MEMORIA CULTURALĂ Dinu Manolache s-a născut la 13 mai 1955 şi a încetat din viaţă pe 3 septembrie 1998, la numai 43 de ani. A absolvit Institutul de Artă teatrală şi Cinematografică în 1980, la clasa Octavian Cotescu.
Un articol de Monica Andrei|13 mai 2014
La scurt timp, Dinu Manolache devine cunoscut după rolul jucat în filmul “Fata morgana”, în regia lui Elefterie Voiculescu, un film cu mare succes la public, unde a avut-o ca parteneră pe frumoasa actriţă Diana Lupescu.
Pe lângă activitatea pedagogică de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde a fost asistentul lui Mircea Albulescu, contribuind la formarea generaţiilor întregi de actori, Dinu Manolache a debutat pe scena Teatrul Mic din Bucureşti, din 1979, în spectacolul cu piesa “Copiii lui Kennedy”, în regia lui Dragoş Galgoţiu. Tot acolo, a lucrat cu regizorii: Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Cristian Hadji Culea. Pe lângă rolulrile pe care le-a interpretat în spectacole de teatru, actorul a făcut şi regie de teatru.
A fost căsătorit cu actriţa Rodica Negrea. Împreună au avut o fiică, care este actriţă, Ilinca Manolache.
Sunt foarte mulţi actori care se arată chiar interesaţi să se dezvăluie la fiecare pas, să le comunice spectatorilor experienţele lor din culise după ce luminile rampei se aprind, sau momente din viaţa lor personală.
Răsfoind publicaţiile timpului, căutând fotografii, cronici, informaţii, interviuri pentru a alcătui un portret al actorului Dinu Manolache, am constatat că a dat rar interviuri, că era zgârcit în a-şi expune viaţa personală şi mai ales boala care-l măcina, deşi era atât de tânăr. Şi atunci când a dat câte un interviu nu a făcut-o pentru a-şi mărturisi neliniştile, îndoielile, ranchiunile din teatru.
A arătat cât era de bine instruit, că are o cultură solidă şi că este profund, pe lângă farmecul personal, despre care vorbea cu multă modestie. Adesea spunea: “Eu consider că a fi actor este o profesie şi atât. Viaţa e altceva, sau, mai bine zis, altundeva”.
Cum şi-a înţeles Dinu Manolache destinul
Iată câteva declaraţii făcute de actorul Dinu Manolache:
“Drumul către sine nu înseamnă să fii tot timpul acelaşi, să te cauţi într-un punct fix, ci este o căutare în care urci treptat, cu surprindere, uneori deziluzionat, alteori cu o încântare copilărească. Toate studiile psihanalitice demonstrează că în om se află şi măştile cele mai întunecate, dar şi măştile ingenue care dilată spaţiul interior: dragostea, mirarea; toate trebuie descoperite, explorate şi apărate de tentaţiile facilului.
În penumbra actorului stau toate personajele pe care le-a jucat, singurătăţile lui, lucrurile pe care nu le-a putut comunica, atmosfera unui spectacol, emoţia pe care simte că o trezeşte uneori în public, aşteptarea, speranţa…“
“Cred că nu există un actor care să nu aibă farmec. Nici măcar cei care joacă roluri de antipatic, de anti-eroi, personaje diabolice. Fiecare trebuie să aibă şarmul lui. N-am întâlnit antipatici perfecţi.
Farmecul este un har şi în această meserie nu poţi trăi dacă nu-l ai. În general, actorilor li se pune o etichetă, de la primul spectacol jucat pe o scenă profesionistă: inocenţă, ingenuitate, bonomie, actor de dramă, actor de comedie etc.”
“Nu mă raportez la public. Îi învăţ şi pe studenţii mei. Arta constituie un mod de a-ţi expune sufletul, de a-l deschide spre o percepţie colectivă, care sporeşte înţelesurile viziunii interioare.”
“Arta teatrală trebuie întreţinută. Cultura nu este pură fascinaţie, ci are o viaţă care trebuie susţinută. La Operă se duce publicul care este pregătit. Nu poţi să iei de pe stradă pe cineva care nici măcar nu a văzut un spectacol la «Ţăndărică» şi să-l duci la Operă. Există nişte trepte care sunt urcate în timp. Iată de ce, cum spuneam, trebuie întreţinută cultura.”
“În tinereţe m-a interesat foarte mult ceea ce putea să-mi facă publicitate. Am muncit mult pentru a mă putea face cunoscut. Am lucrat în filme, în spectacole neimportante, dar mi-a servit, pentru a face să se vorbească despre mine. Apoi, acest drum a trebuit părăsit, pentru că popularitatea câştigată aşa e ca o capcană. E necesar să ştii să renunţi la timp la ispitele facile. Rareori am întâlnit actori cu popularitate şi totodată de valoare.”
“Eu am făcut revistă [a jucat în spectacole de teatru de revistă] şi ştiu cât este de greu, pentru că acolo se realizează primul impact cu teatrul al unui public, să-i zicem, mai comod.
Dacă actorii de la revistă câştigă acest public, treapta spirituală următoare e deja ceva mai aproape, mai uşor de atins. Se formează un public pentru comedie, preferinţele pot evolua, se creează obişnuinţa de a veni în sala de teatru.” (Revista Teatrul Azi, 1-2 din 1997)
Foto cu Dinu Manolache – Cinemagia
