falnică şi mustăcioasă, care amintea de Gorki şi Nikita Mihalkov. În mod logic, el mi-o întorcea ruseşte, zicându-mi Motănelul.

Mircea Vasilescu, tânăr liceean, la Ploieşti, oraşul lui Caragiale, Nichita Stănescu şi ion Stratan

Mircea Vasilescu, tânăr liceean, la Ploieşti, oraşul lui Caragiale, Nichita Stănescu şi ion Stratan

– Ce face Motanul ? îl întrebam pe viitorul critic literar şi universitar Mircea Vasilescu.

Mircea era, la rândul său, o frumuseţe : înalt, drept, „drapat” precum Clint Eastwood, cu ochi albaştri, păr castaniu, ten de aristocrat şi gesturi care inspirau siguranţă. ( Recent a fost ales drept cel mai frumos scriitor român. Vă puteţi imagina cum arăta pe atunci. )

– Motanul doarme, îmi răspundea frumosul, cu vocea sa plăcut modulată.

Motanu-n sus, Motanu-n jos, Stratan se cam luase de gânduri.

– Bătrâne, când te aud că mă strigi aşa, aripa nebuniei face toc ! toc ! în capul meu. Îmi vine să miaun şi să merg în patru labe. Că n-am coadă, să dau din ea.

La rândul meu, i-am mărturisit într-o zi :

– Dacă un necunoscut ne-ar auzi cum ne vorbim, ar intra la idei…

– Fugi de-aici, bătrâne, că şi un tâmpit şi-ar da seama că e un joc literar.

Într-o zi, l-am enervat fiindcă nu ştiu ce mi-a venit şi i-am reprodus o expresie dintr-o piesă de teatru pe care o auzisem la radio, în copilărie : ” motanul cel mare şi gras al doamnei Warren”. Nino Stratan era uşor împlinit, fără să fie, cu toate acestea, dizgraţios.

– Nu ţi-e ruşine, măi Motănelule, să mă faci „mare şi gras” ?

Desigur, i-am cerut iertare.

Zi de toamnă fumurie. Peisaj de plumb, cenuşiu. Mă aflam cu Nino în troleibuzul 84, deplasându-ne către Universitate. Ca de puţine ori, eram aşezaţi pe scaune. (În general, de fiecare dată când stăteam pe un scaun, apărea imediat o bătrânică severă care mă privea insistent, cu reproş şi în cele din urmă eram nevoit să-i cedez locul, deşi mai multe scaune erau libere. Baba se arunca pe locul respectiv foarte înţepată, fără să mulţumească.)

Nino era liniştit, privea afară trotuarele pustii, iar mustăţile-i exprimau linişte şi împăcare cu sine şi cu lumea. Un motan uriaş.

Un bătrânel se agita pe interval, întrebându-i pe ceilalţi călători :

Grozăveşti, 1980: Emil Muşat, Şerban Tomşa, Laurian Câmpeanu, Ion Stratan şi Marin Neagu

Grozăveşti, 1980: Emil Muşat, Şerban Tomşa, Laurian Câmpeanu, Ion Stratan şi Marin Neagu

– Nu ştiţi cumva cum fac să ajung la Academie ?

Oamenii dădeau din umeri. La un moment dat, bătrânului i s-a năzărit că eu şi Stratan am şti soluţia la problema care îl frământa.

Nu vă supăraţi, ştiţi cumva cum pot face să ajung la Academie ?

Eu şi Nino ne uitam unul la altul, fiecare lăsându-l pe celălalt să răspundă.

Moşul a repetat întrebarea, apoi a adăugat :

Dumneavoastră mergeţi la Academie, nu ?

Atunci Nino s-a întors, l-a privit cu milă şi i-a răspuns :

– Domnule, noi nu mergem la Academie. Deocamdată mergem la Universitate. Mai târziu, când vom avea o operă impunătoare şi vom arăta ca dumneavoastră, vom ajunge şi la Academie.

Şi s-a ridicat zâmbind sardonic şi l-a poftit pe bătrânel să stea jos.

(Scriitorul Şerban Tomşa este autorul blogului serbantomsa.blogspot.ro)

Foto: Nino Stratan – arhiva personală Şerban Tomşa, facebook, wikipedia

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.

02
/10
/15

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.

29
/09
/15

Institutul Cultural Român de la Viena celebrează împreună cu Centrul Ceh Viena şi alături de alţi 18 membri ai clusterului EUNIC Austria, ce-a de-a 14-a ediţie a unui eveniment tradiţional pentru calendarul cultural austriac: Ziua Internaţională a Cafelei.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.

20
/09
/15

Miercuri, 23 septembrie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld, Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas iubitorii de literatură sunt invitaţi la lansarea volumului ”Să nu plângi” de Lydie Salvayre, roman câştigător al Premiului Goncourt în 2014, una dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei toamne la Humanitas Fiction.

18
/09
/15

Și în această toamnă, Timișoara deschide porțile literaturii la cea de a IV-a ediție a festivalului internațional de literatură. Evenimentul, plănuit să aibă loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, va prilejui iubitorilor de literatură întâlnirea cu nume importante ale literaturii europene de astăzi.

18
/09
/15

Scriitorul Cristian Teodorescu a particpat, zilele acestea, la un turneu de lansări organizat cu prilejul recentei apariţii în limba polonă a romanului Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), publicat la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

17
/09
/15

Am avut privilegiul să citesc noul volum al lui Florin Piersic jr, “opere cumplite (volumul 2)”, în manuscris. Cartea, publicată la editura Humanitas, este de ieri în librării. Las mai jos o cronică onestă, deși sentimentală.

15
/09
/15

Asociația Curtea Veche organizează NARATIV - festivalul de lectură pentru copii, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural “Ești București”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești Verona în perioada 21-27 septembrie și va cuprinde o serie de activități gratuite susținute de pedagogi non-formali, artiști, specialiști în educație și psihologia copilului.

14
/09
/15

Pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, Versailles era doar un modest pavilion de vînătoare. Ludovic al XIV-lea îl transformă într-un centru al puterii, dar şi într-un loc al plăcerii, dorinţei şi desfrîului. Grădinile noului castel, parcurile cu fîntîni, apartamentele legate între ele, totul părea menit să adăpostească aventurile Regelui Soare cu nenumăratele-i amante.