Dezbatere – Merită să discutăm despre educația în afara sistemului?
https://www.ziarulmetropolis.ro/dezbatere-merita-sa-discutam-despre-educatia-in-afara-sistemului/

Vineri, 23 aprilie, la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită la a doua ediţie a întâlnirilor „Merită să discutăm despre”. Vom avea de această dată un dialog cu oameni care au o experienţă lungă în a crea ocazii în care copiii şi adolescenţii să se poată exprima, să aibă acces la cărţi şi lectură, la explicaţii în plus şi ajutor la lecţii.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2021

Vom afla ce au observat în contactul lor cu copii din medii diferite, de vârste diferite, cu părinți și școli. Și de ce a fost important pentru copiii și adolescenții cu care s-au întâlnit constant și pe care i-au putut vedea evoluând ca activitatea lor să continue.

Discutăm despre cluburi de lectură și sprijin la lecții cu: Bianca Voinescu (fondator al asociației „CSR Mindset”), Ivona Munteanu (profesor și moderator al clubului de lectură Fanbook), Valeriu Nicolae ( fondator al asociației „Casa bună”), Relu Voicu (fondator al asociației „Cu cărțile pe uliță”), Lidia Bodea (director Editura Humanitas). Moderator: Paula Herlo, jurnalist „România, te iubesc”.

Vom privi aceste proiecte și din perspectiva propriei lor nevoi de sprijin, fie din partea voluntarilor care se implică săptămână după săptămână, întâlnire după întâlnire și an după an, fie din partea comunității și a companiilor care trebuie să fie convinse de necesitatea ca aceste proiecte să fie susținute financiar.

Sunt trei dintre proiectele cu care Editura Humanitas și Librăriile Humanitas au colaborări de lungă durată. Uneori am aflat despre ei din social media sau de la apropiați, alteori pentru că ne-au scris direct. Dacă în ultimii ani cărțile au făcut fapte bune alături de oameni, acest lucru li se datorează în mare parte și lor.

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTubehttps://bit.ly/Humanitas-YouTube.

Asociația CSR Mindset – cluburile de lectură Minifanbook, Fanbook și Fanbook Ambasador

De șapte ani, copii între 7 și 9 ani la Mini Fanbook, între 10 și 12 ani sau liceeni la Fanbook citesc o carte pe lună, pe care apoi o discută cu autorul, ilustratorul sau un invitat special la cluburi de lectură organizate în librării și cafenele. În ultimii doi ani, 200 de adolescenți au strâns cărți noi pe care le-au dus în școli de la sate. Lună de lună, membrii echipelor de adolescenți se întorc în satul pe care și l-au ales, ca să discute cu copiii de acolo despre cărți.

Planuri de viitor: mai multe cărți pentru sate, Fanbook ar putea deveni un opțional în școli.

Aflați mai multe informații pe site-ul oficial https://www.csrmindset.ro/fanbook/ și pagina de facebook https://www.facebook.com/ClubFanbook 

Asociația ”Cu cărțile pe uliță” – bibliotecă și ajutor la lecții în Scrioștea, Teleorman

Relu Voicu a ieșit cu cărțile pe uliță ca să îi facă pe copiii din Scrioștea curioși. După doi ani și jumătate, biblioteca lui conține sute de cărți care pot fi împrumutate, iar pe canalul de Youtube Cu cărțile pe uliță pot fi urmărite câteva zeci de lecții de matematică. Planul de viitor este construirea unei școli.

Aflați mai multe informații și cum puteți contribui pe site-ul oficial https://cucartilepeulita.ro/

Asociația „Casa bună” – ajutor la lecții și voluntariat în Ferentari și Argeș

O comunitate de voluntari pornită în urmă cu 10 ani de Valeriu Nicolae și Hannah Slavik. Au început prin a-i ajuta la lecții pe copiii din Ferentari, pe care în pandemie i-au și trezit dimineața ca să intre la orele online. Deși intenția fost să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală, și-au dat seama curând că, pentru a reuși, copiii au nevoie de mai mult decât ajutor la teme. Copiii au nevoie de rechizite, de haine și încălțăminte curate, de mișcare, de o masă caldă, au nevoie să fie sănătoși și să fie încurajați. Acum au ajuns și în Argeș, au început organizarea unei școali de meserii și multe alte lucruri despre care puteți afla pe site-ul oficial aici: https://asociatiacasabuna.ro/

Raportul de activitate pe 2020 aici: https://asociatiacasabuna.ro/wp-content/uploads/2021/04/Asociatia-Casa-Buna-Raport-de-activitate-2020.pdf

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.