Despre puterea memoriei…
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-puterea-memoriei/

Documentarul Timebox va fi lansat în cinematografele din România pe 6 decembrie. Premiera va avea loc la Cinema Elvire Popesco, în prezenţa regizoarei Nora Agapi şi a producătoarei, Monica Lăzurean Gorgan, vineri, 6 decembrie, de la ora 18:30.

Un articol de Liliana Matei|29 noiembrie 2019

Filmul a fost premiat în cadrul mai multor festivaluri internaționale, printre care Festivalul Internațional de Film Documentar de la Jilhava unde a luat premiul pentru Cel mai bun film Documentar (în competiția Between the Seas), TIFF 2019 unde a primit o mențiune specială din partea juriului și Dokufest IDFF, în Kosovo, unde a fost premiat pentru Cel mai bun film (în competiția Balkan Dox).

Documentarul, dincolo de implicarea profund personală, explorează puterea memoriei. Incursiunile în trecut prin imaginile de arhivă sunt aproape ficționale, iar implicațiile filozofice și politice ridică întrebări care merg mai departe de povestea propriu zisă a filmului.

Filmările făcute de Ioan Matei Agapi în orașul Iași, de-a lungul a 40 de ani, reprezintă acum cea mai mare arhivă personală din România filmată pe peliculă, care cuprinde imagini cu întâlnirile de partid și petrecerile interne, imagini necunoscute până acum cu Ceaușescu și Ion Iliescu, dar și multe imagini cu familia Agapi, rezultând peste 21.000 metri de peliculă, adică 35 de ore de material filmat între ani 1960 și 1990.

Regizoarea Nora Agapi, care a filmat timp de 4 ani pentru documentar,  a mărturisit că iniţial a intenţionat să facă un film-portret despre tatăl ei, folosindu-se de arhiva lui, “ca un eseu care susţine omagiul pe care i-l aduc prin poveste. Însă decizia bruscă a autorităţilor din cadrul Primăriei Iași de a-l scoate din casă şi de a-l muta cu tot cu considerabila lui arhivă de filme în spații nelocuibile, m-a forţat să văd realitatea altfel, iar filmul are o turnură neașteptată”.

Trailerul poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=NMP-_NULR50

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.