CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la Astra Sibiu, „Timbox” este un excelent documentar de debut realizat de Nora Agapi. Regizoarea îi face un portret tandru tatălui său – un bătrân carismatic din Iaşi care a adunat în cutii mii de fotografii şi înregistrări pe peliculă făcute de-a lungul vieţii.
Un articol de Ionuţ Mareş|21 octombrie 2018
Era păcat ca povestea lui Ioan Matei Agapi să nu fie spusă. Și cel mai potrivit mod de a o spune nu putea fi decât cinema-ul.
Asta pentru că bătrânul carismatic din Iași s-a ocupat toată viața cu imaginea.
Timp de decenii, începând cu 1960, el a fotografiat și înregistrat pe peliculă viaţa oraşului Iaşi, dar şi evenimente importante din existența familiei sale.
Rezultatul este o colecție impresionantă de fotografii și materiale filmate, unică în România.
Realizatoarea Nora Agapi, care debutează acum în regie după ce a lucrat în special ca director de imagine, a pornit de la ideea de a-i face un portret tatălui său.
Doar că, pe parcursul filmării, apare un incident care va schimba și structura documentarului: Ioan Matei Agapi este somat de autoritățile locale să plece din clădirea din centrul Iașiului în care a rămas singurul locatar, pentru ca aceasta să fie renovată.
Însă bătrânul nu poate accepta noua locuință ce i se oferă: este nepotrivită pentru a găzdui colecția sa uriașă de cutii cu fotografii și filme, plus diverse alte obiecte vechi.
Este conflictul în jurul căruia se construiește filmul și care vorbește despre nepăsarea și lipsa de viziune a autorităților. În loc să folosească această arhivă uluitoare pentru un eventual muzeu și pentru a-l omagia pe bătrânul artist local, primăria îl șicanează și în cele din urmă îl forțează să-și părăsească locuința în care a stat timp de decenii.
Totuși, acesta nu este decât primul strat al filmului, mai puțin ofertant.
Al doilea nivel, de o mai mare profunzime, este legat de forța emoțională a imaginilor de arhivă prin care trecutul lui Ioan Matei Agapi și al familiei sale este scos la suprafață și este pus în dialog cu prezentul.
Portretul pe care Nora Agapi i-l face tatălui său se construiește exclusiv din imagini (noi sau vechi), într-o structură de montaj nu atât cronologică, dar mai ales sentimental-afectivă. De aici și senzația de libertate pe care o degajă filmul. O libertate în primul rând formală, care reflectă spiritul nonconformist al personajului.
Dar „Timebox” este un film și despre complicata relație tată–fiică, atunci când părintele este o persoană atât de extravagantă și exuberantă ca protagonistul.
Iar Nora Agapi nu ezită să se pună pe ea însăși uneori în fața camerei, în discuțiile cu tatăl său despre situația dificilă a acestuia din prezent, dar și despre trecutul lor nu întotdeauna simplu.
E ca și cum regizoarea ar porni într-o investigație personală, încercând să își înțeleagă tatăl și pasiunea acestuia pentru imagine, dar și legătura lor specială.
Gestul Norei Agapi de a-și imortaliza într-un film tatăl, acum ajuns la bătrânețe, este unul de o generozitate emoționantă – un mod de a-și exprima iubirea și de a-i continua pasiunea. Viața și arta merg mai departe.
