Naomi Watts – un rol cu sacrificii: Diana
https://www.ziarulmetropolis.ro/diana-naomi-watts-un-rol-cu-sacrificii/

Naomi Watts, care joacă într-un film care va fi lansat curând, a trebuit să facă repetiţii cu un beţişor în gură, pentru a-şi putea „paraliza” faţa astfel încât să o imite cât mai bine pe Prinţesa Diana. Actriţa în vârstă de 44 de ani a fost atât de hotărâtă să o imite pe prinţesă, încât […]

Un articol de Andrada Văsii|1 septembrie 2013

Naomi Watts, care joacă într-un film care va fi lansat curând, a trebuit să facă repetiţii cu un beţişor în gură, pentru a-şi putea „paraliza” faţa astfel încât să o imite cât mai bine pe Prinţesa Diana.

Actriţa în vârstă de 44 de ani a fost atât de hotărâtă să o imite pe prinţesă, încât a făcut eforturi speciale pentru a controla felul în care i se mişcă faţa când vorbeşte. Naomi Watts afirma că nu a vrut doar să arate ca ea, dara fost atentă la tonul vocii sale, la modul în care îşi mişca faţa. „Este exact invers faţă de modul în care îmi mişc eu, în mod natural, chipul. Eu îmi mişc faţa pe partea dreaptă, în timp ce ea îşi mişca faţa mai mult pe partea stângă”. Cu rolul Diana, Naomi Watts a trebuit să facă eforturi considerabile pentru a se putea ridica la înălțimea personajului.

A trebuit să merg cu un beţişor în gură ca să îmi paralizez faţa pe partea dreaptă, timp de mai multe săptămâni.

Naomi Watts,
actriță

Naomi Watts a spus că s-a chinuit mult la gândul de a juca rolul prinţesei Diana, deoarece era îngrijorată de faptul că oamenii o vor critica dacă intepretarea sa nu va fi pe măsura aşteptărilor spectatorilor.

Naomi Watts – fricile unei actriţe

Pentru Naomi Watts, lucrurile nu au venit de la sine în cadrul acestui proiect, acestea caracterizându-se printr-un amestec de tensiune şi teamă. „M-am chinuit cu această alegere. M-am temut de toate comparaţiile pe care oamenii le vor face . Nu am nasul potrivit, nu sunt destul de înaltă, nu am vocea potrivită”, a spis Naomi Watts.

Diana Naomi Watts

Filmul „Caught In Flight“, care prezintă viaţa prinţesei Diana, va avea o lansare limitată în SUA, pe 1 noiembrie. Filmul, regizat de Oliver Hirschbiegel, prezintă ultimii doi ani din viaţa prinţesei Diana şi descrie felul în care aceasta a reuşit să îşi găsească fericirea în viaţa personală, după divorţul de prinţul Charles, şi să devină una dintre cele mai renumite activiste din lume în domeniul programelor umanitare. Acest proiect cinematografic, produs de compania britanică Ecosse Films, este realizat pe baza unui scenariu scris de Stephen Jeffreys.

Viața Dianei – subiect de scenariu

Cel mai recent trailer pentru viitorul film biografic cu Naomi Watts oferă o privire mai atentă în cotloanele mai puţin cunoscute din viaţa acesteia, unul dintre ele fiind relaţia secretă dintre prinţesă şi un doctor pakistanez. Alături de actriţa australiană, care o interpretează pe „Prinţesa inimilor”, în noile imagini apare şi Naveen Andrews în rolul lui Hasnat Khan, ultimul bărbat pe care aceasta l-a iubit.

Filmul reproduce imagini clasice ale Dianei rămase în memoria societăţii, concentrându-se pe ultimii doi ani din viaţa prinţesei de Wales, perioadă în care şi-a continuat munca de caritate, susţinând victimele SIDA şi activând alături de Crucea Roşie în campanii împotriva minelor antipersonal.

Mai puţin faimoasă este relaţia ei cu un doctor cardiolog, poveste pe care noul trailer o aduce în atenţia publicului, între Naomi Watts și Naveen Andrews, notează Mediafax.

Diana, fosta soţie a prinţului Charles, moştenitorul tronului britanic, şi iubitul ei Dodi Al-Fayed, fiul omului de afaceri egiptean Mohamed Al-Fayed, precum şi şoferul lor, Henri Paul, au murit într-un accident de automobil care a avut loc pe 31 august 1997, în tunelul de sub podul Alma din Paris.

Foto credit: Cinemagia

 

27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.

27
/08
/14

Programul MECEFF „7+1” va oferi publicului spectator o serie de producții din spațiul geografic central-european, în cadrul unor secţiuni necompetiţionale. Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.

26
/08
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a atins cifra de 90.703 spectatori şi încasări de 1.136.889 de lei, devenind astfel unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii ani.

26
/08
/14

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, ediție care este dedicată temei “Eroi și antieroi din Balcani”. Timp de șase zile, în perioada 26 – 31 august, în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), în cadrul Divanului vor fi proiectate 63 de filme: 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje.

25
/08
/14

Comedia “America, venim!”, debutul în lungmetraj al regizorului Răzvan Săvescu, a cărei premieră va avea loc pe 19 septembrie, pune accentul pe întâmplările amuzante şi neprevăzute prin care trece trupa unui teatru de provincie ajuns la New York.

25
/08
/14

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 90 de ani. Attenborough a primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993.

22
/08
/14

Jackie Chan, care va veni pentru prima dată în România pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Româno-Chineză ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze, pentru a promova produsele culturale româneşti în ţara sa.

21
/08
/14

Occupation in 26 Pictures - povestea a trei prieteni (un croat, un sârb şi un evreu) cărora războiul le va oferi destine diferite – un film celebru pentru unele dintre cele mai violente şi pline de sex scene din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.