Dirijorul Cristian Mandeal inaugurează Festivalul Schumann de la Zwickau
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-cristian-mandeal-inaugureaza-festivalul-schumann-de-la-zwickau/

Oraşul în care s-a născut Robert Schumann în urmă cu mai bine de două secole găzduieşte între 31 mai şi 10 iunie Festivalul Schumann, concertul inaugural urmând a fi dirijat de Cristian Mandeal, aflat la pupitrul Filarmonicii din Dortmund, oraş partener al festivalului.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2018

Evenimentul vine după un concert susținut recent la Dortmund în aceeași formulă, și are în program Clara Schumann – Concertul pentru pian și orchestra și Robert Schumann – Concertul în la minor pentru pian și orchestră, solist Andreas Boyde, iar după pauză Brahms – Simfonia I.

Pianistul Andreas Boyde, cu care Cristian Mandeal colaborează pentru concertul de deschidere al Festivalului Schumann a fost denumit de critică “Domnul 100.000 de volți”, interpretările sale fascinând auditoriul din întreaga lume.

Recitalurile sale în săli de concerte renumite și aparițiile ca solist i-au construit o reputație de anvergură. Pentru stagiunea 2018-2019, este artist în rezidență al Brandenburgisches Staatsorchester Frankfurt.

Recent, Cristian Mandeal, după colaborarea în premieră din luna aprilie cu Dortmunder Philharmonie mărturisea : “În general orice contact cu o nouă orchestră este incitant. În ultimul timp, au fost Lübeck, Sofia (n-am mai dirijat-o de peste 30 de ani, deci ca și necunoscută), Aalborg și Dortmund. Fiecare diferită de cealaltă. Este ca și cum un violonist sau un organist și-ar schimba mereu instrumentul. Alt sunet, alte obișnuințe, tradiții, zestre culturală, așteptări din partea dirijorului, alte reflexe în reacție. Apropierea se face însă din mers, din acțiune și este reciprocă.

 Ea vine atât dinspre dirijor spre orchestră cât și invers. E un proces de tatonare în care fiecare entitate încearcă să o asimileze pe cealaltă și să se adapteze ei, cunoscut fiind faptul că una fără de alta nu este posibilă în procesul de sonorizare și mai mult, de recreere a muzicii. Lucrul acesta se produce uneori mai ușor, alteori mai greu, depinzând de toți factorii enumerați înainte. Cred că arta unui dirijor matur este și aceea prin care își remodelează în permanență procedeele prin care ar putea accede spre exprimarea textului scris, dar și spre exprimarea de sine. Este un proces sensibil, atât intuitiv, cât și ca rod al unei experiențe îndelungate, la care se ajunge (sau nu) după zeci sau sute de contacte diverse.”

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990) (…)

A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian, Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento, Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad şi al Filarmonicii din Copenhaga.

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Foto: Cristian Mandeal – Virgil Oprina

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.