Dicționarul de locuri literare bucureștene, lansat la Librăria Humanitas Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dic%c8%9bionarul-de-locuri-literare-bucure%c8%99tene-lansat-la-libr%c4%83ria-humanitas-ci%c8%99migiu/

Joi, 30 ianuarie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unui dialog despre Bucureştiul cărţilor şi al scriitorilor. Cele două autoare ale volumului Dicţionar de locuri literare bucureştene, Corina Ciocârlie şi Andreea Răsuceanu, şi invitaţii lor, criticii literari Dan C. Mihăilescu, Mihai Zamfir şi Angelo Mitchievici, vor fi ghizi într-o recartografiere a oraşului prin ficţiune.

Un articol de Petre Ivan|28 ianuarie 2020

Dicționarul de locuri literare bucureștene poate fi citit de la Academiei la Zece mese, poate fi deschis la întâmplare la General Berthelot, strada Orientului, Ștefan cel Mare, Casa Scânteii sau Militari, poate fi confruntat cu traseele noastre personale, cu ceea ce știm despre literatură sau despre istoria și arhitectura Bucureștiului. Apoi putem parcurge orașul, ca într-o vânătoare de comori urbane, cu ajutorul celor 11 hărţi originale create de Rareş Ionaşcu pe care le găsiți în volum.

Dicționarul explorează toposuri şi legende urbane privite cu ochii, bătute cu pasul şi întipărite în memoria personajelor: Calea Victoriei, Pe strada Mântuleasa, Craii de Curtea-Veche, Şoseaua Virtuţii, Calea Văcăreşti, Hotel Universal, Gara de Est… Dincolo de nomenclatorul străzilor, sunt repertoriate monumente, gări, intersecţii, parcuri, pieţe, cafenele, cârciumi, hoteluri, cinematografe, ba chiar tarabe de anticari ori chioşcuri de ziare – fiecare dintre ele reprezentând un reper, un nod în reţeaua simbolică a oraşului.

Reale ori fictive, străzile, aleile, bulevardele se bifurcă şi îşi răspund, dând naştere la o serie de povești interconectate: din Amzei în Romană, de la Ateneu până în Herăstrău, din Cotroceni până în Dudeşti, traiectoriile personajelor desenează o hartă virtuală a Bucureștiului, cu ajutorul căreia cititorul se poate orienta în preumblările sale urbane şi romaneşti.

Cu puţină imaginaţie, i-am putea zări pe Paşadia, bietul Ioanide şi Ştefan Gheorghidiu aşezaţi la aceeaşi masă la Capşa, în vreme ce doamna T. şi Elena Drăgănescu schimbă impresii într-un separeu la Athénée Palace, iar Dania, Aneta Pascu şi Emilia Răchitaru ies braţ la braţ de la un film programat la Capitol.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, și se face cu rezervarea locului prin Eventbook, aici:  https://eventbook.ro/other/bilete-lansare-dictionar-de-locuri-literare-bucurestene

02
/07
/13

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.